1 C
București
luni, 18 noiembrie, 2024

„Acord istoric“ la COP15, după ce s-a convenit protejarea a 30% din natura de pe Pământ până în 2030. Țările din Africa ar fi, totuși, dezavantajate de înțelegere

Legal s-a făcut, acum rămâne de văzut cât de moral va fi acest acord

Un obiectiv de a proteja 30% din natura de pe Pământ până la sfârșitul acestui deceniu și un accent deosebit pe drepturile indigene a fost convenit la Conferința Națiunilor Unite asupra Biodiversității (COP15). Inițiativa a fost lăudată de grupurile de mediu și de politicieni, potrivit The Guardian.

Textul final a fost convenit, după două săptămâni de negocieri ale ONU privind biodiversitatea, existând un sprijin substanțial, pentru protejarea a 30% din mediul natural al Terrei până la sfârșitul deceniului, pentru reformarea subvențiilor în valoare de 500 de miliarde de dolari care dăunează mediului și pentru luarea de măsuri urgente privind dispariția speciilor.

„Ambiția globală convenită la COP15, de a opri și inversa pierderea biodiversității până în 2030, este vitală dacă vrem să întoarcem cursul planetei”, a spus Mike Barrett, directorul executiv pentru știință și conservare la WWF-UK.

„Triplarea finanțării internaționale pentru țările în curs de dezvoltare, obiectivele de conservare pentru a stopa dispariția speciilor și drepturile popoarelor indigene sunt pietrele de temelie ale acordului”, a mai explicat el.

Aportul adus de populațiile indigene pentru protejarea naturii a fost evidențiat și de Viviana Fugueroa, reprezentant al Forumului Internațional Indigen pentru Biodiversitate (IIFB), care a lăudat accentul pus pe apărarea acestora.

„Acum ei recunosc că indigenii pot contribui și la conservarea biodiversității. Pentru noi, este ca o schimbare de paradigmă. Ei recunosc acest rol important care era invizibil până de curând”, a spus Viviana Figueroa.

Christophe Béchu, ministrul francez pentru tranziție ecologică, care a condus delegația sa, a numit conferința ca fiind „un acord istoric”.

„Nu este ceva minor. Este ceva cu obiective foarte precise și cuantificate privind pesticidele, reducerea disparițiilor de specii și eliminarea subvențiilor dăunătoare”, a spus el.

„Mulți dintre noi și-au dorit mai multe lucruri în text și mai multă ambiție, dar am primit un pachet ambițios!

Avem 30×30. Acum șase luni, cine ar fi crezut că putem obține 30×30 la Montreal? Avem un acord pentru a opri și a inversa pierderea biodiversității, pentru a lucra la restaurare, pentru a reduce utilizarea pesticidelor. Acesta este un progres extraordinar”, a declarat ministrul canadian al mediului și schimbărilor climatice, Steven Guilbeault.

Tensiuni între China și Republica Democrată Congo

Totuși, finalul conferinței Organizației Națiunilor Unite s-a terminat rău, după ce mai multe țări s-au plânsă că acordul a fost promovat într-un mod nedemocrat de China. Au existat voci care au spus că acest lucru ar putea submina acordul, care nu este obligatoriu din punct de vedere juridic și se bazează pe bunăvoință și încredere între țări, inclusiv multe din Africa, unde se află unele dintre cele mai bogate ecosisteme rămase de pe planetă.

„Din punct de vedere legal, s-a făcut. Din punct de vedere moral, ce pot spune? S-a terminat”, a spus Lee White, ministrul mediului din Gabon.

„Mi-am petrecut trei ani din viață pe acest proces și sunt la fel de enervat ca oricine. Nu ar trebui să fie așa. China a stricat totul”, a spus un negociator, care a precizat că este îngrijorat dacă țările care s-au opus vor fi de acord să lucreze și să implementeze ceea ce s-a stabilit. Bazinul Congo reprezintă aproximativ 60% din teritoriul Republicii Democrate Congo și este unul dintre ecosistemele cheie pe care acordul 30×30 va trebui să le protejeze.

Huang Runqiu, ministrul chinez al Mediului, a părut să nu țină seama de obiecțiile delegației Republicii Democrate Congo, declarând că acordul a fost aprobat.

Comentariile reprezentanților din Republica Democrată Congo (RDC) cu privire la responsabilitatea națiunilor dezvoltate de a finanța conservarea în țările în curs de dezvoltare nu au fost considerate o „obiecție formală”, deoarece nu s-au folosit cuvinte specifice, chiar dacă cei din RDC nu sprijină acordul, a spus secretariatul.

spot_img
Latest news
știri