18.9 C
București
vineri, 20 septembrie, 2024

Vulcanul Campi Flegrei din Napoli ar putea să erupă. S-au produs 150 de cutremure în 4 ore, iar cel mai mare a avut 4,4 grade pe scara Richter | VIDEO

Locuitori din Napoli stau cu teamă că vulcanul Campi Flegrei ar putea să erupă.

Mai multe cutremure au avut loc, luni seara, în zona vulcanului Campi Flegrei de lângă Napoli. Cele mai mari au avut 3,5 grade, 3,9 grade, respectiv 4,4 grade pe scara Richter, poetrivit Corriere de Mezzogiorno.

Locuitorii din Pozzuoli au fost nevoiți să iasă în stradă, iar cei din Bacoli, Quarto, Agnano și Bagnoli au trăit, de asemenea, momente de panică.

Au apărut crăpături în pereți, iar tencuielile de pe fațade au căzut pe străzi. Cutremurul de 4,4 grade a fost considerat de seismologi drept cel mai puternic din ultimii 40 de ani. Adâncimea la care s-a produs seismul a fost de aproximativ 5 kilometri. Cutremurele principale au fost urmate de aproximativ 150 de replici.

În toată luna aprilie, zona Campi FLegrei a fost zguduită de nu mai puțin de 1252 de seisme.

Vulcanul Campi Flegrei din Napoli ar urma să erupă

Îngrijorările sunt cu atât mai mari cu cât seismele au loc în zona vulcanului Campi Flegrei. Acesta a erupt ultima dată în anul 1538. Evenimentul a dus la crearea unui nou golf pe coasta vestică a Italiei.

Vulcanologii au observat începând cu anul 2022 o nouă creștere a activității seismice. Aceasta s-ar putea datora acumulării de magmă sau de gaze sub suprafața terestră.

Vulcanul se află la aproximativ 50 de kilometri de muntele Vezuviu. Acesta din urmă a erupt puternic la 24 august 27. În urma evenimentului, orașul Pompeii a fost pulverizat de pe fața Pământului.

Acum, locuitorii din zona Campi Flegrei își ridică întrebări legitime cu privire la pericolul de sub suprafața scoarței terestre. Aproximativ 500.000 de oameni locuiesc în zonă și se tem de o eventuală erupție.

spot_img
Latest news
știri