A fost actualizată lista cu localitățile din România în care românii pot să iasă mai repede la pensie, din cauza poluării, conform România TV.
Pe noua listă au fost incluse încă 15 localități, din 6 județe, unde românii pot să se pensioneze cu doi ani mai devreme.
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă. A fost extins astfel numărul persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare. Noile localități incluse fac parte din zonele afectate de poluare remanentă, din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a altor minereuri.
Până în prezent, pe această listă se aflau doar 16 localități. În prezent, numărul acestora aproape s-a dublat, ajungând la 31. Un total de până la 600.000 de români se vor pensiona cu 2 ani mai devreme, fără penalizări.
Localitățile în care cetățenii vor puta să iasă la pensie mai devreme
În noul proiect adoptat de Camera Deputaților, sunt stipulate acum toate cele 31 de localități. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010:
- Baia Mare;
- Călăraşi;
- Copşa Mică;
- Drobeta-Turnu Severin;
- Slatina;
- Târgu Mureș;
- Târnăveni;
- Turnu Măgurele;
- Abrud (judeţul Alba);
- Avram Iancu (judeţul Alba);
- Baia de Arieş (judeţul Alba);
- Bistra (judeţul Alba);
- Lupşa (judeţul Alba);
- Ocoliş (judeţul Alba);
- Roşia Montană (judeţul Alba);
- Sălciua (judeţul Alba);
- Zlatn (judeţul Alba);
- Aluniş (judeţul Arad);
- Arad (judeţul Arad);
- Cicir (judeţul Arad);
- Fântânele (judeţul Arad);
- Frumuşeni (judeţul Arad);
- Horea (judeţul Arad);
- Mândruloc (judeţul Arad);
- Tisa Nouă (judeţul Arad);
- Vladimirescu (judeţul Arad);
- Piteşti (judeţul Argeş);
- Bacău (judeţul Bacău);
- Comăneşti (judeţul Bacău);
- Oneşti (judeţul Bacău);
- Băiţa (judeţul Bihor);
Legea urmează să meargă la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
De precizat că această facilitate este acordată doar pentru cei care au locuit, efectiv. cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acesteia.