-0.1 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Lucrările la Banca de Alimente a Bucureștiului, aproape finalizate

Proiectul de amploare va veni în sprijinul persoanelor vulnerabile

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat că lucrările la Banca de Alimente din București au ajuns la un stadiu de 80%.

Bucureștiul va beneficia de cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România

Într-o postare publicată pe contul de Facebook, edilul a amintit că aceasta va fi cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România.

Complexul de servicii sociale pe care-l construiește DGASMB, situat în zona Lira-Sebastian, va avea mai multe funcțiuni:

  • Bancă de alimente;
  • Cantină socială;
  • Centru de formare profesională pentru persoane vulnerabile;
  • Un centru de informare și consiliere pentru femei;
  • Centre de zi pentru copii și adulți cu dizabilități.

Două dintre clădiri au fost, deja, finalizate

Potrivit declarațiilor oferite de Primatul Municipiului București, acest complex este format din patru clădiri. Dintre acestea, două au fost finalizate, iar două se află în curs de finalizare.

Acolo vor fi colectate, depozitate și distribuite către persoanele defavorizate alimentele donate de producători din industria alimentară și retaileri. Sunt alimente care nu mai pot fi vândute, dar sunt potrivite pentru consum. Prin această investiție, oprim risipa alimentară și intrăm în rândul orașelor europene unde acest concept funcționează cu succes de mulți ani. De asemenea, acest complex va fi și un etalon de eficiență energetică întrucât s-a optat pentru un sistem inteligent pentru iluminat și încălzire”, a mai scris primarul Nicușor Dan.

spot_img
Latest news
știri