Acasă Blog Pagină 16

Știai că energia solară produsă de România într-o singură zi de vară ar putea acoperi consumul unui oraș mediu timp de o lună — dar rețeaua electrică nu e pregătită să o preia?

Autor
Stirea Verde
-
Panouri fotovoltaice - Foto Freepik

Știai că energia solară produsă de România într-o singură zi de vară ar putea acoperi consumul unui oraș mediu timp de o lună — dar rețeaua electrică nu e pregătită să o preia?

Pe 16 iunie 2025, la ora 12.33, România a înregistrat cea mai mare producție instantanee de energie solară din istoria sa: 1.866 MW generați simultan de parcurile fotovoltaice dispecerizabile, conform datelor Transelectrica. La aceasta se adaugă producția celor peste 290.000 de prosumatori, nemonitorizată în timp real. Suma totală depășea cu mult capacitatea rețelei de a prelua, stoca și redistribui eficient.

România a trecut de 7 GW capacitate fotovoltaică instalată la finalul lui 2025. A adăugat 2,5 GW în cursul anului — cea mai mare creștere procentuală din Europa. RPIA estimează că în 2026 se vor mai adăuga încă 2,5 GW. Până în 2030, țara vizează 10 GW solar.

Problema nu e producția. E ce faci cu ea.

În zilele însorite de vară, sistemul energetic național se confruntă cu supraproducție solară în orele de vârf. Prețurile pe piața spot pot coborî la zero sau chiar deveni negative — producătorul plătește pentru că introduce energie într-o rețea care nu o poate absorbi. Bateriile de stocare la scară mare lipsesc sau sunt insuficiente. Interconexiunile cu rețelele vecine au capacitate limitată. Consumatorii mari nu pot fi modulați în timp real.

Situația nu e specifică României — e problema întregii Europe cu creșterea rapidă a solarului. Dar în România e amplificată de un decalaj structural: producția solară a crescut de zece ori mai repede decât investițiile în modernizarea rețelei.

România plătește să îngroape resurse. Ce arată Circularity Gap Report 2026

Autor
Stirea Verde
-
Sursă - Freepik

Economia globală pierde anual peste 25,4 trilioane de euro din cauza modului liniar în care sunt gestionate resursele — extrage, produce, aruncă. Acesta e mesajul central al Circularity Gap Report 2026, publicat de Circle Economy în colaborare cu Deloitte Netherlands. Raportul introduce pentru prima dată conceptul de Value Gap: valoarea evitabilă pierdută din cauza risipei de materiale, energie și active. Calculul e brutal: pentru fiecare 3 euro de valoare economică creați în lume, aproximativ 1 euro se pierde. Pierderea totală echivalează cu 31% din PIB-ul global.

România contribuie la această pierdere globală cu o eficiență remarcabilă în direcția greșită.

Cel mai mic grad de utilizare circulară din UE

Conform datelor Eurostat pentru 2023, rata de utilizare circulară a materialelor în România este de 1,3% — cea mai mică din Uniunea Europeană. Media europeană: 11,8%. Țările de Jos conduc cu 30,6%, Italia cu 20,8%. România e la coada clasamentului, la o distanță de aproape zece ori față de medie.

Rata de circularitate măsoară ce proporție din materialele utilizate în economie provine din deșeuri reciclate. Cu 1,3%, România spune că din 100 de tone de materiale folosite în economie, mai puțin de 2 provin din reciclare. Restul sunt materii prime virgine, extrase, transportate și prelucrate de la zero.

Ce se întâmplă cu deșeurile municipale

Datele Gărzii Naționale de Mediu pentru 2024 arată dimensiunea concretă a problemei. Din 5.485.673 de tone de deșeuri municipale colectate, doar 659.767 de tone — adică 12,03% — au fost reciclate sau reutilizate. Ținta minimă europeană de pregătire pentru reutilizare și reciclare era de 50% încă din 2020. România e la un sfert din această țintă.

Dar cifrele despre ce s-a aruncat sunt și mai elocvente: 4.118.840 de tone au ajuns la depozitare. Din acestea, 3.052.445 de tone au fost depozitate fără nicio formă de tratare prealabilă. Materiale care ar fi putut reintra ca materii prime secundare în economie au mers direct în groapă.

Raportul 2026: pierderea are cinci fețe

Circularity Gap Report 2026 identifică cinci căi principale prin care valoarea se pierde în economia liniară. Prima: pierderile de procesare — materia primă irosită în transformarea din resurse brute în produse finite. A doua: pierderile de energie — o mare parte din energia extrasă nu produce serviciu util, ci se disipă. A treia: risipa alimentară — alimente comestibile care ies din lanțul de aprovizionare fără să fie consumate. A patra: deșeurile la final de viață — produse și materiale aruncate prematur, cu valoare reziduală nerecuperată. A cincea: deprecierea prematură a activelor — infrastructură, utilaje și clădiri care se degradează mai repede decât este necesar din cauza lipsei de întreținere sau a utilizării insuficiente.

