Romprest amenință din nou că își va suspenda activitatea. Primăria Sectorului 1, termen până la 31 mai pentru achitarea restanțelor

Romprest amenință din nou cu declanșarea unei crize a gunoaielor în Sectorul 1, după ce operatorul stației de sortare, Rom Waste Solutions SA, a suspendat contractul cu firma de salubritate. Motivul: neplata datoriilor de peste 109 milioane de lei pe care Primăria Sectorului 1 le are către Romprest. Astfel, data de 31 mai ar fi ultima dată când se va ridica gunoiul pe raza acestui sector.

”Rom Waste Solutions SA a anunțat suspendarea obligațiilor contractuale începând cu data de 21.05.2021, ora 24:00, până la achitarea debitelor restante înregistrate în derularea Contractului de prestări servicii, nr. 6444/19.09.2014, pentru serviciile prestate pe raza administrativă a Sectorului 1.

Facem mențiunea că, în pofida debitelor restante pe care Autoritatea contractantă le înregistrează față de operatorul delegat Romprest, depășite de termenul de scadență și de termenul de grație, în cuantum total de 109.520.579,22 lei, Romprest a achitat, din surse proprii și atrase, prestația operatorului stației de sortare, Rom Waste Solutions SA, INTEGRAL pentru anul 2020 precum și pentru luna ianuarie 2021, pentru serviciile aferente derulării Contractului de delegare J077/S/2008.

Debitele restante pe care Romprest le înregistrează față de Rom Waste Solutions SA sunt o consecință directă a faptului că Autoritatea contractantă refuză la plata contravaloarea serviciilor de sortare aferente deșeurilor provenite din activitatea de curățenie căi publice (CCP) generate din operațiunile de salubrizare stradală și colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor municipale din depozite necontrolate, care nu au fost achitate de către Autoritatea contractantă pentru prestațiile aferente perioadei 16 iulie 2020 – 31 decembrie 2020 și pe care, în cursul anului 2021, Autoritatea a decis, în mod unilateral și încălcând prevederile contractuale, să le achite parțial”, se arată în notificarea trimisă de Romprest.

Compania de salubritate mai precizează că suspendarea contractului dintre Rom Waste Solutions și Romprest va duce la ”o criză majoră a deșeurilor” în scurt timp.

”Având în vedere capacitatea limitată a operatorului agreat, Iridex Group SRL, de a prelua întreaga cantitate de deșeuri pentru sortare, în zilele următoare se vor înregistra perturbări majore în derularea programelor de prestație (…).

Reamintim că, începând cu data de 1 iunie 2021, operatorul Iridex Group SRL nu mai este autorizat să presteze activitatea de administrare a depozitului ecologic.

În aceste condiții, în lipsa unei soluții asumate de către Autoritatea contractantă, față de situația creată prin culpa sa exclusivă, data de 31.05.2021 va fi ultima zi de funcționare a serviciului public de salubrizare pe raza administrativă a Sectorului 1”, a mai precizat Romprest.

Scandalul dintre Romprest și Primăria Sectorului 1 s-a declanșat anul trecut, când mormane întregi de gunoaie au rămas pe străzi, vreme de câteva săptămâni.