După recoltare, focul rezolvă într-o oră ceea ce utilajele ar rezolva în zile. Paiele dispar, câmpul este eliberat și următoarea cultură poate începe repede. Tocmai această eficiență aparentă explică de ce arderea resturilor vegetale continuă în multe regiuni agricole, deși efectele asupra aerului, solului și climei sunt bine cunoscute.
Un studiu realizat în Bangladesh arată că problema nu poate fi rezolvată numai prin interdicții sau campanii de informare. Fermierii renunță mai ușor la foc atunci când au acces efectiv la utilajele necesare pentru alternativa propusă.
Arderea resturilor vegetale este și o problemă economică
Analiza publicată în Environment, Development and Sustainability pe 29 august a inclus 435 de cultivatori de orez din patru districte din Bangladesh, trei afectate puternic de riscuri climatice și unul cu expunere mai redusă.
Doar 14% dintre fermierii intervievați foloseau deja încorporarea paielor în sol. Totuși, 31% declarau interes pentru adoptarea metodei, iar 28% erau dispuși să plătească pentru ea.
Disponibilitatea utilajelor agricole a fost unul dintre factorii centrali. Combinele, echipamentele de lucrări conservative și utilajele pentru gestionarea paielor cresc probabilitatea ca fermierul să treacă de la ardere la încorporare.
Un detaliu este revelator: 68% dintre respondenți nu aveau acces la utilaje potrivite pentru încorporarea resturilor.
Dacă alternativa ecologică există doar într-un pliant, focul rămâne utilajul cel mai ieftin din câmp.
Fermierii vulnerabili la climă sunt mai dispuși să schimbe practica
Studiul a găsit o disponibilitate mai mare pentru investiție în zonele afectate de secetă, salinitate și inundații.
Acești fermieri întâlnesc deja degradarea solului într-o formă concretă. Încorporarea resturilor poate adăuga materie organică, proteja structura solului și contribui la reținerea apei.
Percepția riscului climatic devine astfel motor al schimbării. Fermierul care observă că solul se usucă sau se salinizează poate acorda o valoare mai mare practicilor care păstrează carbonul și nutrienții în teren.
Dar intenția nu este suficientă. Venitul, accesul la utilaje și existența serviciilor de închiriere decid dacă soluția poate fi pusă în practică.
România cunoaște problema focului din câmp
Arderea miriștilor și vegetației uscate produce episoade repetate de fum și incendii în România. Pe lângă emisii, focul poate afecta microorganismele de la suprafața solului, fauna, gardurile vii și habitatele din apropiere.
Rezultatul din Bangladesh nu poate fi transferat direct la agricultura românească. Culturile, dimensiunea fermelor, subvențiile și piața utilajelor sunt diferite.
Dar mecanismul economic este familiar. Dacă fermierului i se cere să nu ardă, trebuie să existe o alternativă disponibilă la momentul potrivit și la un cost realist.
Interdicția funcționează mai bine atunci când există alternativă
Politica publică poate folosi mai multe instrumente simultan: sancțiuni pentru incendiere ilegală, servicii de închiriere a utilajelor, stimulente pentru încorporarea resturilor, compostare, producerea de biomasă sau alte forme de valorificare.
Fiecare variantă trebuie analizată în funcție de cultură. Încorporarea unor cantități mari de resturi poate necesita tocătoare și echipamente specifice. Descompunerea durează și poate afecta calendarul lucrărilor.
Asta explică de ce soluțiile strict administrative au rezultate limitate. Fermierul operează într-un interval scurt între recoltare și următoarea cultură. O alternativă care întârzie lucrările sau costă mai mult decât poate suporta ferma pierde în fața focului.
Studiul arată însă că disponibilitatea de schimbare există. 92% dintre fermierii intervievați considerau că încorporarea paielor poate îmbunătăți sănătatea solului și productivitatea.
Problema nu este întotdeauna lipsa informației. Uneori omul știe exact de ce nu ar trebui să aprindă câmpul. Îi lipsește mașina care să-i permită să facă altceva.
