Pe harta Antarcticii, problema nu este că navele pescuiesc peste tot. Este aproape contrariul. Pescuitul de krill în Antarctica s-a concentrat în câteva zone foarte productive, exact acolo unde balenele, pinguinii și focile găsesc cantități mari din hrana de care depind. O regulă creată tocmai pentru a împiedica această aglomerare a expirat în 2024. În următoarele două sezoane, flota a atins limita totală de captură cu luni înainte de termen.
În 2026, navele au operat în principal în strâmtorile Bransfield și Gerlache, lângă Peninsula Antarctică, și la nord-vest de Insulele Orkney de Sud. În mare parte din restul vastei zone de pescuit, activitatea a fost foarte redusă sau absentă.
Krillul are doar câțiva centimetri. Concentrarea pescuitului său produce însă o întrebare uriașă: poate fi sustenabilă o captură totală considerată prudentă dacă aproape toată este scoasă din câteva locuri?
Pescuitul de krill în Antarctica a atins din nou pragul de 620.000 de tone
În zona Atlanticului de Sud există în continuare un prag anual de 620.000 de tone. Odată atins, pescuitul trebuie să se oprească. În 2026, navele au ajuns la această limită pe 12 august, cu aproximativ trei luni înainte de închiderea normală a sezonului.
Este al doilea an consecutiv în care pragul este atins foarte devreme. Industria consideră acest lucru o dovadă că mecanismul funcționează: limita există, este monitorizată, iar navele încetează pescuitul atunci când ea este atinsă.
Problema ridicată acum de biologul marin Kim S. Bernard, de la Oregon State University, este alta. urmărirea navelor de către Global Fishing Watch arată o concentrare puternică a flotei în doar câteva regiuni bogate în krill.
Cu alte cuvinte, plafonul spune cât poate fi scos din ocean. Nu mai spune suficient de clar de unde poate fi scos.
Regula care împărțea captura între patru regiuni a expirat
Până în 2024 exista și o a doua barieră. Din 2009, captura totală era împărțită prin limite regionale între patru subzone: Peninsula Antarctică, Insulele Orkney de Sud, Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud.
Scopul era simplu. Chiar dacă flota rămânea sub plafonul general, nu putea concentra întreaga presiune într-o singură zonă unde krillul era foarte abundent și pescuitul mai eficient.
Măsura nu a fost prelungită după 2024, în lipsa consensului între membrii Comisiei pentru Conservarea Resurselor Marine Vii din Antarctica, CCAMLR. Pragul total de 620.000 de tone a rămas în vigoare, dar distribuția geografică obligatorie a capturilor a dispărut.
În perioada în care limitele regionale funcționau, captura anuală nu ajungea la plafonul general. În ambii ani care au urmat expirării lor, pragul a fost atins cu luni înainte de încheierea sezonului.
Pe hârtie, oceanul pierde același număr de tone. În natură, diferența dintre a le lua de peste tot și a le lua din aceeași cămară poate fi enormă.
Krillul este hrana care ține împreună o mare parte din ecosistem
Krillul antarctic, Euphausia superba, este una dintre piesele centrale ale rețelei trofice din Oceanul Austral. Balene, pinguini, foci, pești și păsări marine depind direct sau indirect de aceste mici crustacee.
Problema localizării pescuitului apare deoarece și prădătorii se concentrează. O colonie de pinguini care hrănește pui nu poate pleca oriunde în Oceanul Austral pentru a găsi altă masă. Trebuie să se întoarcă la cuib și dispune de o rază limitată pentru procurarea hranei.
Același lucru este valabil pentru unele foci și pentru balenele care ajung sezonier în zonele cu densități mari de krill.
Presiunea pescuitului vine într-un moment în care ecosistemul se modifică deja climatic. Peninsula Antarctică și Marea Scotia se numără printre regiunile cu schimbări rapide ale temperaturii, gheții marine și condițiilor oceanografice.
O analiză pe termen lung citată de Bernard estimează că densitatea krillului din regiune a scăzut cu aproximativ 59% între sfârșitul secolului XX și deceniile recente, declinul fiind mai pronunțat în nordul arealului.
De aceea, problema nu este doar numărul de nave. Este suprapunerea dintre pescuit, modificarea habitatului și animalele care folosesc aceleași zone.
În octombrie, statele vor decide din nou dacă pun gardurile înapoi
CCAMLR se reunește din nou în octombrie 2026. Pe masă se află atât refacerea unor limite spațiale obligatorii, cât și un sistem mai sofisticat de gestionare a pescuitului, care să țină cont de distribuția krillului și de nevoile prădătorilor.
Argentina și Chile încearcă de opt ani să obțină și aprobarea unei arii marine protejate în Peninsula Antarctică. Propunerea ar proteja habitate importante pentru krill și pentru speciile care îl consumă, dar deciziile CCAMLR cer consens, iar acesta nu a fost obținut.
Disputa arată și limita unei protecții desenate doar în procente. ȘtireaVerde a arătat recent că ariile marine protejate pot rata tocmai zonele importante pentru speciile amenințate. În Antarctica apare problema oglindă: o limită totală poate părea prudentă, dar distribuția capturii poate concentra presiunea acolo unde ecosistemul este cel mai dependent de hrană.
Krillul este minuscul, iar Oceanul Austral pare infinit. Flota din 2026 arată însă cât de repede infinitul se poate micșora atunci când pescarii, pinguinii și balenele ajung să caute masa în același loc.
