4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

Pentru prima dată după 70 de ani, a fost deschisă granița dintre România şi Serbia

Evenimentul a fost posibil datorită proiectului “Repararea infrastructurii de navigație a canalului Bega”

În weekend, granița României cu Serbia s-a putut trece și pe râul Bega. Prin urmare, mai multe ambarcaţiuni au putut circula între cele două ţări.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş: ”Timişoara are tot ce îi trebuie pentru a deveni port”

 ”Timişoara are tot ce îi trebuie pentru a deveni port! Pentru prima dată în aproape 70 de ani, opt ambarcaţiuni din Serbia sunt ancorate în Timişoara! Parcurgerea celor 30 de kilometri de canal românesc a fost posibilă datorită proiectului “Repararea infrastructurii de navigație a canalului Bega” finanţat prin Programul INTERREG IPA România Serbia. Consiliul Judeţean Timiş alături Inspectoratul Teritorial de Poliţie de Frontieră Timişoara şi ABA Banat a făcut posibilă deschiderea punctului de trecere a frontierei pe canalul Bega, setând astfel un standard care ne permite să visăm la un port în Timişoara”, a transmis Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, potrivit G4 Media.

A fost deschisă graniţa dintre România şi Serbia pe pista de biciclete care leagă cele două ţări

În weekendul trecut, granița dintre România și Serbia a fost redeschisă și pentru trecerea bicicliștilor pe pista special construită de-a lungul digului râului Bega.

Următoarea oportunitate de a trece în țara vecină pe această pistă de-a lungul malului râului Bega va fi în zilele de 28 și 29 octombrie, care marchează și ultima ocazie din acest an.

Canalul Bega se întinde pe o porțiune navigabilă de 114.5 km, din care 44.5 km sunt situați pe teritoriul României, iar 70 de km se află pe teritoriul sârbesc.

spot_img
Latest news
știri