1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Campania „Reciclăm în România” ia startul la 1 Decembrie. Ce aflăm, mai exact, de la Ministerul Mediului

Prima campanie naţională de informare şi educare a publicului privind modul de reciclare a deşeurilor, va lua startul chiar joi, 1 decembrie, a anunțat Ministerul Mediului.

Viața produselor pe care le consumăm/ a ambalajelor pe care le utilizăm „nu se încheie la coșul la gunoi”, asta ar trebui să înțelegem, în esență, când vorbim despre reciclare. Ministerul Mediului a anunțat, că se va lansa o campanie de informare cu privire la beneficiile reciclării. Aceasta este finanțată din Fondul pentru Mediu(AFM) și se va desfășura timp de un an, prin intermediul Ministerului Mediului. Bugetul campaniei este în valoare de 10 milioane de lei.

Ne confruntăm cu această contradicţie între voinţa cetăţeanului declarată în cadrul unui sondaj şi realitatea, modul în care cetăţenii se raportează practic la această problemă. De asemenea, în cadrul acestui sondaj am constatat că foarte mulţi cetăţeni, peste 70%, îşi manifestă interesul de a primi informaţii suplimentare. Este şi un pas de plecare pentru această campanie de informare şi de educare, pentru că avem receptori, cetăţeni care sunt interesaţi să facă mai mult pentru a colecta separat şi pentru a genera reciclare în România”, a explicat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Campania „Reciclăm în România” ia startul la 1 Decembrie. Ce aflăm, mai exact, de la Ministerul Mediului

Joi, 1 decembrie, campania „Reciclăm în România” va debuta în mediul online, iar din 15 decembrie vor fi difuzate primele spoturi radio-TV. Din conținutul acestora, românii ar trebui să afle ce presupune reciclarea, cum se face acesta și ce riscăm dacă nu reciclăm. Barna a dat un exemplu concret în acest sens, prin sumele cheltuite de la bugetele locale, din cauza faptului că deșeurile nu au fost reciclate.

În 2020, comunităţile, prin primăriile centrale, au plătit peste 110 milioane de lei, pentru nerealizarea ţintelor la nivel de comună sau oraş, Această sumă a crescut la 224 milioane de de lei, în 2021, şi probabil că va creşte şi în 2022. Sunt bani care ar fi putut redirecţionaţi către investiţii absolut necesare la nivel local – creşe, grădiniţe, spitale”, a precizat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Mai exact, dacă deșeurile nu se reciclează, se pierd resurse generabile, dar și financiare. La 30 noiembrie 2023, în România va deveni funcțional și Sistemul de Garanție-Returnare, despre care StireaVerde.ro a relatat pe larg. Specialiștii în Mediu și în gestionarea deșeurilor susțin că România are nevoie de educație, dar și de legi aplicabile, astfel încât reciclarea să devină o realitate.

Până în 2025, România trebuie să ajungă la 55% rată de reciclare.

Citește și: Reciclarea unei singure sticle poate alimenta un bec patru ore. Obiectele care Nu se reciclează

spot_img
Latest news
știri