5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

Ministrul Mediului: ”Lucrăm la un sistem avansat de monitorizare sol-teren pentru agricultură”

Mircea Fechet a participat la Consiliul de Mediu de la Bruxelles

Ministrul Mediului din România a evidențiat la Consiliul de Mediu de la Bruxelles angajamentul țării în privința sănătății solului.

Cu legi actuale considerate promițătoare, Mircea Fechet a subliniat necesitatea unor eforturi și finanțări suplimentare pentru implementarea noilor reglementări propuse.

În context, se lucrează la un sistem avansat de monitorizare a solului pentru agricultură și la un proiect GIS pentru identificarea și gestionarea siturilor contaminate.

Ministrul Mediului: ”Ziua de ieri a fost despre Consiliul de Mediu de la Bruxelles”

Un punct cheie al discuțiilor a fost despre sănătatea solului. România e pe drumul cel bun cu legile sale actuale despre sol și locurile contaminate. Cu toate astea, noile reglementări propuse ne vor cere mai mult efort și finanțări suplimentare, motiv pentru care considerăm că statele membre trebuie să dispună de suficient timp pentru implementare”, a precizat ministrul Mediului într-un comunicat publicat pe contul de Facebook.

Mircea Fechet a vorbit despre proiectul major pentru a identifica și a gestiona siturile contaminate în sistem GIS.

Cu alocările financiare corespunzătoare, va putea fi asigurată o stare bună de sănătate a solului în termenii stabiliți.

Mircea Fechet: ”Salutăm propunerea Comisiei Europene privind monitorizarea pădurilor”

În plus, salutăm propunerea Comisiei Europene privind monitorizarea pădurilor. Sunt elemente esențiale pentru atingerea țintei de neutralitate climatice”, a precizat ministrul Mediului din România.

Oficialul a adăugat că România investește aproape 46 de milioane de euro din PNRR într-un sistem modern de supraveghere a pădurilor, folosind imagini satelitare, camere video, dar și tehnologie LIDAR.

spot_img
Latest news
știri