Mai mulți elevi din Turceni, pasionați de informatică, au reușit să creeze un robot, denumit Wall-E, care strânge deșeuri de pe râul Jiu, conform Pandurul.
Totul a început cu o elevă în vârstă de 16 ani care a deschis un club de programare, Crazy Coders. Ulterior, acesteia i s-au alăturat mai mulți colegi. Ajutați de Fundația Progress, tinerii au creat un robot care curăță râul Jiu de deșeuri.
Wall-E, pentru că așa l-au denumit, poate strânge până la 2 kilograme de deșeuri de pe apă. Acesta a fost testat inclusiv de părinții și bunicii celor mici.
„Sunt două panouri solare care încarcă bateriile, camera UV, difuzorul care îl face pe Wall-E să vorbească“, spune una dintre fetele care au lucrat la construcția robotului.
„Avem două motorașe de câte 6 wați, iar ele colectează deșeurile“, spune un alt copil.
„Mai sunt 2 baterii de 9 volți și cele trei plăcuțe arduino“, adaugă acesta.
În ceea ce privește componentele complexe, Bianca Badea, coordonatoarea echipei, a venit cu precizăi suplimentare.
„Avem un senzor audio, iar când vom face un sunet care va fi înregistrat pe plăcuță, el va porni automat și va face robotul să miște. Nu va mai fi nevoie să folosim aplicația. O să mai avem un modul GPS, care ne va ajuta să nu pierdem roboțelul. El ne va arăta exact coordonatele robotului. Mai există un senzor Bluetooth, care are rolul de a se conecta cu aplicația creată de copii. În plus, avem firele care se conectează cu camera. Ea are rolul de a înregistra toată activitatea robotului“, a spus Bianca Badea.
„Robotul poate colecta până la 2 kilograme de deșeuri. Pe teren vom mai adăuga și alte modificări și poate colecta și mai multe deșeuri“, a completat tânăra.
Roboțelul Wall-E. De unde i-a venit pasiunea Biancăi
Bianca este absolventă a programului CODE Kids și elevă la Liceul Tehnologic Turceni, județul Gorj. Tânăra și-a deschis propriul club de programare la vârsta de doar 16 ani.
„La 12 ani începeam o nouă etapă din viața mea. Eram pasionată de informatică și deveneam ambasadoarea clubului CODE Kids de la biblioteca din localitatea mea. În 2021 am aflat de oportunitatea de a crea o echipă și m-am bucurat extrem de mult că după cinci ani de muncă, puteam să ofer cunoștințele mele despre tehnologie și robotică altor copii.
Am prezentat proiectul doamnei director de la liceul unde învăț, am făcut procedurile necesare alături de cei de la Fundația Progress și am primit acceptul că pot începe proiectul. Nici acum nu pot descrie fericirea că pot contribui la educația digitală și la dezvoltarea comunității din care fac parte.
Echipa mea se numește Crazy Coders, este formată din cincisprezece copii de 11 ani, iar când ne întâlnim simțim un sentiment unic, exact ca într-o familie, sentimentul de iubire reciprocă unde dezvoltăm proiecte interesante” a mai spus Bianca Badea, coordonator voluntar CODE Kids.