Un râu nu trebuie să arate murdar pentru ca ecosistemul lui să se schimbe. Apa poate rămâne limpede, iar concentrația sărurilor dizolvate să crească lent până când unele specii nu mai suportă mediul. Prima evaluare realizată la scară continentală arată că salinizarea râurilor din România face parte dintr-o problemă mult mai mare: aproximativ jumătate din rețeaua hidrografică analizată în Europa este afectată într-o anumită măsură.
România apare într-o categorie importantă. Nu este doar una dintre țările în care fenomenul există, ci unul dintre hotspoturile care au fost până acum insuficient documentate, alături de Ungaria.
Salinizarea râurilor din România apare pe noua hartă europeană
Evaluarea a folosit date din 35 de țări europene și înregistrări ale calității apei colectate între 1970 și 2024. În 28 dintre cele 35 de state există râuri unde salinitatea a crescut la mai mult decât dublul nivelului natural estimat.
Analiza europeană identifică România și Ungaria drept hotspoturi anterior insuficient raportate. Germania, Polonia și Spania erau deja mai bine cunoscute pentru această problemă.
La nivelul întregii rețele analizate, 26% dintre râuri prezintă salinizare redusă, 14% moderată, 9% severă și 1% extremă.
Mai mult de 23.000 de kilometri de cursuri de apă depășesc valoarea de 1 mS/cm a conductivității electrice, nivel aflat peste standardele internaționale disponibile pentru protecția vieții acvatice.
Sarea nu colorează râul și nu formează întotdeauna spumă. Tocmai de aceea o apă care pare curată poate ascunde o schimbare profundă a ecosistemului.
Problema nu vine doar de la sarea aruncată pe drum
Conductivitatea electrică este folosită drept indicator al concentrației de săruri dizolvate. Cu cât apa conține mai mulți ioni, cu atât conduce mai ușor electricitatea.
Sursele pot fi naturale. Geologia bazinului, rocile, solurile, evaporarea și regimul hidrologic influențează compoziția apei.
Există însă și surse antropice: agricultura, irigațiile, activitățile industriale, exploatările miniere, apele reziduale, modificarea utilizării terenurilor și sarea folosită iarna pe șosele.
ȘtireaVerde a explicat deja cum sarea de pe drumuri poate ajunge în râuri după topirea zăpezii. Noua cercetare schimbă însă scara problemei. Nu analizează un singur mecanism sau două țări nordice, ci încearcă să cuantifice fenomenul în întreaga Europă.
Legătura cu activitatea umană apare puternic în modelele utilizate: amprenta umană și schimbările de utilizare a terenurilor sunt asociate cu creșterea salinizării.
Apa prea sărată schimbă cine poate trăi într-un râu
Organismele de apă dulce sunt adaptate la concentrații relativ mici de săruri. Creșterea acestora modifică presiunea osmotică și poate favoriza unele specii în detrimentul altora.
În timp, comunitățile acvatice se pot reorganiza. Speciile sensibile dispar, cele tolerante devin dominante, iar funcționarea ecosistemului se schimbă.
Salinitatea ridicată poate contribui și la înfloriri algale nocive și la mortalitatea peștilor. Problema nu rămâne astfel în zona biodiversității.
În aproximativ 1% din rețeaua europeană analizată, salinitatea depășește limite utilizate pentru apa potabilă. În aproximativ 3% sunt depășite nivelurile relevante pentru irigații sau utilizări industriale.
Asta transformă salinizarea într-o problemă economică. Un râu nu este doar habitat. Poate fi sursă pentru alimentarea populației, agricultură sau industrie.
Europa măsoară râurile, dar încă nu are o regulă comună pentru sare
Aici apare una dintre contradicțiile importante ale cercetării. Directiva-cadru privind apa obligă statele UE să urmărească o stare ecologică și chimică bună a apelor de suprafață. Totuși, majoritatea țărilor nu au standarde dedicate pentru salinizare și nici sisteme uniforme de monitorizare și raportare.
Fără praguri comparabile, două râuri cu aceeași conductivitate pot fi evaluate diferit în două state.
Autorii cercetării cer standarde europene care să țină seama nu doar de salinitatea absolută, ci și de creșterea față de nivelul natural al fiecărui bazin. Diferența este esențială: un curs de apă natural mai bogat în minerale nu trebuie tratat identic cu unul în care concentrația a crescut din cauza poluării.
Pentru România, apariția pe lista hotspoturilor schimbă întrebarea. Nu mai este dacă salinizarea există, ci unde este cea mai puternică, care sunt sursele și cât de bine o măsurăm.
Râurile transportă sare fără să o arate. Noua hartă europeană face vizibil tocmai acest tip de poluare: unul care poate crește ani întregi într-o apă aparent limpede, până când ecosistemul începe să spună ceea ce ochiul nu a văzut.
