Toate recomandările spun că bebelușii, până la vârsta de 2 ani, nu ar trebui să consume zaharuri adăugate. Majoritatea mămicilor nu țin însă cont de aceste recomandări. În plus, copiii consumă zilnic alimente sau băuturi îndulcite. O echipă condusă de Tadeja Gracner, de la Universitatea din California de Sud, a folosit informațiile generate de un experiment natural care a avut loc la scurt timp după cel de-al Doilea Război Mondial, când, de la sfârșitul conflictului și până în 1953, zahărul a fost raționalizat, inclusiv pentru copiii și femeile însărcinate. Perioada coincide cu apariția celebrei generații Baby Boomers, potrivit El Pais.
S-au folosit informații dintr-o biobancă de la 60.183 de cetățeni născuți între 1951 și 1956. Încheierea raționalizării zahărului a avut loc în 1953. Practic au fost comparația cei născuți înainte și după această dată.
Înainte de 1953, adulții puteau consuma maxim 40 de grame, iar copiii deloc.
Simultan, o altă cercetare din prezent a arătat că, de-a lungul anilor, eliminarea zahărului din alimentație în primele 1.000 de zile de viață a redus riscul de a dezvolta diabet și hipertensiune în timpul vieții cu aproximativ 35%, respectiv 20% și a întârziat debutul acestor boli cu aproximativ 4 și 2 ani. Efectul a fost mai puternic pentru cei ale căror mame n au consumat zahăr când au fost însărcinate.
Motivul incredibil pentru care americanii din Generația Baby Boomers sunt mai sănătoși
Legătura descoperită în noul studiu întărește motivele pentru a recomanda limitarea consumului de zahăr în primii doi ani de viață.
„Descoperirile noastre privind efectul zahărului în uter coincid cu rezultatele studiilor pe animale. Acestea arată că dietele bogate în zahăr în timpul sarcinii cresc factorii de risc pentru diabetul de tip 2 și hipertensiunea arterială. Studiile pe oameni demonstrează o asociere între o dietă bogată în zahăr în timpul sarcinii și alăptării și riscul de obezitate la copil”, scriu Gracner și colegii.
O altă ipoteză susține că zahărul ingerat în primii ani de viață ne influențează pentru totdeauna pofta de dulce. În prezent, aproximativ 70% dintre produsele pentru copii au zaharuri adăugate, fie că sunt băuturi, lapte sau alte alimente.
Studiul a mai constatat că raționalizarea zahărului a redus riscul de obezitate la Baby Boomers. Această afecțiune crește riscul de boli cardiace și metabolice.
„Rezultatele noastre contribuie la această dezbatere prin corelarea zahărului cu sănătatea. Ele subliniază importanța dietei în primii ani pentru a gestiona riscul de boli metabolice pe termen lung”, conchide Gracner.