2.4 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

NY Times: mașinile electrice ar putea costa cât cele normale

Mașinile alimentate cu energie eletrică vor ajunge la fel de accesibile ca cele pe combustil intern

O analiză a New York Times arată că prețul mașinilor eletrice ar putea scădeea drastic până la finalul acestui an. Mai exact jurnaliștii susțin că prețul ar putea ajunge să fie la fel cu cel al mașinilor cu combustie internă. Motivele pentru care s-ar puta ieftini acest tip de mașini este acela că se ieftinesc materiile prime și a tot crescut oferta din acest segment. Vobim așadar în primul rând de ieftinirea litiului, dar și a altor materiale care sunt folosite la fabricarea bateriilor. Drept urmare posibilitatea ieftinirii, lucru care acum câteva luni părea ireal, iată că acum devine mai aproape de realitate. Deja la modelele de lux au apărut aceste ieftiniri, dar potrivit jurnaliștilor americani suntem pe un trend descendent al prețului, pe măsură ce Tesla, General Motors, Ford fac noi fabric și reduc costurile prin creșeterea vânzărilor. Pe de altă parte au apărut noi competitor pe piață, de la Volkswagen, Nissan și Hyiundai, și atunci va crește presiunea concurențială. Astfel se pare că Eqiunox de la general Motors va porni de la 30.000 de dolari, adică cu 3.400 de dolari mai scump decât varianta cu combustie internă.

Mașinile electrice din ce în ce mai accesibile

Dar această sumă este calculată fără a fi luată în calcul subvenția care de exemplu în România vine de la Guvern, prin programul rabla. De altfel jurnaliștii americani spun că cei care optează către o astfel de mașină ies mai bine financiar pentru că alimentarea e mai ieftină decât cea cu combustibil. Problema cu adevărat este însă faptul că lipsesc multe dintre stațiile de încărcare. Spre exemplu în Anglia scriu cei de la The Sun că este o adevărată problemă în domeniu. Așadar vehiculele electrice cu baterii electrice nu au mai fost așa căutate în ianuarie 2023 față de ianuarie 2022, în mare Britanie.

Stațiile de încărcare rămân o problemă

Luna trecută a fost dezvăluit că doar 806 încărcătoare noi au fost instalate în Marea Britanie, plasând infrastructura mașinilor electrice a țării în „punct de criză”. Această cifră trebuie să se dubleze aproape de patru ori la 3.130 de instalații pe lună pentru a atinge obiectivul guvernului de a avea 300.00 de dispozitive la nivel național până în 2030 – data la care Regatul Unit va interzice noile mașini pe benzină și diesel. Există doar 37.055 de puncte de încărcare în Marea Britanie începând cu luna ianuarie a acestui an. Conform celor mai recente cifre, există doar un punct public de încărcare electrică la 30 de vehicule conectate, scriu jurnaliștii britanici. În România mașinile pe benzină sunt în continuare cele mai căutate, urmate de cele eletrice și nu în ultimul rând cele Diesel.

spot_img
Latest news
știri