România are 2,9 milioane de ferme. Aproape o treime din totalul Uniunii Europene. În fiecare an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură — APIA — distribuie aproximativ trei miliarde de euro în plăți directe. Bani europeni, plătiți de contribuabilii din 27 de state membre, destinați susținerii agriculturii românești.
Distribuția lor nu e echitabilă. Sub 1% din exploatații controlează mai mult de jumătate din terenul agricol al țării. Aceleași exploatații captează proporțional cea mai mare parte din subvențiile PAC. Raportul OECD publicat pe 15 aprilie 2026 a pus această realitate în cifre, pentru prima dată în fața unei evaluări internaționale. Concluzia: subvențiile merg spre mari, nu spre mici.
Cum arată concentrarea în cifre
România are aproximativ 13,5 milioane de hectare de teren agricol. Potrivit datelor OECD, sub 1% din exploatațiile agricole controlează peste jumătate din această suprafață. La celălalt capăt, aproximativ 90% din ferme au sub 5 hectare. Dimensiunea medie este de 4,4 hectare — una dintre cele mai mici din UE.
Plățile directe APIA funcționează pe principiul suprafeței. Primești în funcție de câte hectare declari. O fermă de 5 hectare a primit, la cuantumul din 2024, aproximativ 480 de euro. O fermă de 5.000 de hectare a primit aproximativ 480.000 de euro. O fermă de 56.000 de hectare — cea mai mare din România — a primit, conform datelor obținute de Europa Liberă, subvenții directe de peste 10 milioane de euro într-un singur an.
Această fermă există. Se numește Agricost SA și se află în județul Brăila. Proprietarul ei este Al Dahra Agriculture — o companie din Emiratele Arabe Unite. Subvențiile europene plătite fermei Agricost în 2020 depășeau 10 milioane de euro. Banii provin din bugetul UE. Sunt plătiți prin APIA. România nu plafonează aceste plăți la nivelul maxim permis de regulamentele europene.
În 2025, primii 30 de beneficiari APIA din categoria subvențiilor pentru suprafața lucrată au cumulat 188 de milioane de lei — echivalentul a aproximativ 40 de milioane de euro. Aceștia sunt 30 de beneficiari dintr-un total de peste 700.000 de solicitanți.
Plafonarea europeană: instrumentul care există și nu se aplică
Parlamentul European a votat plafonarea plăților directe la 500.000 de euro pe fermă pentru PAC 2023–2027. Plafonul poate scădea sub 100.000 de euro dacă statul nu adoptă măsuri de susținere a fermelor mici. Poate urca la un milion de euro doar pentru investiții.
România a aplicat plafonarea formal. Nu a aplicat-o maximal. Mecanismul de „degressivitate” — reducerea progresivă a subvențiilor pentru sume mari — funcționează pe hârtie, dar pragurile sunt setate în favoarea marilor exploatații.
Un deputat român, Emil Dumitru, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, declara în 2021 că plafonarea ar afecta 419 fermieri — cei care primesc peste 500.000 de euro anual. Acei 419 fermieri gestionau 1,2 milioane de hectare. Un sfert din terenul arabil al țării. Suma totală de redistribuit de la ei spre micii fermieri: 17 milioane de euro anual. Suma totală a plăților directe APIA: trei miliarde de euro anual.
Cei 419 fermieri reprezintă 0,06% din totalul beneficiarilor. Gestionau 12% din suprafața agricolă. Primeau o cotă proporțional mai mare din fonduri.
Cine deține pământul și de când
Concentrarea terenului agricol în România nu s-a întâmplat peste noapte. Are o istorie cu trei acte.
Primul act: privatizarea haotică din anii 1990. Terenurile cooperativelor agricole au fost restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor lor — adesea în suprafețe mici, fărâmițate, fără documente cadastrale clare. Milioane de români au primit câteva hectare pe care nu le puteau lucra eficient.
Al doilea act: consolidarea prin arendare. Marii arendași — persoane juridice, uneori cu capital străin — au închiriat terenurile micilor proprietari la prețuri mici și le-au agregat în exploatații de mii de hectare. Proprietarul primea câteva sute de lei pe hectar pe an. Arendașul primea subvențiile PAC.
Al treilea act: achiziția directă. Legea nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole din extravilan a introdus un drept de preempțiune pentru statul român și coproprietari. Scopul: să oprească acapararea terenurilor de către capital străin. Efectul real: limitat. Terenul agricol din România continuă să se concentreze. Prețul unui hectar în Câmpia Dunării a ajuns la peste 10.000 de euro — inaccesibil pentru un fermier mic care câștigă 500 de euro pe lună.
