La 100 de metri deasupra solului, aerul poate transporta fragmente de plastic atât de mici încât nu pot fi observate cu ochiul liber. Microplasticele din atmosferă nu rămân doar în apropierea drumurilor sau a fabricilor. Ele pot fi ridicate de curenții de aer și transportate către alte regiuni. În Colorado, o dronă echipată cu un dispozitiv special a colectat particule de plastic la altitudini cuprinse între 80 și 100 de metri.
Experimentul realizat de o echipă americană demonstrează că dronele pot deveni instrumente pentru monitorizarea poluării atmosferice cu microplastice. Cercetătorii au identificat particule din plastic și aglomerări de materiale în probele colectate deasupra unor zone cu activitate umană intensă. Metoda ar putea permite, în viitor, măsurători deasupra oceanelor, pădurilor și regiunilor greu accesibile.
Microplasticele din atmosferă au fost colectate la 100 de metri înălțime
Monitorizarea clasică a microplasticelor atmosferice se bazează frecvent pe instrumente amplasate la sol, pe acoperișuri sau pe nave.
Aceste metode pot identifica particulele prezente într-un anumit loc, dar oferă informații limitate despre distribuția lor pe verticală.
Radiance Calmer și colaboratorii săi au adaptat un dispozitiv utilizat pentru colectarea aerosolilor și l-au montat pe o dronă.
Echipamentul funcționează ca un separator ciclonic: aerul este aspirat, iar mișcarea sa permite colectarea particulelor dintr-un anumit interval dimensional.
Instrumentul a fost configurat pentru particule cu dimensiuni între 1 și 10 micrometri.
Testele au avut loc în toamna anului 2024, în două zone din Colorado, Statele Unite. Rezultatele au fost publicate în octombrie 2026, iar metoda a fost prezentată public pe 6 noiembrie.
Un punct de colectare s-a aflat în apropierea unei șosele intens circulate din Erie. Celălalt a fost amplasat în zona Arvada, unde există cartiere rezidențiale și un depozit de deșeuri.
La analiza particulelor colectate cu drona la 100 de metri, cercetătorii au confirmat prezența microplasticelor prin metode spectroscopice.
Experimentul demonstrează posibilitatea măsurării directe la altitudine. Nu stabilește însă concentrația medie a microplasticelor în atmosfera întregului stat Colorado.
O dronă cu autonomie de 25 de minute poate colecta particule invizibile
Provocarea tehnică principală a fost cantitatea redusă de material prezentă în aer.
Pentru identificarea microplasticelor, cercetătorii aveau nevoie de un volum suficient de mare de aer. Dar drona putea zbura numai aproximativ 25 de minute.
Echipamentul trebuia să fie suficient de ușor pentru zbor și suficient de eficient pentru colectarea particulelor rare.
După fiecare misiune, probele au fost prelucrate la University of Colorado Boulder pentru separarea materialelor organice și a altor componente.
Identificarea chimică a particulelor a fost realizată ulterior la University of Rhode Island, prin microscopie Raman.
Metoda analizează modul în care materialele interacționează cu lumina și permite identificarea unor polimeri.
În categoria particulelor selectate morfologic, cu dimensiuni între 3 și 10 micrometri, microplasticele confirmate au reprezentat în medie 13,8%, după corectarea pentru contaminarea de fond.
Procentul nu descrie proporția de plastic din întreaga atmosferă. Se referă exclusiv la fracția de particule analizată în condițiile experimentului.
În probe au predominat agregatele formate din plastic și alte materiale din mediu. Acestea pot apărea în zonele influențate de trafic și alte activități umane.
De ce contează înălțimea la care sunt măsurate microplasticele
Particulele atmosferice nu rămân permanent la altitudinea la care au fost eliberate.
Curenții ascendenți, turbulența și schimbările meteorologice le pot transporta între straturile inferioare ale atmosferei.
Dimensiunea și forma influențează durata suspendării. Fibrele, fragmentele și agregatele pot avea comportamente diferite.
Măsurătorile de la sol nu descriu obligatoriu distribuția particulelor la zeci sau sute de metri înălțime.
Această diferență contează pentru estimarea transportului regional și a depunerilor ulterioare.
Particulele pot ajunge în ecosisteme prin precipitații. Microplasticele detectate în zăpada din zone montane izolate demonstrează că poluarea atmosferică se poate manifesta și departe de sursele urbane.
Noua metodă încearcă să completeze această imagine prin măsurarea particulelor înainte ca ele să ajungă pe sol.
Întrebarea este dacă prezența microplasticelor la 100 de metri dovedește că aerul din acele zone este toxic pentru oameni. Nu. Cercetarea a identificat particule și a validat o metodă de colectare.
Nu au fost evaluate efectele medicale ale expunerii și nici dozele inhalate de populație.
Riscul depinde de concentrație, dimensiune, compoziție și durata expunerii. Simpla detectare nu permite stabilirea unui nivel de pericol clinic.
Cum ar putea fi folosite dronele pentru monitorizarea aerului din România
În România, microplasticele atmosferice nu sunt monitorizate printr-o rețea națională dedicată, comparabilă cu cea utilizată pentru poluanții atmosferici convenționali.
Dronele ar putea completa măsurătorile la sol prin colectarea probelor la altitudini diferite.
Aplicarea metodei ar putea fi relevantă în apropierea marilor artere rutiere, a depozitelor de deșeuri și în zonele unde transportul atmosferic trebuie investigat.
O altă direcție ar fi monitorizarea deasupra unor ecosisteme mai greu accesibile, inclusiv regiuni montane sau zone umede.
Totuși, experimentul american a fost realizat numai în două locații. Nu demonstrează că metoda poate funcționa deja în orice condiții meteorologice.
Vântul puternic, precipitațiile, autonomia limitată și riscul contaminării probelor pot influența rezultatele.
Ar fi necesare proceduri standardizate pentru colectare, verificarea contaminării și identificarea chimică a materialelor.
Echipa americană intenționează să continue cercetările în regiuni îndepărtate, inclusiv în Arctica.
Microplasticele din atmosferă nu mai pot fi urmărite numai acolo unde ajung pe pământ. O parte din traseul lor se desfășoară deasupra orașelor și pădurilor, într-un spațiu pe care instrumentele obișnuite îl măsoară încă insuficient.
