Anne Geirer, un fotograf de meserie din Austria, aflându-se într-o vizită în țara noastră, a adoptat de pe străzile din România doi câini maidanezi, le-a oferit toate îngrijirile medicale de care aveau nevoie și i-a hrănit corespunzător pentru ca acum, la câțiva ani distanță de experiențele tragice trăite pe stradă de cei doi căței, să călătorească prin toată lumea alături de camarazii patrupezi.
Fotograful austriac, conform unui articol publicat pe site-ul Dog Store, călătorește prin Europa și nu numai într-o rulotă și realizează sute de fotografii pe care le publică, mai apoi, atât pe pagina personală de Facebook, dar și pe site-ul propriu și conturile de Instagram și 500px. Într-un interviu acordat publicației Bored Panda, Anne Geirer afirmă că este fascinată de peisaje și de animale și încearcă să combine cele două pasiuni de fiecare dată când gândește noi imagini pe care să le realizeze cu ajutorul aparatului de fotografiat.
Salvați de pe străzile din România, cei doi căței au primit o nouă șansă la viață, iar acum au ocazia să simtă pe propria piele ce înseamnă cu adevărat să aibă un stăpân conștiincios, dar și să călătorească prin întreaga lume și să descopere noi locuri alături de Anne.
Botezați cu numele de Finn și Yuri, patrupezii sunt acum vedete în majoritatea fotografiilor pe care Anne Geirer le realizează și le publică pe internet. Pasionată în special de peisaje și de cromatica pe care anotimpurile o oferă, Anne reușește să aducă zâmbete pe chipul zecilor de mii de urmăritori de care se bucură pe Instagram. Peste 70.000 de persoane îi urmăresc activitatea pe rețeaua de socializare, un loc în care pot fi admirate peste 1.500 de imagini cu cățeii care o însoțesc în călătoriile sale.
„Am călătorit deja în o mulțime de țări ca Norvegia, Tirolul de Sud, Elveția, Italia, România și Germania. Am făcut și o mulțime de excursii scurte în o mulțime de locuri uimitoare din țara mea, Austria. Peste tot am avut alături cățeii, care îmi sunt acum ca o a doua familie”, afirmă fotograful Anne Geirer pentru Bored Panda.
Anne afirmă că fotografia este o parte importantă în viața sa încă de când era mică, însă a început să se dezvolte în această direcție în urmă cu șapte ani. Pasiunea pentru călătorii și fotografie a făcut-o să iubească tot mai mult și animalele, iar de câțiva ani călătorește cu rulota peste tot prin lume și prin Europa alături de o mică familie de căței.