Pentru România, ultima categorie are o relevanță aparte: un parc imobiliar îmbătrânit, infrastructură subdimensionată și o industrie cu eficiență energetică redusă contribuie la o pierdere structurală de valoare care nu apare în statisticile simple de reciclare.

SGR — o insulă de funcționalitate într-un sistem deficitar

Sistemul de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje, operațional din 2023, e practic singura componentă a economiei circulare românești care funcționează la scara pentru care a fost proiectată. Miliarde de ambalaje au reintrtat în circuitul de reciclare. Dar tocmai succesul SGR evidențiază cât de slab funcționează restul sistemului municipal de deșeuri: colectare separată ineficientă, infrastructură de sortare insuficientă, absența unor piețe funcționale pentru materialele secundare și o răspundere locală difuză.

Ce ar trebui să urmeze

Raportul global și datele românești converg spre același diagnostic: problema nu e de reglementare, ci de implementare. Cadrul legislativ european există și se aplică, cel puțin formal. Ceea ce lipsește e infrastructura — centre de aport voluntar, instalații de tratare a biodeșeurilor, capacități de sortare la standarde europene — și răspunderea clară la nivel local pentru rezultate măsurabile.

Obiectivul UE e să dubleze rata de circularitate până în 2030, de la 11,8% la 23,2%. România pornește de la 1,3%. Chiar dacă ritmul de creștere ar fi de zece ori mai mare decât media europeană, tot nu ar ajunge la media actuală a UE până în 2030.

Fotovoltaice pe blocuri în România: de ce merge atât de greu

Autor
Stirea Verde
-
Fotovoltaice în România: ce blochează adoptarea - Foto Chelsea Unsplash

România a trecut de 290.000 de prosumatori și 7.000 MW de capacitate fotovoltaică instalată. A crescut de aproape 1.000 de ori față de 2019, când existau 303 prosumatori. A înregistrat în 2025 cea mai mare creștere procentuală din Europa în sectorul solar, adăugând 2,5 GW de capacitate nouă. Toate acestea se întâmplă aproape exclusiv la case individuale. Blocurile, unde trăiesc milioane de români, rămân în mare parte în afara revoluției solare.

Problema nu e tehnică. E legislativă, administrativă și de model de finanțare.

De ce blocurile sunt excluse de facto

Un proprietar de casă poate deveni prosumator relativ simplu: montează panouri pe acoperiș, obține aviz de racordare, injectează surplusul în rețea și primește compensare. Procesul a fost simplificat semnificativ în 2025 prin Legea Prosumatorului adoptată în octombrie.

Locuitorii de bloc nu au același acces. Un apartament nu are acoperiș propriu. Acoperișul e proprietate comună a asociației de locatari — și pentru a instala panouri acolo, trebuie acordul asociației, rezolvată problema dreptului de utilizare a suprafeței comune, clarificat cui aparține energia produsă și cum se distribuie costurile și beneficiile între locatari. Niciuna din aceste întrebări nu are un răspuns legal simplu în prezent.

Conceptul de „prosumator de condominiu”

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) a propus în februarie 2025 Ministerului Energiei un concept nou: „prosumatorul de condominiu”. Mecanismul ar permite montarea de panouri pe acoperișul blocului, injectarea energiei produse în rețea și compensarea fiecărui locatar proporțional cu cota sa parte indivizibilă din proprietatea comună.

Discuțiile cu Ministerul Energiei și ANRE au avansat în aprilie 2025 spre o formulă simplificată, dar la mai bine de un an distanță cadrul operațional nu e complet funcțional. Nu există registrul național al comunităților de energie, iar ANRE nu a finalizat metodologia de calcul a prețurilor pentru membrii acestor comunități.

Comunități de energie — legea există, implementarea întârzie

Legea comunităților de energie permite grupurilor de cetățeni, firme mici sau instituții să producă și să consume energie împreună, fără să treacă prin rețeaua națională. Un bloc cu panouri pe acoperiș ar putea forma o astfel de comunitate. În Germania, o gospodărie dintr-un sat cu comunitate de energie economisește până la 750 de euro pe an.

Dar ANRE trebuia să stabilească până la finalul lui 2025 cum se înscriu comunitățile de energie într-un registru național și cum se calculează prețurile. Termenul a trecut fără finalizare completă.

Problema rețelei: prea multă energie, prea puțin la timp potrivit

O altă barieră structurală e capacitatea rețelei de a prelua energia produsă. Cu 290.000 de prosumatori care injectau simultan în zilele însorite din 2025, sistemul a intrat sub presiune. Tocmai de aceea Ministerul Mediului a anunțat că programul Casa Verde Fotovoltaice se va reorienta în noua ediție către stocarea energiei. AFM a prevăzut un buget de 400 de milioane de lei pentru baterii, cu o subvenție de 8.000 de lei per beneficiar.

Problema e că stocarea rezolvă dezechilibrul la nivelul gospodăriei individuale. La nivelul blocului, fără cadru legal pentru prosumatori de condominiu și comunități de energie funcționale, milioane de români rămân simpli consumatori — plătind factura plină — în timp ce potențialul solar al acoperișurilor lor stă neutilizat.

