Au vrut să reclame un transport suspect de lemne, dar au fost bătuți, alergați și înjurați de șoferii unor camioane.
Incidentul a avut loc în Orăștie, iar scenele au fost filmate: doi frați au reperat mai multe camioane încărcate cu lemne și au decis să verifice dacă este vorba despre vreo acțiune ilegală.
Deși au reclamat faptul, utilizând platforma creată de autorități pentru astfel de situații, nu au primit niciun fel de ajutor.
În momentul în care au utilizat aplicația SUMAL, au fost reperați de către șoferii camioanelor, șoferi care au reacționat foarte agresiv.
Amenințări, injurii și violențe: ”Au încercat să ne ia telefoanele”
Bogdan Pătrașcu, tânărul agresat: ”Am vrut să verificăm numerele remorcii, să vedem dacă au aviz sau respectă tonajul și în momentul în care am scos telefoanele am fost văzuți. Unul dintre ei m-a lovit direct și m-a întrebat: „Ce cauți aici, bă?”. M-a lovit, a încercat să mă tragă în incinta vulcanizării. Au continuat cu tot felul de amenințări, injurii, l-au lovit și pe fratele meu, au încercat să ne ia telefoanele.”
În urma verificărilor, polițiștii au declarat că șoferii agresori aveau actele de transport în regulă, însă acum sunt anchetați pentru distrugere și loviri.
SUMAL: dificultăți și bug-uri informatice
Conform declarațiilor făcute de activiștii de mediu, aplicația are în continuare mari neajunsuri pentru că nu s-a lucrat suficient. Victimele au încercat să acceseze SUMAL, dar se pare că softul funcționează și în favoarea hoților de lemne.
DECLIC: ”Nu avem geolocație”
Antoniu Bumb, membru al asociației DECLIC a explicat că încă nu există alerte satelitare care să spună când se taie imediat. De asemenea, nu există nici măcar geolocație.
”La fel de grav, traseul camioanelor este disponibil pe aplicație doar o zi, apoi dispare. Acest lucru le permite transportatorilor să facă mai multe transporturi cu acel aviz de transport, deci să transporte și lemn furat, pentru că din acest moment nu îi mai vede nimeni”, a arătat Antoniu Bumb
În același timp, Mihai Goțiu, activist de mediu a precizat că ne izbim de un cumul de factori, o incompetență a celor care au implementat acest sistem.
Mai mult, activistul a insistat pe faptul că există o presiune foarte mare din partea industriei lemnului, fie că vorbim de administratori privați de pădure, de administratori de stat, ROMSILVA și de firme de exploatare din industria lemnului.
Deși a fost contactat de reporterii Pro TV, ministrul Mediului a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Barna Tánczos a anunțat că, în cursul zilei de azi, va susține o conferință de presă în Brașov.