-1 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

Alertă climatică în America Latină: Tranziția de la El Nino la La Nina se accelerează

Experții avertizează asupra impactului pe care fenomenul meteo extrem îl va avea asupra recoltelor și economiilor regionale

Ţările din America Latină trebuie să fie în alertă maximă odată cu trecerea rapidă de la fenomenul meteorologic El Nino la cel cunoscut sub denumirea de La Nina, oamenii şi recoltele având astfel puţin timp la dispoziţie pentru a se adapta, avertizează experţii în climă, potrivit Reuters, transmite Ziare.com.

El Nino, care este însoţit de ploi abundente, s-ar putea transforma în curând în episoade de secetă provocate de La Nina, la care se adaugă şi efectele unui intens sezon al uraganelor în America de Sud, au spus experţii în cadrul unui panel organizat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).

Modelul climatic complet format din El Nino, La Nina şi o fază neutră durează de obicei între doi şi şapte ani

Experții au observat că perioada de tranziție de la El Nino la La Nina s-a redus.

În America de Sud, modelele climatice pot afecta recoltele esențiale, precum grâul și porumbul, punând în dificultate economiile dependente de materii prime.

Deși fenomenul nu este direct cauzat de schimbările climatice, experții remarcă că efectele acestui model climatic, inclusiv ploi abundente, valuri de căldură și secetă, au devenit mai intense.

Aceste schimbări abrupte şi faptul că aceste cicluri sunt în prezent aproape suprapuse diminuează de fapt capacitatea de adaptare la schimbări. Acest lucru presupune o provocare uriaşă”, a declarat Marion Khamis, specialistă în managementul riscului regional.

spot_img
Latest news
știri