Microplasticele accelerează bolile cardiovasculare. Un studiu cu cifre care nu mai pot fi ignorate

Autor
Stirea Verde
-
Sursă - Unsplash

Microplasticele au fost detectate în plăcile aterosclerotice umane, în sânge, în placentă, în plămâni, în țesuturile renale și hepatice. Știința a documentat prezența lor. Ce rămânea neclar era dacă ele contribuie cauzal la bolile cardiovasculare sau sunt doar indicatori ai unui mediu poluat. Un studiu publicat în noiembrie 2025 în Environment International de cercetători de la University of California Riverside, Boston Children’s Hospital și Harvard Medical School vine cu dovezi experimentale directe — și cu o descoperire surprinzătoare legată de sex.

Experimentul și rezultatele

Cercetătorii au folosit șoareci cu deficit de receptor LDL — modelul standard pentru studiul aterosclerozei — și le-au administrat zilnic microplastice în doze de 10 mg per kilogram de greutate corporală, timp de nouă săptămâni. Doza mimează expunerea umană realistă la microplastice din mediu. Ambele sexe au primit o dietă săracă în grăsimi și colesterol, pentru a elimina factorii confundanți clasici.

Rezultatele la șoarecii masculi au fost dramatice: 63% mai multă placă aterosclerotică în rădăcina aortei și 624% mai multă placă într-o arteră toracică majoră față de grupul de control. Colesterolul nu s-a modificat. Greutatea nu s-a modificat. Singura variabilă era expunerea la microplastice.

La șoarecele femele: niciun efect comparabil. Diferența sex-specifică a atras imediat atenția cercetătorilor. Ipoteza cea mai probabilă: efectul protector al estrogenului, care joacă un rol recunoscut în modularea inflamației vasculare și a funcției endoteliale.

Mecanismul identificat prin secvențiere celulară

Folosind secvențiere ARN unicelulară — o tehnică care identifică activitatea genică la nivel de celulă individuală — cercetătorii au observat că microplasticele au modificat compoziția și funcția mai multor tipuri de celule implicate în ateroscleroză. Cel mai afectat tip celular: celulele endoteliale, care formează stratul intern al vaselor de sânge și reglează inflamația și circulația. Modificările lor sugerează că microplasticele induc stres oxidativ și disfuncție endotelială — doi pași cheie în procesul de îngustrare arterială.

„Studiul nostru oferă unele dintre cele mai puternice dovezi de până acum că microplasticele pot contribui direct la bolile cardiovasculare, nu doar să coreleze cu ele”, a declarat profesorul Changcheng Zhou, autorul principal.

Conexiunea cu datele umane

Studiile pe oameni vin cu o corelație și mai îngrijorătoare. O cercetare publicată în 2024 în New England Journal of Medicine a analizat plăcile aterosclerotice extrase chirurgical de la pacienți și a găsit microplastice în ele. Pacienții cu microplastice în plăci aveau un risc de infarct, accident vascular cerebral sau deces de 4,5 ori mai mare în următorii trei ani față de cei fără microplastice în plăci aterosclerotice.

Corelația nu echivalează cu cauzalitate, dar studiul UC Riverside adaugă mecanismul experimental care lipsea.

Ce se poate face

Nu există în prezent nicio metodă clinică de a elimina microplasticele din organism. Strategia recomandată de cercetători este prevenția expunerii: evitarea plasticului pentru depozitarea și încălzirea alimentelor, reducerea consumului de apă îmbuteliată, minimizarea alimentelor ultra-procesate ambalate în plastic, înlocuirea ustensilelor din plastic cu alternative din inox sau sticlă.

Profesorul Zhou a formulat direct: „E aproape imposibil să eviți complet microplasticele. Dar cel mai bun lucru pe care îl poți face e să reduci expunerea și să menții sănătatea cardiovasculară prin dietă, exercițiu și gestionarea factorilor de risc.”

Balenele cenușii intră în zone în care n-au mai fost niciodată. Și mor

Autor
Stirea Verde
-
Balene cenușii intră în ape greșite și mor: criza climatică - Foto Dan Meyers Unsplash

Una dintre cele mai lungi migrații cunoscute în regnul animal — peste 19.000 de kilometri dus-întors, din Arctica până în lagunele din Baja California, Mexic — se destramă în fața schimbărilor climatice. Balena cenușie (Eschrichtius robustus) migrează de milioane de ani pe același traseu. Schimbările din ultimii ani arată că ruta nu mai duce unde trebuia.

Un studiu publicat în aprilie 2026 în Frontiers in Marine Science de cercetători de la The Marine Mammal Center și California Academy of Sciences a documentat pentru prima dată, sistematic, ce se întâmplă cu balenele cenușii care intră în Golful San Francisco — o apă agitată, cu trafic naval intens, complet diferită de habitatele lor naturale.

