La suprafață, pădurile submarine din Patagonia par aproape neschimbate. Algele uriașe continuă să crească, iar peisajul subacvatic păstrează înfățișarea de acum jumătate de secol. Pe fundul apei, însă, alte viețuitoare au ocupat spațiile lăsate libere de ecosistemul original.
O anemonă invazivă în Patagonia, numită Metridium senile, acoperă până la 88,4% din substratul unor sectoare adăpostite ale fiordurilor.
Specia nu fusese identificată în monitorizările istorice din 1972. Astăzi, poate domina suprafețele dure și poate concura cu organismele native care filtrează apa.
Cercetarea, publicată la 16 septembrie 2026 în Regional Environmental Change, a identificat și scăderi de 59–90% ale abundenței unui arici de mare exploatat comercial.
Cele două modificări nu au neapărat aceeași cauză. Dar împreună arată cât de mult se poate transforma un ecosistem care, privit de la suprafață, pare stabil.
O anemonă invazivă în Patagonia: cum a ajuns să domine fundul apei
Metridium senile este o anemonă marină care se fixează pe substraturi solide și filtrează particule alimentare din apă.
Specia a fost identificată pentru prima dată în Patagonia chiliană în 2005. Ulterior, s-a extins în numeroase locații.
Cercetătorii au comparat comunitățile marine actuale cu observații istorice realizate în cinci situri în 1972.
Analiza a inclus zone expuse oceanului deschis și sectoare protejate ale fiordurilor.
În anumite locuri, anemona invazivă a ocupat până la 88,4% din substratul disponibil.
Au fost observate exemplare fixate pe pietriș, plante marine și chiar pe alte nevertebrate.
Această capacitate de colonizare poate modifica spațiul disponibil pentru organismele native.
Totuși, ocuparea substratului nu demonstrează automat dispariția tuturor celorlalte specii.
Cercetătorii consideră posibilă competiția cu animalele filtratoare native, dar amploarea efectelor necesită evaluări suplimentare.
Rezultatele sunt prezentate în cercetarea originală publicată în Regional Environmental Change.
Pădurile de alge au rămas stabile, dar animalele s-au schimbat
Paradoxul cercetării este că pădurile de alge uriașe nu au înregistrat aceeași transformare dramatică.
Densitatea algelor adulte din specia Macrocystis pyrifera nu a prezentat o diferență statistic semnificativă între monitorizările istorice și cele actuale.
Aceste alge pot forma structuri submarine extinse, care oferă adăpost și hrană unui număr mare de organisme.
Ele contribuie și la circulația carbonului și a nutrienților în ecosistemele costiere.
Dar stabilitatea algelor nu înseamnă că întreaga comunitate biologică a rămas intactă.
Anemonele invazive au colonizat multe suprafețe, iar distribuția unor arici de mare s-a modificat.
Întrebarea centrală este dacă o pădure submarină poate fi considerată sănătoasă numai pentru că algele continuă să existe.
Nu. Funcționarea ecosistemului depinde și de animalele care consumă, filtrează, se reproduc și transferă energie între nivelurile rețelei trofice.
Un habitat poate păstra structura vizibilă, în timp ce relațiile dintre specii se modifică profund.
Aricii de mare au scăzut cu până la 90%, dar cauza este diferită
O altă schimbare importantă privește specia Loxechinus albus, un arici de mare valoros comercial.
Abundența sa a scăzut cu 59–90% în sectoarele comparate cu observațiile istorice.
Dimensiunea maximă a exemplarelor întâlnite a fost, de asemenea, mai mică decât cea consemnată în trecut.
Cercetătorii indică pescuitul intensiv drept explicație probabilă pentru declin.
Această interpretare trebuie separată de expansiunea anemonei invazive.
Nu există dovezi că Metridium senile a provocat scăderea populației comerciale de arici de mare.
O altă specie, Pseudechinus magellanicus, cândva frecventă în apele puțin adânci, a dispărut aproape complet din zonele istorice analizate.
Consecințele ecologice ale acestor modificări nu sunt încă pe deplin cunoscute.
Mai mult, comparațiile istorice sunt limitate de diferențele dintre metodele de prelevare și disponibilitatea datelor originale.
Rezultatele indică transformări importante, dar nu permit reconstruirea perfectă a fiecărei etape prin care a trecut ecosistemul.
Ce înseamnă descoperirea pentru protejarea Mării Negre
Fiordurile chiliene și Marea Neagră sunt ecosisteme foarte diferite.
Speciile, salinitatea, condițiile de oxigenare și habitatele nu pot fi comparate direct.
Cercetarea nu demonstrează că Metridium senile se extinde în Marea Neagră și nici nu oferă un risc numeric pentru biodiversitatea românească.
Există însă o lecție relevantă pentru monitorizarea marină.
Nu este suficient să urmărim numai speciile dominante sau aspectul general al habitatului.
Trebuie analizate și organismele care trăiesc pe substrat, speciile filtratoare și populațiile exploatate economic.
În Europa, răspândirea speciilor invazive prin transport, comerț și porturi reprezintă deja o problemă de mediu documentată.
Pentru România, supravegherea biodiversității marine trebuie susținută prin serii de măsurători comparabile, nu doar prin inventare ocazionale.
Cercetarea din Patagonia arată valoarea unor observații păstrate timp de peste 50 de ani.
Fără datele din 1972, schimbările actuale ar fi fost mult mai greu de identificat.
Pădurile submarine continuă să se legene în curenții Patagoniei, aproape ca acum jumătate de secol. Dedesubt, însă, o anemonă care cândva lipsea ocupă astăzi spațiul unde trăiau alte viețuitoare.
