Papucul doamnei, o specie de orhidee aparținând genului Cypripedium, se află în pericol de dispariție din România din cauza unei exploatări forestiere din județul Iași.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook Codrii Iașilor, unde au fost postate și fotografii care confirmă că în zonă urmează să aibă loc defrișări.
„Alertă! Firele de Papucul Doamnei rămase în Codrii Iașilor sunt în pericol! Dacă până acum a fost vorba de offroad si culegători, acum #DirectiaSilvicaIasi a dat drumul la exploatare chiar în ultima locație unde orhideea protejată, monument al naturii, a reușit să supraviețuiască!
Situația ridică, din nou, semne de întrebare legate de cum e gestionată biodiversitatea acestei păduri. Locația este prezentă în planul de management, dar nici o măsură în avizul de mediu nu presupune protecția florii. APV-ul (actul silvic care dă drumul la tăieri) nu menționează nici o măsură specifică de protecție sau măcar prezența florii (menționează 4 arbori „putregăiosi” însă ..)“, se arată în mesajul postat.
Papucul doamnei, în pericol de dispariție
Potrivit reprezentanților, în arealul respectiv mai există aproximativ 20 de fire de Papucul Doamnei. Acestea sunt extrem de vulnerabile la diversele interacțiuni cu omul, iar problema a fost semnalată autorităților din domeniu.
„Știm cu certitudine că Arii Naturale Protejate Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași si Garda de Mediu Iași au fost în ultimii ani la locație. Si pe #DirectiaSilvicaIasi am anunțat-o când a aprobat un concurs offroad trecând prin locație, dar i-a păsat oare? Sau cum spuneau despre păsări protejate se așteaptă ca orhideea „să zboare mai încolo” când taie?
Sunt probabil mai puțin de 20 de fire de Papucul Doamnei în toată această pădure. Rizomii orhideei sunt bineînțeles foarte sensibili, trasul buștenilor, utilajele grele, foarte usor le pot distruge pentru totdeauna. 299 de arbori însumând 350mc sunt programați la tăiere de #OcolSilvicLuncaCetatuii aprobat de șeful de ocol Opariuc Daniel.
Noi am semnalat autorităților relevante problema. Așteptăm reacții prompte si categorice (nu împachetări hilare). Dar însuși faptul că ajunge ca societatea civilă să trebuiască să intervină pentru speciile protejate din acest Sit Natura 2000 sugerează, încă odată, că nu este administrat responsabil de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva si că amenajamentele silvice nu protejează biodiversitatea“, mai cer cei care administrează pagina Codrii Iașilor.
Precizăm că acest lucru se întâmplă în condițiile în care, în mai 2021, instanla a stopat, prin lege, tăierile de arbori din zona considerată un real plămân al Iaşului.