Între 2018 și 2025, cercetătorii au identificat prin fotografii 114 balene individuale care au intrat în golf. Din acestea, 70 de cadavre de balene cenușii au fost găsite în zonă în aceeași perioadă. Cercetătorii au reușit să coreleze 21 dintre cadavre cu exemplare anterior identificate. Rata de mortalitate confirmată: cel puțin 18%. Una din cinci balene care intră în Golful San Francisco nu mai iese vie.

Cauzele morții: coliziuni cu nave și malnutriție

Autopsiile au arătat că cele mai multe decese au fost cauzate de coliziuni cu nave cargo sau feribote. Alte balene au murit de malnutriție — ceea ce explică și de ce au ajuns acolo. Golful San Francisco nu e un loc unde balenele cenușii ar veni în condiții normale. E, cel mai probabil, o oprire de urgență pentru animale deja slăbite, care nu și-au putut face rezervele de grăsime necesare.

Legătura cu schimbările climatice e directă. Balena cenușie e un hrănitor bentic — filtrează invertebrate mici de pe fundul mării: amfipode, creveți fantomă, viermi. Aceste organisme depind de fitoplancton care se scufundă pe fundul marin. Dar în Arctica, topirea gheții se produce mai devreme decât oricând. Fitoplanctonul înflorește și e consumat înainte să poată cădea pe fund, lipsind stratul bentic de hrană. Când balenele cenușii ajung la hrănitoarele lor arctice de vară, găsesc fundul mării aproape gol.

Rezultatul: balene slăbite, cu rezerve de grăsime insuficiente, care deviau de la traseul clasic în căutare de hrană. San Francisco Bay devine o capcană pentru ele.

Populația: minus 50% din 2016

Datele NOAA arată că populația de balene cenușii din Pacificul de Est a scăzut cu peste 50% din 2016 până în prezent. Numărul de pui observați e redus. Moartea repetată a exemplarelor care încearcă să se adapteze la noile condiții alimentare accelerează declinul.

Cercetătoarea Josephine Slaathaug, autoarea principală a studiului, a formulat explicit tensiunea din centrul problemei: „Balenele cenușii intră în golf, probabil presate de schimbările climatice și de declinul prăzii lor din Arctică. Iar când ajung here, se confruntă cu o mortalitate ridicată cauzată de om, fără nicio măsură de protecție.”

Singurele exemplare care par să fi supraviețuit intrării în golf și să fi revenit sunt patru balene, văzute în mai mult de un an de studiu. Restul — 110 din 114 identificate — nu au mai fost văzute. Nici vii, nici moarte în mod confirmat.

Lecțiile din alte porturi

În Boston Harbor și în unele zone din Canada și New York, zonele de viteză redusă impuse navelor au dus la reducerea semnificativă a coliziunilor cu cetaceele. Cercetătorii sugerează că măsuri similare ar putea fi testate în Golful San Francisco, dar implementarea necesită negocieri complexe cu operatorii navali.

Studiul funcționează ca un semnal de alarmă mai larg: nu doar pentru balena cenușie, ci pentru orice specie a cărei supraviețuire depinde de sincronizarea precisă cu ciclurile sezoniere ale unui ecosistem care se schimbă mai repede decât evoluția poate răspunde.

Marea Britanie și-a înjumătățit contribuția la Fondul ONU pentru Climă. Cine plătește acum?

Autor
Stirea Verde
-
UK înjumătățește contribuția la Fondul ONU pentru Climă - Foto Maxim Hopman Unsplash

Pe 14 mai 2026, Green Climate Fund — cel mai mare fond dedicat climei din lume, creat de ONU pentru a finanța tranziția energetică și adaptarea climatică în țările în curs de dezvoltare — a confirmat că Marea Britanie și-a redus la jumătate contribuția promisă. În locul celor 1,62 miliarde de lire sterline angajate în 2023 de guvernul conservator al lui Rishi Sunak, guvernul laburist al lui Keir Starmer va vira doar 815 milioane de lire — o tăiere de peste 800 de milioane.

Vestea vine la mai puțin de un an după ce administrația Trump a retras angajamentul SUA de 4 miliarde de dolari față de același fond, în 2025. Această retragere americană îl lăsase pe Regatul Unit ca principal contributor la GCF. Acum, Marea Britanie urmează același traseu — și temerile experților sunt că alți donatori vor face același calcul.

Contextul: bugetele de apărare merg înainte, cele de ajutor merg înapoi

Guvernul britanic a anunțat în martie 2026 că va reduce ajutorul extern de la 0,7% din venitul național brut — standardul internațional al țărilor dezvoltate — la 0,3%, pentru a finanța cheltuielile militare în creștere. Suma totală alocată finanțării climatice pentru țările în curs de dezvoltare în următorii trei ani va fi „în jur de 6 miliarde de lire”, față de obiectivul anterior de 11,6 miliarde pe perioada 2021-2026.

