În cursul zilei de miercuri, Comisarul Șef al Gărzii Naţionale de Mediu a afirmat că o groapă ilegală de gunoi a fost descoperită în staţiunea Sinaia. Groapa era amplasată în Parcul Natural Bucegi şi Primăria ar fi folosit-o, în mod ilegal, pentru depozitarea deşeurilor.
Conform declarațiilor făcute de Octavian Berceanu la Digi 24, groapa de gunoi se afla ”într-o zonă circulată”, situată în apropierea unui cunoscut restaurant din Sinaia, în apropierea drumului către Cota 1400. El a arătat că a aflat despre acest lucru în urma unui mesaj pe care l-a primit pe Facebook, notează News.ro.
Primăria, direct implicată în ”administrarea” gropii de gunoi
“Vorbim de o carieră abandonată care se găseşte în Parcul Natural Bucegi şi care a fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor. Mai nou, o parte din deşeurile depozitate în anii anteriori sunt folosite pentru a genera fundaţie în dezvoltări imobiliare, ceea ce e şi mai crunt.
Şi am filmat cu nonşalanţă nişte oameni care duceau acolo deşeuri din construcţii, din construcţii de infrastructură, construcţii care erau puse în artă în baza unui contract întocmit cu Primăria şi la dispoziţia primăriei”, a afirmat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.
Mai mult, Berceanu a mai precizat că a fost de față în momentul în care au fost descărcate deșeurile dintr-un camion, oamenii afirmând că “primarul le-a oferit această oportunitate”.
Reacția primarului din Sinaia: ”Fiecare poate să spună ce doreşte”
Într-o intervenţie telefonică la acelaşi post de televiziune, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a negat vehement că Primăria ar fi autorizat existenţa unui astfel de loc, arată Știrile Pro Tv.
De asemenea, Vlad Oprea a precizat că nu există nicio groapă ilegală în Sinaia sau o groapă care să fie aprobată de Primărie în acest sens. Gunoiul se ridică de către o firmă specializată.
”Dacă acest domn, care înţeleg că e şeful Gărzii de Mediu a filmat o astfel de maşină, de ce nu a oprit-o, de ce nu i-a dat amendă, să continue mai departe ancheta? Fiecare poate să spună ce doreşte. E normal să fi oprit, să-l amendeze pe şoferul respectiv şi să verifice cine a depozitat acolo gunoaiele respective. În niciun caz Primăria nu aprobă aşa ceva”, a afirmat Vlad Oprea, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.