În ultimele decenii, cercetătorii au început să folosească tot mai des un termen care descrie una dintre cele mai subtile, dar periculoase transformări ale ecosistemelor planetei: „Homogenocene”. Conceptul nu reprezintă o epocă geologică oficială, ci un cadru teoretic utilizat în ecologie pentru a explica modul în care biodiversitatea globală devine tot mai uniformă.
Ce înseamnă „Homogenocene”
„Homogenocene” descrie procesul prin care ecosistemele de pe diferite continente ajung să semene din ce în ce mai mult între ele. Fenomenul apare atunci când speciile locale sau specializate dispar, iar în locul lor se răspândesc specii generaliste, capabile să supraviețuiască într-o varietate mare de habitate.
În mod tradițional, fiecare regiune a planetei avea o combinație unică de plante și animale. Astăzi însă, multe orașe sau peisaje agricole găzduiesc aproape aceleași specii: porumbei, ciori, șobolani, anumite insecte sau plante invazive. Astfel, diferențele biologice dintre continente se reduc treptat.
Ecologii avertizează că acest proces nu este doar o schimbare estetică a naturii, ci o transformare profundă a modului în care funcționează ecosistemele.
O pierdere accelerată a biodiversității
Datele publicate de platforma științifică IPBES arată că aproximativ 1 milion de specii de plante și animale sunt amenințate cu dispariția la nivel global. Ritmul actual de extincție este estimat a fi de zeci până la sute de ori mai rapid decât rata naturală observată în istoria geologică a planetei.
În paralel, Organizația Națiunilor Unite pentru Mediu arată că peste 75% din ecosistemele terestre au fost deja modificate semnificativ de activitatea umană, iar aproximativ 66% din ecosistemele marine sunt afectate de presiuni precum pescuitul excesiv, poluarea sau încălzirea oceanelor.
Această degradare a habitatelor favorizează speciile adaptabile și dezavantajează speciile sensibile. Rezultatul este un proces de filtrare ecologică: biodiversitatea devine mai săracă și mai uniformă.
Globalizarea speciilor
Transportul internațional, comerțul și turismul accelerează răspândirea speciilor invazive. Semințele plantelor pot fi transportate accidental în containere maritime, insectele pot ajunge în noi regiuni prin transportul aerian, iar organismele marine sunt mutate între oceane prin apa de balast a navelor.
Potrivit estimărilor prezentate de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, peste 37.000 de specii invazive au fost introduse în ecosisteme unde nu existau anterior. Dintre acestea, câteva mii provoacă impacturi ecologice sau economice majore.
Un exemplu frecvent citat este răspândirea anumitor plante invazive care înlocuiesc vegetația locală, reducând biodiversitatea și modificând structura solu
Orașele devin ecosisteme identice
Unul dintre cele mai evidente semne ale „Homogenocene” poate fi observat în mediul urban. Fauna orașelor din Europa, America sau Asia începe să semene tot mai mult.
În multe metropole, ecosistemele urbane sunt dominate de câteva specii foarte adaptabile: porumbei, ciori, pescăruși, șobolani sau anumite insecte. Aceste specii prosperă în peisajele create de oameni, unde hrana este abundentă și prădătorii naturali sunt puțini.
Comparativ cu ecosistemele naturale, unde pot exista sute sau chiar mii de specii interdependente, orașele funcționează adesea cu un număr mult mai mic de organisme dominante.
Compararea ecosistemelor naturale cu cele simplificate
Un ecosistem natural complex poate include sute de interacțiuni între plante, insecte, animale și microorganisme. Într-o pădure tropicală, de exemplu, un singur hectar poate găzdui peste 300 de specii de arbori și mii de specii de insecte.
Prin comparație, un peisaj agricol intensiv sau un ecosistem urban poate fi dominat de doar câteva specii. Această simplificare biologică reduce reziliența ecosistemelor, deoarece dispar rețelele complexe de interdependență care stabilizează natura.
Riscul sistemic pentru ecosisteme și economie
Uniformizarea biodiversității nu afectează doar fauna și flora. Ea poate genera și riscuri sistemice pentru societate.
Multe servicii ecosistemice – precum polenizarea culturilor, fertilitatea solului sau controlul natural al dăunătorilor – depind de diversitatea biologică. Dacă ecosistemele devin dominate de un număr mic de specii, aceste servicii pot deveni mai fragile.
De exemplu, agricultura globală depinde de polenizarea realizată de insecte. Dacă populațiile de polenizatori se reduc drastic, producția alimentară poate fi afectată. Organizația Națiunilor Unite estimează că aproximativ 75% dintre culturile alimentare globale depind într-o anumită măsură de polenizatori.
Într-un sistem biologic uniform, șocurile ecologice – precum boli, schimbări climatice sau specii invazive – se pot propaga mult mai rapid.
Biodiversitatea ca infrastructură a planetei
Mulți cercetători compară biodiversitatea cu o infrastructură invizibilă care susține funcționarea planetei. Cu cât această infrastructură este mai diversă, cu atât ecosistemele sunt mai stabile.
Atunci când diversitatea scade și ecosistemele devin uniforme, sistemul natural devine mai vulnerabil. Exact cum o economie dependentă de un singur sector este mai fragilă decât una diversificată, natura funcționează mai bine atunci când există o varietate mare de specii și interacțiuni ecologice.
Conceptul de „Homogenocene” descrie tocmai această transformare: planeta nu devine doar mai săracă în specii, ci și mai uniformă.