Cooperativele: soluția care nu s-a întâmplat
OECD recomandă reorientarea subvențiilor spre fermele mici și medii viabile și stimularea cooperativelor. Datele din raport arată că sub 1% dintre fermierii din România sunt membri de cooperative. În Olanda, procentul depășește 80%. În Danemarca, 70%.
Diferența nu e culturală. E de politică publică. Cooperativele agricole olandeze și daneze au beneficiat de decenii de sprijin legal, fiscal și financiar dedicat. Au primit acces preferențial la creditele pentru investiții. Au beneficiat de structuri de piață care le-au dat putere de negociere față de procesatori și retaileri.
România a adoptat Legea cooperației agricole nr. 566/2004. A modificat-o de mai multe ori. Nu a creat un ecosistem de sprijin real. Cooperativele românești existente sunt, în majoritate, structuri administrative create pentru accesul la fonduri, nu organizații economice funcționale.
Ce câștigă fermierul mic și ce pierde
Un fermier cu 4 hectare — dimensiunea medie în România — a primit în campania 2024 aproximativ 385 euro din subvenția de bază (BISS). La acestea se adaugă plata redistributivă complementară (CRISS), care acordă suplimentar câteva zeci de euro pe hectar pentru primele 150 de hectare. Total plăți directe estimate: sub 700 de euro pe an.
Același fermier plătește arendă dacă nu deține terenul, cumpără inputuri (semințe, îngrășăminte, combustibil) la prețuri de piață și nu are putere de negociere în fața procesatorilor. Subvenția acoperă parțial costurile. Nu generează profit.
Între timp, o fermă de 1.000 de hectare primește aproximativ 96.000 de euro din BISS, la care se adaugă sprijinul cuplat, ecoschemele și alte scheme. Are acces la creditele bancare garantate de subvențiile viitoare. Are costuri unitare mai mici. Negociază direct cu procesatorii.
Inegalitatea nu e doar de venit. E structurală.
Transparența datelor: ce publică APIA și ce nu
Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 obligă statele membre să publice lista beneficiarilor de plăți PAC, inclusiv sumele primite. APIA publică aceste date pe site-ul propriu, sub secțiunea „Beneficiarii plăților FEGA și FEADR”. Lista există. Nu e ușor de utilizat.
Datele sunt disponibile în formate care nu permit filtrare, sortare sau interogare eficientă. Nu există o hartă publică a concentrării subvențiilor pe județe sau pe tipuri de beneficiari. Nu există o analiză publică a distribuției plăților pe decile de suprafață — câți bani primesc primii 10%, câți ultimii 50%.
Jurnalistul care vrea să afle cine primește cele mai mari subvenții APIA trebuie să descarce fișiere Excel cu sute de mii de rânduri, să le proceseze manual și să identifice conexiunile dintre entitățile juridice. Investigațiile de tip „cine deține ce” necesită coroborarea datelor APIA cu registrul comerțului, cadastrul și datele privind deținătorii reali ai companiilor.
România nu are un instrument public care să facă această coroborare automat. Alte state membre — inclusiv Polonia și Cehia — publică hărți interactive ale beneficiarilor PAC, cu date detaliate pe regiuni și tipuri de exploatații.
Ce vine din 2027: PAC post-2027 și presiunea pe redistribuire
Comisia Europeană a propus alocarea a 16,5 miliarde de euro pentru România în noua PAC post-2027. Suma e condiționată de adoptarea unui plan strategic care să reducă inegalitățile din sector. OECD recomandă explicit reorientarea subvențiilor spre fermele mici și medii viabile, stimularea cooperativelor și dezvoltarea lanțurilor valorice locale.
Presiunea europeană pentru redistribuire crește. Dacă România nu schimbă structura plăților, riscă să pierda o parte din finanțare sau să primească condiții mai stricte pentru accesul la fonduri.
Milioanele de ferme mici românești nu au o voce organizată în procesul de negociere. Asociațiile mari de fermieri reprezintă, în general, interesele exploatațiilor mari. Ministerul Agriculturii negociază cu Bruxelles-ul cu argumente construite pe statistici agregate, nu pe realitățile fermierului cu 4 hectare din Teleorman.
Banii europeni există. Distribuția lor e o decizie politică. Și în România, această decizie s-a luat, an după an, în favoarea celor care au deja cel mai mult.
