România a adoptat obligativitatea colectării separate a deșeurilor organice în blocurile de locuințe, conform cerințelor Directivei europene 2018/851 privind deșeurile. Termenul-limită de transpunere a expirat în 2023. Legea există. Infrastructura — nu. Și nimeni nu se grăbește.
Nicio primărie din marile orașe nu a finalizat distribuirea containerelor destinate biodeșeurilor la nivel de asociație de proprietari. În București, Sectorul 2 a demarat un program-pilot în 2023, oprit după șase luni din lipsa unui operator de compostare autorizat care să preia fracția colectată. Sectorul 6 a anunțat un calendar de implementare în 2024 — rămas la stadiul de comunicat de presă. Situația se repetă, cu variații minore, în Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, orașe care figurează în rapoartele Ministerului Mediului drept „în proces de conformare”.
Procesul de conformare durează, în cazul României, mai mult decât durata de viață a guvernelor care îl promit.
Un cerc vicios fără vinovat oficial
Problema nu este legislativă. Este logistică, politică și, în egală măsură, de voință instituțională. Operatorii de salubritate refuză să investească în vehicule dedicate și stații de compostare fără contracte municipale garantate pe minimum zece ani. Primăriile refuză să semneze contracte fără certitudinea că locatarii vor separa corect fracțiile. Locatarii nu separă pentru că nu au containere și nu au primit nicio instrucțiune practică. Asociațiile de proprietari nu au resurse să gestioneze un flux suplimentar fără sprijin tehnic și financiar explicit.
Cercul se închide perfect, fără niciun vinovat oficial.
Ce pierdem concret
Compostarea deșeurilor organice din gospodării ar reduce cu până la 30% volumul total de deșeuri municipale colectate, potrivit Agenției Europene de Mediu. Totodată, compostul rezultat ar putea substitui parțial îngrășămintele chimice în agricultura periurbană — o resursă ignorată sistematic, deși România importă anual fertilizatori chimici în valoare de peste 600 de milioane de euro. Cele 265 de depozite de deșeuri care mai funcționează în țară, dintre care peste 70% nu îndeplinesc standardele europene de impermeabilizare potrivit Gărzii de Mediu, primesc în continuare biodeșeuri amestecate. Leviatul rezultat din descompunere se infiltrează în sol și în pânza freatică.
Modelele care funcționează de 30 de ani
Soluția există și funcționează în alte state membre de decenii. Germania a implementat sistemul Biotonne — tomberon maro obligatoriu per imobil — încă din 1994. Austria compostează local peste 60% din biodeșeurile municipale prin rețele de proximitate, eliminând necesitatea transportului la distanță. Belgia a introdus penalități financiare directe pentru asociațiile care nu respectă separarea, ceea ce a accelerat conformarea în mai puțin de doi ani.
România nu a replicat niciunul dintre aceste modele, deși fondurile europene au fost disponibile prin PNRR și Programul Operațional Infrastructură Mare. Absorbția pentru stații de compostare și echipamente de colectare selectivă a rămas sub 40% din ținta asumată pentru 2023, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Proiectele depuse de primării au fost respinse frecvent pentru documentație incompletă sau absența studiilor de fezabilitate.
Cine plătește amenzile
Comisia Europeană a deschis procedură de infringement împotriva României pentru netranspunerea completă a directivei privind deșeurile. Amenzile pot depăși zeci de milioane de euro anual, calculate per zi de întârziere după pronunțarea Curții de Justiție a UE. Banii vor veni, ca de obicei, din bugetul public — nu din buzunarul autorităților locale care au blocat implementarea ani la rând.
Întrebarea nu este dacă sistemul va funcționa vreodată. Întrebarea este cine plătește până atunci — și de ce răspunsul este întotdeauna contribuabilul.
