Primăria Sectorului 6 din București a anunțat planurile de amenajare a unei noi zone de promenadă pe malul sudic al Lacului Morii.
Aria de 1.3 kilometri va fi transformată într-un loc perfect pentru relaxare și joacă, oferind adulților posibilitatea de a se destinde și copiilor un spațiu adecvat pentru jocuri.
Potrivit comunicatului emis de primărie, proiectul va include zone de recreere, locuri de joacă, jardiniere, leagăne, stație de reparat biciclete și rasteluri.
Amenajarea unei noi zone de promenadă va începe în toamna acestui an și va costa aproximativ 7 milioane de lei
Lucrările urmează să înceapă în această toamnă și vor fi realizate de către angajații ADPDU Sector 6.
Estimativ, în primăvara anului 2024, zona de promenadă va fi complet finalizată, iar accesul se va face prin Aleea Lacul Morii.
Costurile totale ale proiectului se ridică la 7 milioane de lei.
Un proiect de hotărâre privind amenajarea tronsonului 2 al promenadei Lacul Morii a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în şedinţa de ieri, 29 iunie
Știri pe Surse scrie că actul normativ aprobă documentaţia tehnică, faza studiu de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Amenajare promenadă Lacul Morii – tronson 2”.
Valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 6.340.479,154 de lei fără TVA.
Realizarea lucrărilor la tronsonul 2 al promenadei de pe malul Lacului Morii devine necesară pentru a remedia o serie de deficiențe existente în zonă.
Aceste lucrări vor aduce îmbunătățiri semnificative din perspectivă socială, oferind condiții mai sigure pentru spațiile de joacă destinate copiilor, zonele de recreere și relaxare, sporind astfel confortul utilizatorilor.