Comisia Europeană a lansat Legea Spaţială a UE (EU Space Act), informează Reuters, citat de Radio Eco Natura.
Este vorba desore o reformă importantă şi mult aşteptată a cadrului legal care reglementează sectorul spaţial în plină expansiune al Uniunii Europene.
Noua legislaţie urmăreşte să creeze o piaţă unică pentru serviciile spaţiale în interiorul UE
Prin urmare, va întări capacitatea blocului comunitar de a concura cu marile puteri comerciale din domeniu, cum ar fi Statele Unite.
Actul conţine prevederi esenţiale pentru gestionarea aglomerării din spaţiul orbital, mai transmite sursa citată.
Aici există mii de sateliţi activi şi aproximativ 128 de milioane de resturi spaţiale. Toate acestea reprezintă o ameninţare pentru siguranţa şi buna desfăşurare a misiunilor din spațiu.
Alte măsuri propuse de Comisia Europeană:
- Eliminarea sigură a sateliţilor la sfârşitul duratei lor de viaţă;
- Evaluări de risc şi măsuri de securitate cibernetică obligatorii pentru operatorii spaţiali;
- Reguli pentru evaluarea impactului de mediu al activităţilor din spaţiu;
- Măsuri pentru a combate interferenţele electronice asupra infrastructurii spaţiale;
- Reforme pentru a combate atacurile informatice asupra infrastructurii spaţiale.
Comisia Europeană pregătește noi reguli pentru spațiu: ”Secolul XXI va fi secolul noii frontiere”
”Secolul XXI va fi secolul spaţiului şi al noii frontiere – iar acea frontieră este spaţiul”, a declarat comisarul european pentru spaţiu şi apărare, Andrius Kubilius.
Noile reglementări se vor aplica atât activelor spaţiale ale Uniunii Europene şi ale statelor membre, cât şi operatorilor din afara UE care furnizează servicii pe piaţa europeană.
Proiectul legislativ urmează să fie examinat şi aprobat de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene înainte de a intra în vigoare.












