Din cauza valurilor pe care le provoacă bărcile tradiționale cu motor, clădirile istorice s-au erodat, turismul este impactat, iar orașul Veneția se scufundă, cu 2 milimetri, în fiecare an.
Anul 2021 a devenit anul schimbării, dar și anul care păstrează tredițiile: nu putem spune Veneția fără să ne gândim la bărci.
Cu toate acestea, gondolele pot fi înlocuite cu ambarcațiuni zburătoare, mijloace de transport care au fost testate cu succes în apele Orașului Lagună.
Deși pare de domeniul fantasticului, barca zburătoare va deveni tot mai folosită în Veneția, protejând orașul turistic
Ambarcațiunea este privită ca o soluție contra fenomenului pe care italienii îl numesc “moto ondoso” – “mișcarea valurilor”. Este cauzată în principal de taxiurile pe apă și de bărcile turistice sau private, precizează Știrile Pro Tv.
Agitarea constantă a apei duce la eroziunea zidurilor, un lucru vizibil la multe dintre imobilele orașului. Soluția este acest model de ambarcațiune, cu motor electric, care reduce consumul de energie și zgomotul.
Mikael Mahlberg, communications manager, Candela Speed Boat AB: “Aceasta este Candela C7, prima barcă cu hidroavionaj electric din lume, asta înseamnă că zboară deasupra apei. Am dezvoltat această tehnologie cu scopul de a reduce drastic consumul de energie. Când zboară folosește cu 80% mai puțină energie decât orice altă barcă cu motor. Vei obține atât autonomie electrică de lungă durată, dar și viteză mare, dar pentru Veneția cel mai important lucru este că nu vei da naștere niciunui val”.
Atunci când se ridică deasupra apei, poate atinge o viteză de 50 de noduri – adică 93 de km pe oră. Secretul se bazează pe “aripi portante”, o tehnologie dezvoltată acum 100 de ani de un inginer italian, mai arată sursa citată.
Barca zburătoare poate fi ghidată și printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil
Ambarcațiunea este produsul unei companii dein Suedia. Barca poate fi reîncărcată folosindu-se o simplă priză din doc, iar, conform spuselor lui Mikael Mahlberg, sunt utilizați senzori asemănători cu cei pe care îi găsiți într-o dronă sau într-un smartphone, cum ar fi accelerometre sau giroscoape.
”Toată această tehnologie a devenit mai accesibilă și mai ieftină datorită tehnologiilor dezvoltate pentru drone”, a precizat Mahlberg.
Ambarcațiunea poate găzdui până la cinci persoane și costă aproape 250.000 de euro. În ciuda prețului, au fost vândute 31 de exemplare.
Mai mult, compania suedeză are în plan și lansarea unui feribot. Acesta va funcționa pe baza aceleiași tehnologii, iar lansarea va avea loc pe parcursul anului viitor.