Oceanele și rolul lor în absorbția dioxidului de carbon
Aproximativ un sfert din emisiile globale de dioxid de carbon sunt absorbite anual de oceane. Acest proces are loc prin două mecanisme principale: dizolvarea directă a CO₂ în apă și captarea biologică prin fitoplancton.
Absorbția dioxidului de carbon de către oceane a contribuit la limitarea creșterii temperaturii globale. Fără acest mecanism natural, concentrațiile atmosferice ar fi fost considerabil mai mari.
Totuși, capacitatea oceanelor de a absorbi carbon depinde de temperatură, circulație și compoziția chimică a apei.
Încălzirea oceanelor reduce eficiența absorbției
Pe măsură ce oceanele se încălzesc, solubilitatea dioxidului de carbon în apă scade. Apa mai caldă poate reține mai puțin CO₂ decât apa rece. Acest principiu fizic simplu are consecințe globale.
În ultimele decenii, temperaturile medii ale suprafeței oceanelor au crescut constant. Această încălzire afectează nu doar capacitatea chimică de absorbție, ci și circulația oceanică, care transportă carbonul din straturile superficiale către adâncimi.
Dacă circulația este încetinită sau modificată, carbonul rămâne mai mult timp la suprafață, reducând eficiența mecanismului natural de stocare pe termen lung.
Acidifierea oceanelor și impactul asupra ecosistemelor marine
Absorbția dioxidului de carbon are un efect secundar important: acidifierea oceanelor. Atunci când CO₂ se dizolvă în apă, formează acid carbonic, ceea ce duce la scăderea pH-ului.
Acidifierea afectează organismele marine care își formează cochiliile sau scheletele din carbonat de calciu, cum ar fi coralii și unele specii de plancton. Pe termen lung, dezechilibrele ecosistemice pot reduce capacitatea biologică de captare a carbonului.
Astfel, mecanismul natural de absorbție este afectat atât fizic, cât și biologic.
Ce arată studiile recente despre capacitatea de absorbție
Analizele climatice recente indică faptul că rata de absorbție a carbonului de către oceane rămâne semnificativă, dar există semnale că eficiența relativă scade în anumite regiuni.
Oceanele sudice, considerate printre cele mai importante zone de absorbție, au prezentat variații în ritmul de captare a CO₂. Schimbările în vânturi și circulația apei pot influența direct acest proces.
Cercetătorii subliniază că oceanele nu pot compensa la infinit creșterea emisiilor antropice. Pe măsură ce concentrațiile atmosferice cresc, presiunea asupra sistemului marin devine mai mare.
Implicații pentru schimbările climatice globale
Dacă oceanele absorb mai puțin dioxid de carbon decât în trecut, o proporție mai mare din emisiile globale rămâne în atmosferă. Acest lucru poate accelera încălzirea globală și poate complica atingerea obiectivelor climatice stabilite pentru 2030 și 2050.
Rolul oceanelor în stabilizarea climei este esențial, dar nu substituie reducerea directă a emisiilor. Scăderea eficienței absorbției naturale înseamnă că reducerea emisiilor devine și mai urgentă.
Oceanele continuă să fie un aliat climatic major, însă capacitatea lor are limite fizice și biologice. Evoluția temperaturilor și a compoziției chimice a apei va determina în ce măsură acest tampon natural rămâne eficient în deceniile următoare.
