Sunt de sezon, au multiple proprietăți nutritive, reprezintă o gustare dulce și ar trebui incluse în meniul zilnic. Căpșunile au fost mereu recomandate, dar există și numeroase atenționări.
Nutriționistul Margarita Arzumanian a făcut câteva recomandări despre cum să alegem mai bine căpșunile pentru consum. Expertul aminteşte că Grupul pentru Mediul Inconjurator, Environmental Working Group, EWG, din SUA, a realizat zeci de mii de teste pentru a descoperi cele mai nocive şi cele mai sănătoase fructe şi legume.
Astfel, căpșunile se numără printre crudităţile cele mai „otrăvite” cu pesticide. Potrivit expertului, atunci când cumpărăm căpşuni, în primul rând, ar trebui să fim foarte atenţi la culoarea fructelor și este preferabil să alegem fructele mai închise la culoare, arată publicația Descoperă.ro.
Dacă suntem atenți la sfaturile experților, trebuie să știm că fructele care sunt de culoare roşu intens mai conțin un antioxidant extrem de util organismului, vitamina C. De asemenea, conform medicilor, căpșunile trebuie să fie uniform colorate.
România Ecologică recomandă căpșunile. ”Când natura îți dăruiește ceva bun, din inimă!”
🍓ajută vederea, prin compoziţia mare de vitamine;
🍓 protejează împotriva radiaţiilor solare şi îmbunătăţeşte corneea şi retina;
🍓combat cancerul, conţin antioxidanţii luteină, zeaxantină şi acid elagic cu proprietăţi anti-cancer;
🍓încetinesc apariția ridurilor, vitamina C din căpşuni produce colagen, iar acidul elagic previne distrugerea colagenului şi inflamarea pielii;
🍓scad colesterolul prin contracararea efectelor lipoproteinelor de tip LDL;
🍓au proprietatea de a reduce inflamaţiile articulaţiilor care pot provoca artrită;
🍓o cană de căpșuni conţine 134 mg de potasiu care ajută la menţinerea presiunii sângelui la un nivel normal;
🍓conţin fibre, care sunt esenţiale pentru o digestie sănătoasă și combat diabetului zaharat de tip 2;
🍓nu îngrașă, au un conţinut redus de sodiu, zahăr şi calorii;
🍓conțin 21 mg de acid folic per porție, recomandat gravidelor pentru că ajută fătul să-şi dezvolte craniul şi măduva spinării.
”Mâncați de sezon, produs local. Plantați căpșuni în grădină, dacă aveți posibilitatea. Alegeți sănătatea și protejați natura în același timp, pentru că ne oferă cele mai bune lucruri, cu toată inima”, a precizat publicația România Ecologică.