Un agent de poliţie din judeţul Vâlcea este cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni, după ce, timp de mai mulţi ani, s-ar fi ocupat cu vânzarea de lemne, scrie News.ro.
Polițistul din Vâlcea ar fi accesat ilegal aplicaţia SUMAL 2.0, introducând date nereale
Potrivit anchetatorilor, pentru a disimula efectuarea operaţiunilor financiare cu material lemnos, lucrătorul de poliţie a introdus, respectiv a instigat alte persoane să introducă, fără drept, date informatice în aplicaţia SUMAL 2.0.
”De asemenea, în perioada ianuarie 2022 – martie 2022, lucrătorul de poliţie a ajutat alte persoane, în baza unei înţelegeri anterioare, să sustragă produse petroliere dintr-o conductă, asigurându-le paza pe perioada transportării produselor sustrase”, a mai transmis DGA.
În egală măsură, Direcţia Generală Anticorupţie, a precizat că se efectuează urmărirea penală şi cu privire la alte persoane prin intermediul cărora agentul de poliţie a efectuat activităţile comerciale incompatibile cu funcţia.
Bărbatul nu mai poate desfăşura activitatea profesională de agent de poliţie
Potrivit sursei citate, au fost puse în executare patru mandate de aducere, iar în baza probatoriului administrat, procurorul a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de agentul de poliţie cercetat în cauză, acestuia fiindu-i instituită şi obligaţia de a nu desfăşura activitatea profesională de agent de poliţie.