6.7 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Ne-am obișnuit să le consumăm chiar dacă nu ne este foame: Sunt sau nu mai atractive alimentele ultra-procesate?

Pentru mulți dintre noi, alimentele precum cârnăciorii, pizza, prăjiturile sau înghețata sunt aproape imposibil de evitat. Prin urmare, mâncăm mult, nesănătos și evităm fix alimentele sățioase. Care este explicația oamenilor de știință?

În ciuda multor alegeri culinare nocive pe care le facem în viața de zi cu zi, alimentele ultra-procesate sunt considerate la fel de atractive ca alimentele mai puțin procesate, arată o nouă cercetare.

Un studiu efectuat la Universitatea din Bristol a comparat percepția gustului pentru diferite tipuri de alimente, transmite The Guardian.

Autorul principal al studiului, profesorul Peter Rogers a declarat că scopul a fost acela de stabili dacă nivelul de procesare și caloriile sunt factori cheie care influențează cât de mult ne dorim aceste alimente.

Biscuiți crocanți, cârnăciori, pizza, înghețată sau fructe și legume? Ce alegem?

La acest studiu au participat 224 de voluntari adulți. Acestora li s-au oferit imagini color cu alimente familiare, inclusiv avocado, struguri, nuci de caju, creveți, măsline, chifle cu afine, biscuiți crocanți, cârnăciori pepperoni și înghețată.

Alimentele variau în numărul de calorii, nivelul de procesare și raportul carbohidrați-grăsimi.

Voluntarii au trebuit să aleagă alimentele ținând cont de 3 aspecte:

  • Plăcerea gustului (preferințe);
  • Dorința de a le mânca;
  • Așteptările cu privire la intensitatea gustului (dulce/sărat).

Sunt sau nu mai atractive ochiului alimentele ultra-procesate?

Rezultatele au fost publicate în revista Appetite. Acestea au arătat că, în medie, alimentele ultra-procesate nu erau mai plăcute ochiului sau mai dorite decât alimentele procesate sau neprocesate.

S-a constatat, de asemenea, că alimentele care aveau un gust mai intens (dulce/sărat) erau mai râvnite de participanții la studiu.

Deși ultra-procesarea nu a prezis în mod fiabil plăcerea de a mânca, această plăcere s-a bazat pe raportul carbohidrați-grăsimi al alimentelor, pe conținutul de fibre și pe intensitatea gustului”, a explicat Rogers.

Concluzia: Mâncăm mult, nesănătos și evităm fix alimentele sățioase

La finalul analizei, Rogers a punctat mai multe aspecte.

Sugestia noastră este că oamenii sunt programați să învețe să aprecieze alimentele cu cantități egale de carbohidrați și grăsimi, și cantități mai mici de fibre, deoarece aceste alimente sunt mai puțin sățioase per calorie. Cu alte cuvinte, valorizăm caloriile în detrimentul sățietății”, a adăugat autorul principal al studiului.

Există îngrijorări tot mai mari cu privire la consumul în creștere al alimentelor ultra-procesate în întreaga lume. Totuși, unele dintre aceste alimente sunt benefice pentru sănătate

În momentul de față, mai mult de jumătate din dieta medie din Marea Britanie și SUA se bazează pe acest gen de alimente nocive.

Studiile recente au legat alimentele ultra-procesate, cum ar fi înghețata, băuturile carbogazoase și mâncărurile gata preparate, de sănătatea precară.

Acest consum duce la incusiv un risc crescut de cancer, creștere în greutate și boli de inimă.

Cu toate acestea, alte cercetări au concluzionat că unele alimente ultra-procesate, cum ar fi pâinea și cerealele, sunt benefice pentru sănătate.

spot_img
Latest news
știri