Sub nordul Groenlandei nu se află doar rocă și apă prinsă sub gheață. Cercetătorii au găsit semnătura unui metan format la mare adâncime, în vechi sisteme petroliere. Descoperirea schimbă o presupunere importantă: nu tot metanul subglaciar este produs de microorganisme care trăiesc sub calotă.
Metanul de sub gheața Groenlandei poate avea și o origine termogenică, adică provine din transformarea materiei organice la temperatură și presiune ridicate, în formațiuni geologice vechi. Echipa a identificat acest tip de gaz în apele de topire care drenează partea nordică a calotei.
Izotopii au arătat de unde vine gazul
Studiul publicat în Nature Communications a analizat concentrația metanului și compoziția izotopică a carbonului. Probele au fost colectate în 2024, în apropierea ghețarilor Petermann, Sherard Osborn, Victoria și Nordenskjöld, în timpul unei expediții cu spărgătorul de gheață Oden.
Semnătura izotopică a gazului s-a potrivit cu metanul asociat formațiunilor petroliere, nu cu profilul microbian observat mai frecvent în vestul și sud-vestul Groenlandei. Geologia locală susține interpretarea: nordul calotei acoperă bazine sedimentare cu roci purtătoare de petrol și manifestări naturale de petrol și gaze.
Concentrațiile măsurate în apele de topire au fost între 12 și 20 de nanomoli, mai mici decât în unele bazine din sud-vestul Groenlandei. Totuși, apa era suprasaturată cu metan față de echilibrul atmosferic, în unele cazuri de până la 20 de ori.
Descoperirea nu anunță o explozie climatică
Prezența metanului nu înseamnă că un rezervor uriaș va fi eliberat brusc în atmosferă. Studiul descrie probe dintr-o regiune slab măsurată și arată originea gazului. Autorii spun explicit că amploarea, persistența și extinderea geografică a sursei trebuie cercetate mai bine.
Valorile din nord au fost cu unul până la trei ordine de mărime mai mici decât unele măsurători din sud-vest. Permafrostul gros poate limita migrarea gazului, iar părți ale ghețarilor sunt înghețate până la bază, reducând producerea și circulația apei subglaciare.
Tocmai această prudență face rezultatul important. Modelele climatice nu trebuie să transforme orice descoperire de metan într-un scenariu catastrofal, dar nici să ignore o sursă geologică absentă din bilanțurile actuale. Un gaz cu origine profundă poate reacționa diferit la retragerea gheții decât metanul produs biologic.
Topirea poate modifica instalația geologică
Pe măsură ce pierde masă, calota exercită o presiune mai mică asupra scoarței. Terenul se ridică lent, iar structurile geologice pot fi reactivate. Cercetătorii formulează ipoteza că retragerea gheții ar putea facilita degazarea formațiunilor petroliere și transportul metanului către rețelele de apă subglaciară.
Nu este singurul traseu posibil. Oxidarea poate consuma o parte din metan înainte să ajungă în atmosferă, iar permafrostul nou format după retragerea gheții poate funcționa ca o barieră. Bilanțul depinde de fisuri, temperatură, apă și timpul petrecut de gaz în subteran.
Descoperirea arată și cât de puțin este cunoscut nordul Groenlandei. Datele anterioare proveneau în principal din marginile sudice și vestice, care reprezintă doar o fracțiune din calotă. Extrapolarea lor asupra întregii insule a ascuns diversitatea geologică.
De ce contează pentru clima globală și România
Metanul încălzește atmosfera mult mai puternic decât dioxidul de carbon pe termen scurt, iar sursele naturale trebuie incluse corect în bugetele climatice. O estimare greșită poate afecta proiecțiile privind ritmul încălzirii și cantitatea de emisii antropice compatibilă cu țintele climatice.
Pentru România, legătura nu este directă printr-un nor de metan venit din Groenlanda. Este una de planificare. Agricultura, apa, energia și infrastructura sunt construite pe modele climatice globale. Când cercetarea descoperă un proces lipsă, modelele trebuie corectate, iar marjele de risc trebuie tratate serios.
Mai există o implicație metodologică. Inventarele naturale de metan separă de obicei zonele umede, permafrostul, lacurile și sursele geologice. Sub o calotă glaciară, aceste categorii se pot suprapune. Apa topită poate transporta gaz biologic, gaz geologic sau un amestec, iar izotopii devin esențiali pentru a nu pune totul în aceeași categorie.
Cercetătorii cer extinderea măsurătorilor spre alte bazine sedimentare acoperite de gheață, inclusiv în Arhipelagul Arctic Canadian și Antarctica. O hartă corectă a surselor nu schimbă singură clima, dar împiedică modelele să transforme un continent înghețat într-o singură cutie neagră.
Observațiile repetate, în sezoane diferite, vor arăta dacă fluxul crește odată cu topirea sau rămâne limitat de permafrost și oxidare.
Gheața Groenlandei nu ascunde doar trecutul climei în straturile sale. Ascunde și geologia de dedesubt. Pe măsură ce albul se retrage, planeta nu descoperă un singur mecanism, ci o arhivă întreagă care începe să respire.
