11.1 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

Inhalarea gazelor de eșapament de la mașină afectează sănătatea creierului: scade capacitatea memoriei și performanța de lucru

Inhalarea gazelor de eșapament de la mașină are un impact asupra modului în care creierul uman funcționează, avertizează cercetătorii de la Universitatea British Columbia (UBC) și Universitatea Victoria, potrivit Science Alert.

Studiul a fost efectuat pe 25 de adulți sănătoși care au fost expuși la poluarea mașinii și la un aer curat, filtrat, și au fost realizate scanări ale creierului înainte și după cercetare.

Astfel, după ce participanții la studiu au fost expuși poluării gazelor de eșapament, creierul lor a prezentat o conectivitate redusă în rețeaua implicită (DMN), care reprezintă regiunile interconectate care sunt cele mai active atunci când avem gânduri interne, precum introspecția și amintirea.

Anterior, alte studii au legat conectivitatea alterată a creierului de scăderea capacității memoriei și a performanței în muncă.

„Este îngrijorător să vezi că poluarea din trafic întrerupe aceleași rețele”, a precizat neuropsihologul Jodie Gawryluk de la Universitatea Victoria.

„Deși este nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege pe deplin impactul funcțional al acestor schimbări, este posibil ca acestea să afecteze gândirea sau capacitatea oamenilor de a lucra”, a adăugat el.

Inhalarea gazelor de eșapament a afectat creierul doar temporar

Vestea bună este că modificările observate în această cercetare au fost temporare, iar capacitățile creierului au revenit la normal după ce s-a revenit la inhalarea unui aer curat.

Totuși, descoperirile indică o posibilă cale prin care expunerea cronică la poluarea aerului poate avea efecte dăunătoare asupra creierului.

De pildă, în China, studii recente au legat poluarea aerului cu scoruri mai slabe la teste la limbă și matematică.

„Timp de multe decenii, oamenii de știință au crezut că creierul poate fi protejat de efectele nocive ale poluării aerului”, a spus medicului Chris Carlsten de la UBC.

„Acest studiu, care este primul de acest fel din lume, oferă dovezi noi care susțin o legătură între poluarea aerului și cogniție”, a adăugat el.

În acest sens, în 2020, markeri legați de boala Alzheimer au fost observați în creierul adulților tineri, copiilor și chiar sugarilor care locuiau în Mexico City, un centru urban care se confruntă cu o poluare extremă a aerului.

Alte cercetări din același oraș au dezvăluit, de asemenea, un posibil declanșator al acelei probleme: nanoparticulele de metal cauzate de poluare, care se aflau în creierul multor localnici.

În 2022, oamenii de știință au confirmat că aceste particule, odată inspirate, pot ocoli uneori bariera protectoare a creierului.

Studiul actual s-a bazat doar pe gazele de eșapament ale mașinilor, dar pot exista și alte forme de poluare a aerului care acționează mai repede și pot avea efecte mai grave.

Latest news
știri