Declinul albinelor nu e o grijă de naturalist, ci o amenințare directă la mâncarea de pe masă. Aproape trei sferturi din culturile agricole ale lumii depind, măcar parțial, de polenizatori. În Europa, situația devine alarmantă. Iar România joacă, paradoxal, împotriva propriilor interese: în timp ce Uniunea cere oprirea declinului, statul aprobă repetat pesticide interzise în UE.
Cât de grav e declinul albinelor
Cifrele recente sunt sumbre. Un raport realizat de WWF împreună cu Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii arată o realitate dură. 37% din speciile de albine din Europa au populații în scădere. Dintre acestea, 9,1% sunt chiar pe pragul dispariției.
Fluturii o duc la fel de prost. 31% din specii sunt în declin, iar 9% sunt amenințate cu dispariția. Și alte insecte esențiale suferă. Sirfidele, care seamănă cu albinele și polenizează intens, au scăzut în unele cazuri cu 50% până la 90%. Fiecare specie pierde anual între 3% și 4% din efective. La nivel global, peste 40% din toate speciile de insecte sunt în declin.
De ce contează polenizatorii pentru mâncarea ta
Legătura cu farfuria e directă. În Uniunea Europeană, 84% dintre plantele de cultură depind, cel puțin parțial, de insecte pentru a produce semințe. La fel, 78% dintre florile sălbatice. Fără polenizatori, multe dintre ele pur și simplu nu mai rodesc.
Estimările arată că între 5% și 8% din producția agricolă mondială e direct legată de polenizarea de către animale. Iar dispariția lor schimbă însăși natura mesei noastre. Trecem de la fructe, legume și nuci, toate dependente de polenizatori, spre culturi de bază hipercalorice și sărace nutritiv: orez, porumb, grâu. Mai multă pâine, mai puține vitamine.
Cauzele unui dezastru anunțat
Specialiștii indică patru vinovați principali. Primul și cel mai grav: utilizarea intensivă a pesticidelor. Insecticidele ucid direct, iar larvele polenizatorilor acumulează toxine din prada contaminată. Al doilea: excesul de azot din sol, din îngrășăminte.
Al treilea factor sunt schimbările climatice, cu temperaturi în creștere și fenomene extreme. Al patrulea: pierderea habitatelor. Agricultura intensivă creează „peisaje curățate”, terenuri uniforme, fără flori sălbatice, fără locuri de cuibărit. La acestea se adaugă speciile invazive, precum viespea asiatică, și paraziții.
Contradicția României
Aici apare poziția incomodă. Statele membre UE sunt obligate să inverseze declinul polenizatorilor până în 2030, prin legislația de restaurare a naturii. Pe hârtie, și România s-a angajat la asta.
În practică, însă, Guvernul a mers în direcția opusă. A emis în mod repetat derogări pentru folosirea în agricultură a neonicotinoidelor, o clasă de pesticide interzise în Uniunea Europeană tocmai pentru că ucid albinele. WWF România a criticat dur aceste decizii, numindu-le lipsite de responsabilitate. Practic, cu o mână semnăm angajamentul de a salva albinele, cu cealaltă aprobăm otrava care le ucide.
Contradicția nu e doar morală, ci și economică. Un stat care își otrăvește polenizatorii își subminează propria agricultură. Fermierul român care cere derogarea pe termen scurt lovește, pe termen lung, exact în culturile de care depinde.
Cine pierde și ce ar trebui făcut
Pierde, în primul rând, consumatorul. Mai puțini polenizatori înseamnă recolte mai sărace de fructe și legume, deci prețuri mai mari și o masă mai puțin variată. Pierde și fermierul cinstit, care vede cum vecinul cu pesticide îi afectează stupii și culturile.
Soluțiile sunt cunoscute și clare. Reducerea drastică a pesticidelor. Diminuarea poluării cu azot. Extinderea agriculturii prietenoase cu natura. Transformarea unor suprafețe agricole în habitate naturale, cu flori sălbatice. Specialiștii avertizează însă că, fără măsuri ferme și rapide, ținta pentru 2030 va rămâne doar pe hârtie. Pentru România, primul pas e și cel mai simplu: să nu mai aprobe otrava pe care restul Europei a interzis-o deja. Salvarea albinei începe cu oprirea mâinii care semnează derogarea.
