9 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Garda de Mediu acuză Primăria Bacău pentru depozitatea deșeurilor periculoase într-o zonă rezidențială a orașului

Amenda maximă pentru depozitarea fără autorizație a deșeurilor provenite din construcții este de 70.000 de lei

În urma investigației realizate de Agent Green, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Bacău au dat dreptate organizației pentru protecția mediului, precizând că Primăria este vinovată pentru depozitarea deșeurilor periculoase într-o zonă rezidențială a orașului.

Aceste deșeuri au fost rezultate din dărâmarea garajelor și au o compoziție ridicată de azbest, fapt care pune în pericol sănătatea locuitorilor din zonă.

Deșeurile periculoase au dispărut peste noapte

Comisarii Gărzii din Bacău, alături de o echipă de la Garda Națională de Mediu, s-au deplasat la fața locului unde au descoperit că toate deșeurile au dispărut subit.

Aparent, Primăria Bacău nu a respectat pașii legali: deși există o autorizație de demolare, primarul nu a dispus și de autorizația de mediu, act care să îi permită depozitarea de deșeuri în zona sus-menționată.

În acest context, Garda a explicat că s-a produs o ilegalitate prin faptul că depozitarea, chiar dacă e temporară, nu este autorizată.

Primăria Bacău nici măcar nu a solicitat autorizație de la Garda de Mediu

Nu are un acord de mediu sau un document similar. Acest document nici nu a fost solicitat. Părerea noastră e că, fiind terenul Primăriei, instituția era cea care trebuia să solicite acordul sau autorizația. Ei se prevalează de faptul că nu sunt deșeuri, că îs materiale de construcție, însă nu este și părerea noastră”, a explicat Titi Secară, comisar al Gărzii de Mediu Bacău, pentru Ziarul de Bacău.

Astăzi, 17 martie, comisarii din Bacău au precizat că vor derula o serie de acțiuni, aducând la cunoștință și obligațiile legale ale generatorilor de deșeuri provenite din construcții și prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 92/2021.

Prin urmare, în cazul în care generatorii de deșeuri provenite din construcții nu își respectă obligațiile legale, aceștia pot fi sancționați conform prevederilor legale în vigoare cu amenzi între 50.000 – 70.000 lei.

spot_img
Latest news
știri