USR a anunțat, marți, 27 iunie, pe Facebook, că au înaintat un proiect de lege care prevede înființarea unei noi instituții: Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu. Măsura, spun USR-iștii, este necesară datorită furturilor masive din pădurile României.
În comunicatul de presă, inițiatorii proiectului vorbesc despre faptul că doar mai puțin de un sfert din sesizările cu privire la infracțiuni silvice au fost soluționate
Proiectul legislativ a fost depus de deputatul bihorean Silviu Dehelean, susținut de Stelian Ion și Diana Buzoianu, arată publicația ebihoreanul, citând un comunicat de presă al USR Bihor. În acesta, se arată că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu ar fi o structură autonomă. Ea ar funcționa în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ea ar avea personalitate juridică proprie, și ar fi specializată în combaterea infracţiunilor silvice.
„România se confruntă de mulți ani cu un veritabil fenomen infracțional în ceea ce privește mediul înconjurător. Datele arată că în anul 2019, parchetele au fost sesizate cu 24.934 de cauze având ca obiect infracțiunile silvice. Dintre toate acestea, sub 6.000 au fost soluționate. E nevoie de procurori specializați care să prindă hoții de lemne și să protejeze pădurile”, se precizează în comunicat.
Deputatul vorbește despre realitatea vizibilă a tăierilor ilegale de copaci din circumscripția sa
„Trebuie să oprim defrișările ilegale. USR și-a asumat lupta cu mafia lemnului. Știam că nu e o luptă ușoară, că ne vor pune piedici, că vor încerca să respingă orice proiect împotriva defrișărilor ilegale, așa cum se întâmplă de 30 ani. Dar realitatea e că în Bihor se taie ilegal pădurile, iar orice copac tăiat ilegal este un atentat la sănătatea noastră. De asta am propus DNA-ul Pădurilor – o instituție specializată care să se ocupe doar de infracțiunile de mediu”, a precizat parlamentarul.
Guvernul României pusese frâu proiectului privind Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu în 2020, pe motiv că nu era indicată sursa de finanțare
Proiectul USR nu este unul nou. În 2020, Guvernul României sesizase Curtea Constituțională cu privire la acesta, pe motiv că nu era indicată sursa de finanțare. Proiectul a fost, atunci, declarat neconstituțional. Proiectul a fost rectificat, și depus din nou, marți. „Îndreptăm orice posibilă neclaritate în acest sens, cerând chiar de la Guvernul României, conform prevederilor legale, fișa financiară pentru acest proiect”, se arată în comunicat.
Atributele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu nu s-ar limita la investigarea infracțiunilor silvice
Aceasta ar putea acționa și în domeniul altor infracțiuni de mediu, precum infracțiunile de arderi ilegale de deșeuri, importul ilegal de deșeuri, vânătoarea fără permis de vânătoare, evacuarea în ape a deșeurilor sau apelor uzate etc.
USR face apel la PSD și PNL să voteze rapid înființarea unui DNA al Pădurilor
„Avem nevoie de asta,” spun reprezentanții USR pe Facebook, referindu-se la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Inițiatorul legii a fost mai tranșant cu privire la subiect: „România este astăzi în procedură de infringement declanșată împotriva României pe mediu și cu 20 milioane de metri cubi de lemn tăiați anual. Pădurile noastre au fost exploatate iresponsabil, în timp ce poluarea a crescut. Aici ne-a adus PSD și PNL. Au închis ochii la defrișările ilegale. România are nevoie de o structură specială căreia să-i fie alocați, procurori, experți, ofițeri de poliție judiciară dedicată pădurilor și mediului.Nu mai putem permite să ne fie furate pădurile,” a precizat acesta.