Puiul vopsit galben a devenit subiect de dezbatere națională în ultimele zile, după ce Horia Constantinescu, președintele ANPC, a anunțat miercuri dimineață că unii producători români vopsesc carnea de pui „pentru a o face să pară mai bună”. El a atras atenția că avem de-a face cu un „atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi”, potrivit Adevărul.
„Există o vorbă care spune că umblii cu cioara vopsită. Dar iată că varianta modernă se referă la puiul de găină vopsit. Există operatori economici care îşi vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar şi aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiţi prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată”, se arată în mesajul lui Horia Constantinescu.
Președintele ANPC a mai precizat și că o parte din carnea de pui are salmonella. Se pare că inspectorii ANPC au găsit această bacterie la unele ferme.
Puiul vopsit galben – Ce spune ANSVSA
De cealaltă parte, Mihai Ponea, directorul executiv al ANSVSA, îl acuză pe Constantinescu de faptul că induce lumea în eroare. El a dat asigurări că toate păsările sacrificate în ferme sunt testate de salmonella.
„Consumatorii trebuie să știe că noi nu mâncăm carne sterilă, doar produsele sterile din conservă nu conțin bacterii. Orice aliment pe care punem mâna are salmonella. Îi explic public lui Horia Constantinescu că sunt 2.500 de tipuri de salmonella, dintre care doar 2 sunt periculoase și sunt reglementate”, a spus Ponea.
„În ceea ce privește schimbarea culorii, se întâmplă din cauza schimbării de temperatură, de când îl luăm din galantar până ajungem acasă, se poate datora lanțului termic. Puiul stă la 2 grade în galantar, dacă noi mai stăm în piață, în mașină, bacteriile schimbă culoarea. Dacă facem comparație cu puiul de la țară, cel hrănit doar cu grăunțe și caroten are culoare mai galbenă. Așa cum puiul sacrificat la țară e galben că îl hrănesc bunicii cu grăunțe, așa și comercianții oferă consumatorilor, pui cu carne galbenă. Horia Constantinescu nu deține informații, vine cu lucruri defăimătoare la adresa producătorilor români și a consumatorilor”, a declarat Mihai Ponea, directorul executiv al ANSVSA.
De ce carnea puiului devine galbenă
Mihai Ponea a detaliat și modul în care carnea de pui devine galbenă. El a precizat că există aditivi, dar aceștia sunt perfect legali și pot fi folosiți de producători.
„Orice aliment care este pe rafturile magazinelor, conține coloranți permiși. Mezelurile, laptele, pâinea, toate conțin coloranți și adjuvanți prevăzuți de lege. Nu există aliment care să nu conțină aditivi, și sarea, piperul sunt aditivi. La fel și morcovul care se mai pune în furaje, pentru caroten și culoarea galbenă, este tot un colorant natural”, a transmis Mihai Ponea.
Horia Constantinescu a adăugat însă că va trimite o informare către „absolut toate instituțiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situație și cine a acoperit adevărul”. El a atras atenția cu furajele care dau culoarea reprezintă „practică comercială înşelătoare”.