Administrația Fondului pentru Mediu colectează anual peste două miliarde de lei din taxe pe poluare, ambalaje, anvelope și echipamente electrice. Este cel mai mare mecanism de finanțare a protecției mediului din România — mai mare, per ansamblu, decât multe linii bugetare ministeriale dedicate ecologiei. Funcționează de 20 de ani. Nu poate fi auditat public în timp real. Iar distribuția finanțărilor urmează, în mod consistent, o geografie care merită explicată.
Mecanismul care nu se vede
AFM funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Mediului. Colectează contribuții obligatorii de la operatori economici — taxe pe emisii, pe ambalaje introduse pe piață, pe anvelope, pe DEEE — și le redistribuie prin programe de finanțare: Casa Verde Clasic, Rabla, Rabla Plus, împăduriri, reducerea poluării industriale, managementul ariilor protejate.
Bugetele anuale sunt publicate. Programele sunt anunțate. Până aici, totul pare în regulă.
Problema începe la nivelul contractelor individuale. Lista beneficiarilor pentru programele adresate persoanelor juridice — primării, companii, ONG-uri — nu este publicată în timp real, cu valori, județe și descrierea proiectului finanțat. Rapoartele de activitate anuale apar cu întârzieri de 12 până la 18 luni față de exercițiul financiar. Auditurile Curții de Conturi, acolo unde există, sunt publice — dar incomplete și greu accesibile fără expertiză juridică.
Un jurnalist care solicită azi lista completă a contractelor semnate în 2024 primește, în cel mai bun caz, un răspuns în 30 de zile, conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Dacă răspunsul vine.
Geografia banilor
O analiză a contractelor AFM publicate fragmentar în perioada 2022–2024 — prin răspunsuri la solicitări de informații publice, monitorizări ONG și date din SEAP — arată o concentrare semnificativă a finanțărilor în județe cu administrații aliniate politic cu ministerul de resort în perioada respectivă. Județele Prahova, Ilfov, Dâmbovița și Olt apar consistent în topul beneficiarilor pentru programele de împădurire și reducere a poluării industriale.
Corelația nu dovedește prin ea însăși o alocare politică. Dar absența unui sistem de monitorizare independent face imposibilă infirmarea acestei ipoteze — ceea ce, în sine, este o problemă de guvernanță.
Prin comparație, Fondul de Mediu din Polonia — o structură similară — publică în timp real, pe o platformă deschisă, toate contractele active, beneficiarii, sumele și stadiul implementării. Cehia face același lucru din 2018. România are o pagină web cu PDF-uri scanate.
Rabla și Casa Verde: programele vizibile care ascund ce nu se vede
Programele Rabla și Casa Verde sunt cele mai cunoscute instrumente AFM — și cele mai ușor de urmărit, pentru că implică persoane fizice și sume relativ mici per beneficiar. Ele consumă însă o fracție din bugetul total. Programele cu valori contractuale mari — reabilitarea siturilor contaminate, managementul ariilor protejate, reducerea emisiilor industriale — sunt cele mai puțin transparente și cele mai puțin mediatizate.
Un contract de reabilitare a unui sit contaminat poate depăși 50 de milioane de lei. Criteriile de selecție a beneficiarului, procesul de evaluare tehnică și identitatea experților implicați nu sunt publice. Contestațiile sunt soluționate intern, fără o procedură transparentă de apel independent.
Ce ar trebui să existe și nu există
Un registru public al contractelor AFM, actualizat lunar, cu beneficiar, valoare, județ, program și stadiu de implementare — ar costa, tehnic, câteva luni de dezvoltare software și voință politică. Ambele lipsesc.
Curtea de Conturi a României a identificat în rapoartele din 2021 și 2022 nereguli în procedurile de contractare AFM, inclusiv dosare incomplete și criterii de evaluare aplicate neuniform. Recomandările au fost transmise. Instituția a răspuns că le ia în considerare. Situația nu s-a schimbat structural.
Între timp, două miliarde de lei pe an continuă să circule printr-un sistem opac, într-o țară care are nevoie urgentă de infrastructură de mediu și o capacitate demonstrată de a cheltui bani publici fără urmă.
