Bucureștiul are unul dintre cele mai scăzute indici de spații verzi per locuitor din capitalele Uniunii Europene — aproximativ 8 metri pătrați per cap de locuitor în zona intravilană densă, față de minimul de 26 de metri pătrați recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. Deficitul nu este o fatalitate geografică. Este rezultatul unui șir de decizii urbanistice luate pe parcursul a trei decenii, prin care suprafețe împădurite din zona periurbană au fost reclasificate, defrișate sau incluse în planuri de dezvoltare rezidențială și comercială.
Procesul continuă. Instrumentul folosit se numește Plan Urbanistic Zonal.
Cum funcționează reclasificarea
Fondul forestier național este protejat prin Codul Silvic — scoaterea unui teren din fondul forestier necesită aprobare guvernamentală și plata unei taxe de defrișare. Terenurile cu vegetație forestieră situate în afara fondului forestier național — păduri private, perdele de protecție, vegetație arborescentă pe terenuri agricole — nu beneficiază de același nivel de protecție și pot fi reclasificate prin proceduri urbanistice locale, cu avizele necesare de la autoritățile județene și centrale.
Planurile Urbanistice Zonale reprezintă instrumentul prin care primăriile și consiliile locale pot modifica destinația unor suprafețe de teren, inclusiv din zone verzi sau forestiere în zone construibile. Procedura implică consultare publică și avize de la multiple instituții — Ministerul Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului, Romsilva acolo unde fondul forestier este implicat. În practică, avizele sunt obținute sistematic, consultările publice sunt organizate cu publicitate minimă, iar contestațiile cetățenești sunt soluționate lent de instanțe administrative.
Pădurea Băneasa și precedentul ratat
Pădurea Băneasa — cel mai mare masiv forestier din proximitatea Bucureștiului, cu aproximativ 1.000 de hectare — a fost subiectul unor dispute juridice și urbanistice continue în ultimele două decenii. Fragmente din zona periferică a pădurii au fost incluse în proiecte de dezvoltare comercială și rezidențială, unele blocate de instanțe, altele finalizate. Statutul juridic al unor parcele rămâne disputat între Romsilva, Primăria Municipiului București și proprietari privați care revendică terenuri pe baza legilor de retrocedare.
Precedentul Băneasa este relevant nu pentru că pădurea a dispărut — nu a dispărut integral — ci pentru că a demonstrat că presiunea de dezvoltare asupra spațiilor forestiere periurbane poate fi susținută ani la rând prin instrumente juridice și urbanistice, erodând treptat suprafețele protejate fără un moment singular care să mobilizeze reacția publică.
Aceeași dinamică se reproduce acum în zone mai puțin mediatizate: Cernica, Snagov, Chitila, Glina — localități din centura Bucureștiului unde suprafețe forestiere sau cu vegetație arborescentă sunt incluse în planuri de dezvoltare rezidențială accelerată de cererea de locuințe din proximitatea capitalei.
Serviciile ecosistemice care nu au preț în PUZ
Pădurile periurbane nu sunt decorative. Furnizează servicii ecosistemice cuantificabile economic: reglarea temperaturii locale prin efect de umbră și evapotranspirație, reducerea concentrațiilor de particule fine PM2.5 și PM10, absorbția zgomotului, infiltrarea apei pluviale care altfel generează inundații urbane, sechestrarea carbonului. O analiză a Agenției Europene de Mediu estimează valoarea economică a serviciilor ecosistemice furnizate de un hectar de pădure periurbană la între 15.000 și 40.000 de euro anual.
Aceste valori nu apar în niciun PUZ. Procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru planurile urbanistice nu include obligatoriu o cuantificare economică a serviciilor ecosistemice pierdute prin reclasificarea terenului. Prin urmare, decizia de a construi pe o suprafață împădurită este luată comparând valoarea economică a dezvoltării imobiliare cu zero — pentru că serviciile ecosistemice nu sunt contabilizate.
Ce face legislația europeană și ce face România
Regulamentul european privind restaurarea naturii, adoptat în 2024, obligă statele membre să nu permită deteriorarea netă a ecosistemelor urbane și periurbane și să crească suprafața spațiilor verzi urbane până în 2030. Transpunerea în legislația națională este în curs. Planul național de acțiune pentru restaurarea naturii nu a fost publicat în forma finală.
Între timp, autorizațiile de construire în zona periurbană a Bucureștiului continuă să fie emise. PUZ-urile continuă să fie adoptate. Pădurile continuă să fie reclasificate, câte un hectar pe rând — prea puțin pentru un scandal, suficient pentru o pierdere ireversibilă.