Analiza Carbon Brief arată că tăierea reală e mai mare decât recunoaște guvernul: luând în calcul inflația și modificările contabile — cum ar fi reclasificarea unor contribuții la băncile multilaterale de dezvoltare ca „finanțare climatică” — reducerea finanțării climatice anuale efective depășește 50%. Guvernul britanic susține că tăierile sunt de doar 13-14%. Carbon Brief calculează altceva.

Directoarea executivă a GCF, Mafalda Duarte, a avertizat într-un email intern către membrii board-ului fondului că deciziile UK „vor avea un impact material” asupra proiectelor aflate în derulare și a celor programate pentru 2026-2027.

Efectul de domino care îngrijorează

GCF administrează în prezent peste 20 de miliarde de dolari angajate pentru 354 de proiecte și programe în 134 de țări în curs de dezvoltare — de la energie regenerabilă și eficiență energetică la agricultură rezistentă la climă. Finanțarea vine în principal din pledges-urile periodice ale țărilor dezvoltate, cu obligații derivând direct din Acordul de la Paris.

Problema fundamentală nu e doar suma — e semnalul. Când cel mai mare contributor la GCF înjumătățește angajamentul imediat după ce SUA s-au retras complet, mecanismul de solidaritate climatică internațională se subminează. „Marea Britanie înjumătățind — când ar fi nevoie de dublare — le dă permisiunea altora să facă la fel”, a declarat o reprezentantă a organizațiilor climatice citată de Climate Home News.

Contribuțiile britanice totale la GCF au coborât acum sub cele ale Germaniei, Franței și Japoniei — o inversare de poziție față de doar câteva luni în urmă.

Ce înseamnă pentru acordurile climatice globale

În 2024, țările dezvoltate au convenit colectiv să ridice contribuțiile la finanțarea climatică globală la 300 de miliarde de dolari pe an până în 2035, ca parte a obligațiilor asumate prin Acordul de la Paris. Aceasta a înlocuit ținta anterioară de 100 de miliarde pe an până în 2020 — obiectiv care fusese atins cu întârziere abia în 2022.

Dacă traiectoria actuală — retragere americană, reduceri britanice, presiuni pe bugetele europene de ajutor — continuă, angajamentul de 300 de miliarde devine tot mai greu de justificat matematic. Țările în curs de dezvoltare — care contribuie cel mai puțin la emisiile globale, dar suportă cel mai mult efectele schimbărilor climatice — sunt cele care plătesc prețul acestor calcule politice.

Știai că România deține o treime din apele termale și minerale ale Europei, dar le folosește mai puțin decât vecinii noștri unguri?

Autor
Stirea Verde
-
România deține o treime din apele termale europene, dar le risipește - Foto Hannah Lindahl Unsplash

Sub nordul Capitalei și al județului Ilfov se află unul dintre cele mai mari rezervoare geotermale din Europa. O suprafață de 300 de kilometri pătrați, cu temperaturi între 58 și 84 de grade Celsius, la adâncimi de peste 3.100 de metri. Din cele 24 de sonde forate în acest bazin, 18 produc apă geotermală cu debite de 22-35 de litri pe secundă.

Institutul Geologic al României plasează țara pe locul 3-4 în Europa la potențial geotermal, după Italia, Grecia și Islanda. Potențialul resurselor cunoscute se ridică la aproximativ 7 PJ pe an — echivalentul a 1,67 milioane Gcal. Din tot acest potențial, se valorifică anual sub 200.000 Gcal. Restul stă în pământ.

Singurul oraș care se încălzește integral cu apă geotermală este Beiușul din Bihor. Oradea folosește resursa geotermal în două cartiere. Câteva comune din Timiș și Arad au proiecte izolate. Therme Balotești — construit de o companie austriacă — e cea mai mare investiție privată care valorifică apa geotermală din nordul Capitalei.

Ungaria, cu resurse geotermale considerabil mai mici decât ale României, le-a integrat sistematic în sistemele de încălzire urbană. La 50 de kilometri de granița română, localitățile maghiare se încălzesc cu apă geotermală de decenii. De cealaltă parte a graniței, planurile zac în sertare.

CMEIB și combaterea țânțarilor în București: de ce eliminarea apei stagnante este esențială pentru sănătatea urbană

Autor
Stirea Verde
-
Țânțar- Foto Syed Ali Unsplash

Combaterea țânțarilor în București nu este doar o operațiune sezonieră de confort urban, ci o componentă relevantă a sănătății publice. În fiecare sezon cald, Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB) desfășoară tratamente de dezinsecție și larvicidare pentru reducerea populațiilor de țânțari, însă eficiența acestor intervenții depinde și de comportamentul populației. Într-un oraș dens, cu spații verzi, lacuri, curți interioare, terase, recipiente abandonate și zone unde apa se poate acumula ușor, prevenția începe înainte ca insectele adulte să devină vizibile.

Țânțarii au nevoie de apă pentru reproducere. Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor arată că țânțarii depun ouă în apă sau în apropierea apei, iar larvele și pupele au nevoie de apă pentru a supraviețui. De aceea, eliminarea apei stagnante din jurul locuințelor este una dintre cele mai simple și eficiente măsuri prin care populația poate sprijini intervențiile operatorilor specializați.

