Conform unui studiu recent, numărul românilor care aleg să reunțe la viața agitată de la oraș pentru un trai liniștit, la țară, este în creștere. O arată cifrele oficiale de la Institutul Național de Statistică, conform cărora, anul trecut, 116.000 de români și-au mutat domiciliul din urban în rural.
Profesor doctor Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, arată că tendința de migrație către mediul rural a existat și printre cei cu o situație materială mai bună.
Oamenii aleg, din ce în ce mai mult, un mediu natural curat şi cu o poluare mai mică
”Această creştere a migraţiei urban-rural în contextul pandemiei arată că au plecat spre rural şi cei cu o stare materială bună, de teama contagiunii. O altă ipoteză este, dacă analizăm datele INS cu cele ale unui studiu lansat anul trecut realizat cu ajutorul Băncii Mondiale pe un eşantion foarte mare, de 10.000- 15.000 de orăşeni, că o bună parte din plecările din urban în rural au fost făcute în ruralul izolat, cu un mediu natural curat şi cu o poluare mai mică“, a declarat prof. dr. Dumitru Sandu.
De asemenea, sociologul a mai evidențiat că, în mod tradiţional, migraţia urban-rural se făcea în zonele periurbane, în comunele şi satele bogate, bine dezvoltate, de pe lângă marile oraşe, precizează Radio Eco Natura.
Confom studiului, schimbarea fluxului de migraţie internă a început în 1997, anul în care, pentru prima dată, numărul de români care s-au mutat cu domiciliul de la oraş la sat l-a depăşit pe cel al românilor care se mutau din rural în urban.
Comparativ, în 1990, aproape 550.000 de români s-au mutat din rural în urban, pe când de la oraşe la ţară sau mutat mai puţin de 28.000 de locuitori.
Foto: Hit.ro