Comisarii de la Garda de Mediu au amendat marți termocentralele Turceni și Rovinari. Complexul Energetic Oltenia a primit o sancțiune de 30.000 de lei din cauza poluării de la depozitul de cenușă și zgură, conform GorjExpress.
Mai exact, comisarii au vrut să vadă cum se aplică măsurile de combatere a spulberărilor de praf în perioadele cu vânt puternic. Potrivit acestora, pentru niciuna din cele două termocentrale nu s-a intervenit conform regulilor. Pe cale de consecință, termocentralele au fost amendate cu câte 15.000 de lei fiecare de Garda de Mediu.
Complexul Energetic Oltenia (CEO) este un gigant energetic din România. Acesta a rezultat din fuziunea Societății Naționale a Lignitului Oltenia cu Complexele Energetice Turceni, Rovinari și Craiova. CEO este printre cei mai importanți producători de energie electrică și termică din România. Compania are o capacitate instalată de 3.570 MW.
Ministerul Economiei deține 77% din capitalul companiei. Un procent de 21,5% este deținut de Fondul Proprietatea.
Printre atribuțiile Gărzii de Mediu se numără următoarele:
- Controlează activitățile care au impact asupra mediului și aplică sancțiuni pentru nerespectarea legilor de mediu.
- Verifică dacă firmele respectă condițiile din autorizațiile de mediu pe care le dețin.
- Se asigură că zonele naturale protejate sunt gestionate corespunzător.
- Monitorizează poluarea aerului și a apei.