CMEIB combate țânțarii, dar prevenția începe și în curțile oamenilor

CMEIB intervine în București prin tratamente aplicate în spații publice, parcuri, aliniamente stradale, zone verzi și suprafețe cu risc ridicat. Aceste operațiuni sunt necesare pentru reducerea țânțarilor adulți și pentru limitarea dezvoltării larvelor în zonele cunoscute de acumulare a apei.

Totuși, țânțarii nu se dezvoltă doar în lacuri, canale sau spații verzi extinse. Sursele mici de apă stagnantă pot deveni focare locale. Ghivecele, gălețile, jgheaburile înfundate, anvelopele abandonate, tăvile de sub jardiniere, recipientele uitate în curți sau pe terase pot permite dezvoltarea larvelor. CDC recomandă eliminarea apei stagnante din jurul locuințelor și golirea ori întoarcerea recipientelor care pot reține apă, inclusiv piscinele mici pentru copii sau vasele aflate în exterior.

Aici se află partea incomodă a problemei, ca de obicei, acolo unde civilizația se întâlnește cu o găleată uitată după bloc. Nicio dezinsecție făcută de CMEIB nu poate fi pe deplin eficientă dacă, în paralel, în curți, balcoane, garaje și spații comune sunt păstrate mici rezervoare neintenționate pentru reproducerea țânțarilor.

Ce boli pot transmite țânțarii

Țânțarii sunt considerați vectori biologici pentru mai multe boli. Organizația Mondială a Sănătății arată că bolile transmise prin vectori sunt cauzate de paraziți, virusuri și bacterii transmise de organisme precum țânțarii, iar la nivel global includ boli precum malaria, dengue, febra galbenă, encefalita japoneză sau infecția cu virus West Nile.

Pentru România și Europa, una dintre principalele preocupări este infecția cu virus West Nile. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor monitorizează la nivel european bolile transmise de țânțari, inclusiv West Nile, dengue, chikungunya și Zika, în contextul în care riscul acestor boli este influențat de schimbările climatice, mobilitatea populației și extinderea sezonului cald.

România a avut episoade relevante de infecții cu virus West Nile. Într-un raport ECDC/OMS privind focarul de West Nile din România din 2010, 87% dintre cazurile analizate raportaseră înțepături de țânțari, iar 30% raportaseră apă stagnantă în jurul locuinței. Aceste date nu înseamnă că fiecare înțepătură duce la boală, dar arată clar de ce controlul țânțarilor și eliminarea condițiilor favorabile reproducerii sunt măsuri importante de sănătate publică.

Apa stagnantă, principalul aliat al țânțarilor

În mediul urban, apa stagnantă apare mai ușor decât pare. După ploi, apa se poate acumula în rigole, recipiente, jardiniere, subsoluri, curți neîngrijite, anvelope, jgheaburi, capace deformate, obiecte abandonate sau zone verzi neîntreținute. Un studiu privind infecțiile transmise de vectori în România notează că acumularea de apă stagnantă după inundații poate prelungi perioada de activitate a vectorilor și poate crește riscul de transmitere a virusului West Nile.

De aceea, combaterea țânțarilor nu trebuie înțeleasă exclusiv ca pulverizare de insecticid. O strategie eficientă include larvicidare, tratamente împotriva adulților, monitorizare, intervenții repetate și, foarte important, reducerea locurilor unde țânțarii se pot reproduce.

Ce pot face bucureștenii pentru a sprijini intervențiile CMEIB

Populația are un rol direct în reducerea țânțarilor. Măsurile recomandate de instituțiile sanitare internaționale sunt simple, dar eficiente:

  • eliminarea apei stagnante din găleți, jardiniere, recipiente, anvelope sau obiecte abandonate;
  • curățarea jgheaburilor și a scurgerilor înfundate;
  • schimbarea periodică a apei din vasele pentru animale sau recipiente decorative;
  • acoperirea recipientelor care trebuie păstrate afară;
  • întreținerea curților, grădinilor și spațiilor comune;
  • semnalarea focarelor de țânțari către autorități;
  • folosirea plaselor de protecție și a repelentelor, acolo unde este necesar.

CDC recomandă explicit eliminarea apei stagnante și controlul larvelor înainte ca acestea să devină țânțari adulți capabili de zbor.

De ce tratamentele CMEIB trebuie dublate de responsabilitate civică

CMEIB poate interveni pe domeniul public și în zonele incluse în programele de dezinsecție, însă nu poate controla fiecare balcon, fiecare curte sau fiecare recipient uitat în spatele unei clădiri. Tocmai de aceea, combaterea țânțarilor în București este un efort comun: operatorul aplică tratamentele, iar populația trebuie să elimine condițiile care permit reapariția focarelor.

