Toate simțurile tale trec printr-un releu. Văzul, auzul, gustul, pipăitul — toate ajung mai întâi la talamus. Talamusul sortează semnalele și decide unde le trimite mai departe. Mirosul nu trece prin talamus. Ajunge direct.
Când inhali un miros, moleculele odorante se leagă de receptorii din cavitatea nazală. De acolo, semnalul merge direct la bulbul olfactiv, structura din fața creierului specializată în procesarea mirosurilor. De la bulbul olfactiv, semnalul ajunge imediat la amigdală — centrul emoțional al creierului — și la hipocamp, structura implicată în formarea amintirilor. Doar două sinapse separă nervul olfactiv de amigdală, potrivit datelor din ScienceDirect Topics.
Nici un alt simț nu are acest traseu scurt. De aceea mirosul declanșează amintiri mai vii și mai emoționale decât o fotografie sau o melodie. Un studiu citat de Cleveland Clinic a expus participanți la aceleași amintiri prin miros și imagini vizuale. Mirosul a produs o activitate semnificativ mai mare în amigdală și emoții mai intense.
Fenomenul se numește efectul Proust — după scriitorul francez care a descris în detaliu cum gustul unei prăjituri muiate în ceai i-a declanșat o avalanșă de amintiri din copilărie. Neuroștiința a confirmat că nu era metaforă. Era anatomie.
Cercetătorii de la Harvard explorează acum dacă stimularea regulată a mirosului poate încetini declinul cognitiv legat de vârstă. Pierderea mirosului este unul dintre primele simptome ale bolii Alzheimer — tocmai pentru că zonele olfactive ale creierului se degradează timpuriu în evoluția bolii.
