4.1 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Interzis la ei, austriecii mută off-road-ul în pădure la noi. Asta deși legea românească cere aviz special pentru astfel de activități

Chiar și în acest context, nicio autoritate nu pare deranjată de proiectul austriecilor.

Austriecii au 85% din teritoriul țării acoperit cu păduri pe care le conservă cu toate legile necesare. Astfel inclusiv sporturile motorizate sunt interzise în pădurile lor, nu mai vorbim despre tăierile de lemn. Așa că și tăierile, dar și sporturile off-road au fost mutate în România.

Ultima găselniță de acest fel este un concurs off-road, despre care organizatorii spun că este o excursie prin ținuturile sălbăticite din Est. Asta pentru a scăpa de rigorile și răspunderile pe care le-ar avea în calitate de organizatori, adică, inclusiv obținerea unui aviz din Partea Ministerului Mediului, aviz necesar în astfel de cazuri.

Motoarele folosite pe astfel de mașini sunt unele dintre cele mai poluante

Concursul ar trebui să aibă loc în zona Banatului a munților Carpați, competiția numindu-se SuperKarpata Trophy. În acest concurs participă mașini cu motoare extrem de puternice, care nu doar că deranjează cu zgomotul habitatul animalelor, dar și poluează pe măsură.

În mod normal pentru astfel de competiții era necesar acel document de la ministerul mediului, dar firma din Austria care organizează acest raliu spune că este o simplă expediție turistică. Mai mult, participații pot să aleagă un traseu primind hărți care le arată coridorul de deplasare.

Doar că pentru a câștiga cursa, de cele mai multe ori câștigătorul inventează propriul traseu. Acesta fiind și cel mai periculos lucru, pentru că se poate intra pe pășuni, zone private care pot fi distruse. Acesta e motivul pentru care în Austria asemenea curse sunt interzise.

Iar ca tacâmul să fie complet, deși vin la noi în țară pentru a-și tura motoarele, organizatorii recomandă participanților prudență general pentru că este o țară mai săracă. Stirea verde a relatat pe larg aici cum anume se pot practica sporturi motorizate în păduri. Pe de altă parte am solicitat Ministerului Mediului un punct de vedere cu privire la acest concurs.

spot_img
Latest news
știri