Roma antică nu era doar marmură, toga albă și discursuri în forum. Era și fum, transpirație, animale, pește sărat, gunoaie, latrine, parfumuri grele și străzi care nu semănau deloc cu imaginea curată din filme.
Romanii aveau apeducte, băi publice, fântâni, canalizare și toalete comune. Pentru lumea antică, aceasta era o infrastructură impresionantă. Problema este că igiena publică nu însemna automat miros plăcut. Într-un oraș uriaș, cu piețe aglomerate, ateliere, grajduri, bucătării, fum de lemn și deșeuri, nasul avea mult de lucru.
Latrinele publice erau folosite de mulți oameni, uneori fără prea multă intimitate. Băile publice puteau aduna sute de persoane. Hainele puteau fi curățate cu urină, deoarece amoniacul ajuta la îndepărtarea murdăriei. Pe străzi se simțeau mirosuri de mâncare, canal, animale, piele tăbăcită, sudoare și fum.
Totuși, romanii nu erau indiferenți la miros. Foloseau uleiuri parfumate, plante aromatice, tămâie, mir și parfumuri. Pentru elite, mirosul bun era semn de statut. Pentru restul orașului, realitatea era amestecată.
Roma antică era un oraș spectaculos, dar nu steril. Era vie, densă, zgomotoasă și probabil foarte greu de suportat pentru nasul modern. Dacă am ajunge acolo pentru o zi, poate că primul șoc nu ar fi Colosseumul. Ar fi mirosul.