Într-un oraș mare, prevenția nu este un moft administrativ, ci o necesitate. Temperaturile mai ridicate, verile mai lungi și episoadele de ploi urmate de căldură creează condiții favorabile pentru dezvoltarea țânțarilor. ECDC a avertizat că Europa se confruntă cu un risc în creștere privind bolile transmise de țânțari, inclusiv prin extinderea sezonului favorabil acestor vectori.

Pentru București, acest lucru înseamnă că intervențiile CMEIB trebuie privite ca parte a unei strategii mai largi de sănătate urbană. Combaterea țânțarilor nu ține doar de liniștea serilor de vară în parc, ci de reducerea unui risc biologic real, gestionabil doar prin acțiune constantă și disciplină comunitară.

România a legalizat biometanul. Acum vine partea grea

Autor
Stirea Verde
-
Biometanul intră legal în rețelele de gaze din România - Foto Efraim Setu Unsplash

Pe 27 februarie 2026, Guvernul României a adoptat OUG 9/2026 — un act normativ care pare tehnic la prima vedere, dar care marchează o schimbare structurală în politica energetică a țării. Pentru prima dată în istoria legislației naționale, biometanul primește un cadru juridic propriu: definiții clare, drepturi și obligații specifice pentru producători, și — cel mai important — accesul explicit la infrastructura națională de transport și distribuție a gazelor naturale.

Până la această ordonanță, biometanul exista în România ca realitate tehnică, dar nu și ca realitate juridică. Investitorii care voiau să producă și să injecteze biometan în rețelele de gaze se loveau de un vid legislativ care genera incertitudine, bloca finanțările și împiedica operatorii de rețele să dezvolte proceduri clare de preluare. Banii stăteau pe loc. Proiectele rămâneau pe hârtie.

Ce este biometanul și de ce contează

Biometanul e biogazul — produs din fermentarea anaerobă a deșeurilor organice: resturi agricole, nămol de la stațiile de epurare, deșeuri alimentare, gunoi de grajd — care a fost purificat la standardele de calitate necesare injectării în rețelele de gaze naturale. Chimic, e identic cu gazul natural. Funcțional, poate înlocui gazul natural în orice aplicație industrială sau de încălzire. Strategic, e produs local, din resurse care altfel ar genera emisii de metan în atmosferă.

Acesta e argumentul central al OUG 9/2026: tranziția energetică nu se poate face exclusiv prin electrificare. Există sectoare — industria grea, procesele termice de înaltă temperatură, încălzirea — unde electrificarea directă e tehnic dificilă sau economic prohibitivă pe termen scurt și mediu. Biometanul e una dintre puținele soluții imediat disponibile pentru decarbonarea acestor sectoare, fără a necesita modificări majore ale infrastructurii existente.

Contextul european care a forțat mâna Guvernului

OUG 9/2026 nu e o inițiativă spontană. Ea răspunde la două presiuni simultane. Prima: Regulamentul (UE) 2024/1787, care impune statelor membre obligația de a interzice arderea la faclă de rutină a gazelor naturale — o practică prin care gazele asociate exploatărilor petroliere sunt arse inutil, generând emisii de CO₂ și mai ales de metan. România, cu 167 de ani de extracție de petrol și gaze și o industrie în care arderea la faclă a fost practică curentă, trebuia să creeze mecanisme alternative de valorificare a acestor gaze. Biometanul și capturarea gazelor din sonde izolate sunt tocmai aceste alternative.

A doua presiune: România avea obligația, prin Regulamentul (UE) 2026/261, să transmită Comisiei Europene până la 1 martie 2026 Planul Național de Diversificare a gazelor — document care trebuia să conțină măsuri operative, în vigoare. Fără OUG 9, planul ar fi fost gol de conținut. Riscul de procedură de infringement era real.

Ce prevede concret ordonanța

Modificarea principală vizează Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale. Biometanul e inclus explicit în titlul dedicat gazelor naturale, cu același regim de acces nediscriminatoriu la infrastructură ca și gazul natural, în măsura în care condițiile tehnice și de calitate sunt îndeplinite. Se definesc instalațiile de injecție a biometanului — echipamentele de reglare presiune, determinare calitate, ajustare putere calorifică, măsurare și telemetrie — și se stabilește că producătorii de biometan suportă integral costurile de racordare, fără a transfera aceste costuri consumatorilor finali prin tarife.

Potențialul României, în cifre

Nota de fundamentare a OUG 9/2026 estimează potențialul tehnic al României de producere a biometanului la aproximativ 501 ktep pe an — mii de tone echivalent petrol, o cantitate semnificativă pentru un sector aflat la zero. Proiectele investiționale deja anunțate ar putea asigura o primă pondere de 1,5% biometan în mixul național de gaze. Guvernul estimează că sectorul ar putea crea 20.000-25.000 de locuri de muncă directe și indirecte, preponderent în mediul rural.

Mediul rural e relevant și dintr-un alt unghi: România are una dintre cele mai mari suprafețe agricole din UE, o industrie de creștere a animalelor cu volum mare de deșeuri organice și numeroase stații de epurare subutilizate din perspectiva valorificării nămolului. Toate acestea sunt materie primă pentru producerea biometanului.

