La Lacul Velence, barca nu mai plutește acolo unde ar trebui. Nivelul apei a coborât la aproximativ 20 de centimetri, față de cei 150 de centimetri considerați optimi pentru luna august. Plajele sunt închise, iar pontoanele coboară abrupt spre ceea ce a mai rămas din al treilea lac ca mărime al Ungariei. Criza apei în Ungaria pare provocată de secetă, dar povestea începe cu mult înaintea verii din 2026.
Timp de aproximativ două secole, politica de amenajare a teritoriului a urmărit evacuarea apei din câmpuri, mlaștini și zone inundabile. Era o metodă de a câștiga teren pentru agricultură și alte activități. Într-un climat mai cald și mai uscat, aceeași infrastructură poate funcționa însă împotriva țării.
Criza apei în Ungaria pornește de la 40.000 de kilometri de canale
Rețeaua maghiară de drenaj depășește 40.000 de kilometri, mai mult decât circumferința Pământului. Canalele construite pentru a scoate apa de pe teren transportă precipitațiile din câmpuri, soluri și foste zone umede spre cursurile de apă.
Modelul avea logică într-o perioadă în care problema principală era excesul de apă. Astăzi, aceeași apă lipsește în lunile cele mai fierbinți.
Mai mult de un sfert din Ungaria este format din terenuri joase care pot reține în mod natural precipitațiile. În trecut, râurile și zonele inundabile alimentau un peisaj bogat în apă dulce.
O evaluare publicată în 2023 estima pierderea istorică a zonelor umede ale țării la peste 80%. Odată cu drenarea lor a scăzut și capacitatea peisajului de a funcționa ca rezervor natural.
Ungaria a construit timp de generații o infrastructură foarte eficientă pentru a scăpa de apă. Acum încearcă să învețe cum să o țină.
99% din teritoriu este sub secetă severă sau extremă
În această vară, aproape întreg teritoriul maghiar se află în condiții de secetă severă sau extremă. Agricultura pierde producție, unele comunități se confruntă cu probleme de alimentare, iar lacurile recreative se retrag.
Lacul Garancsi, aflat la aproximativ 20 de kilometri de Budapesta, oferă una dintre cele mai dure imagini. Apa a dispărut de pe mare parte din suprafață, iar fundul lacului este expus și crăpat. Autoritățile estimează că până la sfârșitul verii apa ar putea dispărea complet.
Nici Dunărea nu oferă siguranță. Fluviul a coborât în această vară la niveluri istorice, punând presiune inclusiv asupra centralei nucleare Paks, care folosește apa Dunării pentru răcirea reactoarelor.
Seceta are astfel o succesiune de efecte care trece rapid din natură în economie: sol mai uscat, producții agricole mai mici, lacuri în retragere, apă potabilă sub presiune și dificultăți pentru producția de energie.
Noua regulă: apa trebuie păstrată, nu evacuată
Guvernul maghiar promite acum o schimbare de direcție. Premierul Péter Magyar a anunțat un program național de conservare a apei și spune că retenția trebuie să devină principiul de bază al managementului hidrologic.
Problema nu se termină la canalele agricole. Infrastructura de alimentare pierde între 20% și 25% din apa potabilă prin conducte deteriorate. Costul anual estimat al acestor pierderi ajunge la 17 miliarde de forinți.
Refacerea zonelor umede și reconectarea râurilor cu luncile lor pot păstra o parte din apa care în prezent este evacuată rapid din teritoriu. Solurile umede permit și o evaporare mai mare, cu efect asupra temperaturii locale și umidității aerului.
Este aceeași logică pe care Europa începe să o redescopere prin proiecte de restaurare. Zonele umede fragmentate nu sunt doar habitate pierdute. Dispare odată cu ele și infrastructura naturală care stochează apă.
România are o problemă care seamănă neliniștitor
Exemplul maghiar merită privit atent din România. Cele două țări împart bazinul carpatic, Dunărea și o lungă istorie a lucrărilor de desecare, îndiguire și transformare a zonelor inundabile în teren agricol.
În perioadele ploioase, evacuarea rapidă a apei pare utilă. În anii secetoși, fiecare metru cub trimis prea repede în aval devine o resursă care lipsește câteva luni mai târziu.
Nu rezultă că toate canalele trebuie închise și toate terenurile inundate. Agricultura, localitățile și infrastructura au nevoie de protecție. Schimbarea constă în trecerea de la evacuarea automată a apei la managementul ei: unde poate fi păstrată, unde trebuie eliberată și cât spațiu poate primi din nou râul.
Lacul Velence arată astăzi ce se întâmplă când temperatura, seceta și infrastructura lucrează în aceeași direcție. Barca rămasă aproape pe uscat nu este doar fotografia unei veri foarte calde. Este fotografia unei politici a apei construite pentru un climat care începe să nu mai existe.