Ce rămâne de rezolvat

Cadrul legislativ e un prim pas necesar, nu o garanție de succes. Implementarea biometanului la scară necesită, în continuare, proceduri operaționale clare de la ANRE, scheme de sprijin pentru investiții, standardizarea proceselor de autorizare și, nu în ultimul rând, o piață funcțională de certificate de gaze verzi. Federația Patronală a Energiei a salutat OUG 9 ca „un start binevenit”, dar a subliniat că dialogul cu statul trebuie continuat pentru detalierea mecanismelor de implementare.

Castorul, inginerul climatic pe care nu l-am angajat nimeni. Și care funcționează

Autor
Stirea Verde
-

Un studiu publicat în martie 2026 în Communications Earth & Environment — revista Nature dedicată mediului și climei — vine cu un calcul care schimbă felul în care privim reintroducerea castorului european în habitatele naturale. Nu mai e o chestiune strict de biodiversitate. E o chestiune de economie climatică.

Cercetători de la University of Birmingham, Wageningen University și University of Bern, în colaborare cu parteneri internaționali, au realizat pentru prima dată un buget complet de carbon al unui peisaj modelat de castori. Zona de studiu: un coridor fluvial din nordul Elveției, activ de peste un deceniu. Datele au combinat hidrologie de înaltă rezoluție, analize chimice, probe de sediment, monitorizarea gazelor cu efect de seră și modelare pe termen lung.

Rezultatul central: în 13 ani de activitate, zona umedă creată de castori a acumulat aproximativ 1.194 de tone de carbon. Echivalentul a 10,1 tone de CO₂ per hectar pe an. De până la zece ori mai mult decât sistemele similare fără castori.

Cum funcționează mecanismul

Castorul nu plantează arbori și nu instalează panouri solare. El construiește baraje. Aparent simplu. Consecințele sunt sistemice.

Barajele de castori încetinesc curgerea apei. Apa se lărgește, inundă marginile cursului fluvial, creează zone umede. Acestea modifică traseele apelor subterane, captează sedimentele transportate de curent și rețin cantități mari de material organic și anorganic — inclusiv carbon dizolvat. Carbonul inorganic dizolvat e captat și reținut sub nivelul suprafeței, prin căi subterane, unde nu mai poate reintra în atmosferă ca CO₂.

Datele din studiu arată că zona umedă a funcționat ca un sink net de carbon de 98,3 ± 33,4 tone pe an, condus în principal de retenția carbonului inorganic dizolvat prin căile subterane. Au existat variații sezoniere: vara, când nivelul apei scade și mai multă suprafață de sediment e expusă, emisiile de CO₂ au depășit temporar retenția, transformând sistemul pe termen scurt într-o sursă. Pe ciclul anual complet, retenția a prevalat net.

Un detaliu surprinzător: emisiile de metan — principala îngrijorare în ecosistemele de zone umede, dat că metanul e un gaz cu efect de seră de circa 80 de ori mai puternic decât CO₂ pe termen scurt — au fost neglijabile. Sub 0,1% din bugetul total de carbon.

Scalarea la nivel național

Cercetătorii au extrapolat rezultatele la nivelul Elveției. Dacă castorul ar recoloniza toate zonele de luncă adecvate din țară, zonele umede rezultate ar putea compensa 1,2-1,8% din emisiile anuale de carbon ale Elveției. Fără intervenție umană directă. Fără costuri operaționale. Pur și simplu lăsând animalul să facă ceea ce face natural.

Cercetătorii avertizează că extrapolarile au limite: studiul acoperă o singură locație, iar stocarea carbonului variază în funcție de climă, geologie, vegetație și spațiul disponibil. Dar semnalul e suficient de puternic pentru a justifica o schimbare de paradigmă în politica de rewilding european.

Castorul european în România

Castorul european (Castor fiber) a fost eliminat din fauna României în sec. XIX-XX prin vânătoare excesivă. Reintroducerea lui a început timid — primele exemplare au fost readuse pe râul Olt în 1998, urmate de populații pe Mureș și câteva alte cursuri de apă. Populațiile sunt mici și fragmentate, iar statutul lor legal și interacțiunile cu proprietarii de terenuri riverane rămân o sursă de tensiune nerezolvată.

Studiul elvețian sugerează că această tensiune are și o dimensiune economică neexploatată. Delta Dunării și luncile inundabile ale râurilor mari din România — Siret, Prut, Olt — reprezintă habitate potențial adecvate pentru expansiunea populațiilor de castori. Beneficiile în termeni de stocare de carbon ar putea fi cuantificate și folosite ca argument în dialogul cu comunitățile locale și cu autoritățile de mediu.

„Lucrând cu procesele naturale de la bun început nu e doar ecologic înțelept — e și economic rațional”, a declarat Lukas Hallberg, autorul principal al studiului. Un principiu care ar putea fi aplicat și în politica de mediu românească, dacă ar exista voința instituțională de a-l testa.

1...151617...694Pagina 16 din 694