8.6 C
București
vineri, 3 aprilie, 2026
Acasă Blog Pagină 176

Peste o tonă de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii din Ilfov

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Peste o tonă de colete cu articole pirotehnice au fost reținute de polițiștii din Ilfov, transmite Ziare.com.

Produsele pirotehnice urmau să fie expediate către mai multe județe din România

Patruzeci de colete conţânând articole pirotehnice au fost indisponibilizate de poliţiştii din Ilfov, în urma unui control efectuat la sediul unei persoane juridice, care avea că obiect de activitate servicii poştale de curierat.

În urma controlului, au fost descoperite şi indisponibilizate 40 de colete conţinând articole pirotehnice, având masa totală de 1.750 de kilograme, din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1.

Toate acestea ar fi fost expediate de către mai multe persoane fizice neautorizate mai multor persoane fizice din judeţele Ilfov, Timiş, Constanţa şi Suceava, precum şi din Bucureşti.

Potrivit legii, sancțiunile contravenționale au o valoare cuprinsă între 3.000 și 15.000 de lei

Autoritățile amintesc că producerea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Conform Legii privind regimul materiilor explozive, sancțiunile contravenționale au o valoare cuprinsă între 3.000 și 15.000 de lei.

Totodată, utilizarea articolelor pirotehnice tip petardă poate fi sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.

Ce conțin ciorbele din restaurante și de ce este bine să le evităm

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Potrivit un nou studiu realizat de InfoCons, ciorbele din restaurante conțin aditivi periculoși și cantități alarmante de sare și zahăr.

InfoCons a făcut o cercetare cu privire la ingredientele și valorile nutriționale ale preparatelor din categoria ”Ciorbe ce se comercializează în restaurante”.

Cercetarea a descoperit ciorbe cu până la 14 aditivi și 38.8 grame de sare pe porție, scrie Radio Eco Natura.

Astfel, fie că le consumăm în restaurant sau le comandăm online, operatorul economic trebuie să respecte prevederile ORDINULUI ANPC nr. 201 din 19 aprilie 2022.

Ordinul este referitor la furnizarea de informații la comercializarea produselor finite/ mâncărurilor furnizate de unitățile de restaurație colective.

Ciorbele din restaurante conțin aditivi periculoși și cantități alarmante de sare și zahăr

Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiți frecvent situația se prezintă astfel:

  • Cei mai întâlniți aditivii alimentari sunt: E536 ferocianura de potasiu, E621 monoglutamat de sodiu, E631 inozinat disodic, E631 inozinat disodic, E627 guanilat disodic.
  • Pe locul 2 se regăsesc: E415 guma xantan, E220 dioxid de sulf, E300 acid ascorbic.
  • Pe locul 3 se regăsesc: E100 curcuma, E330 acid citric, E1422 amidon modificat.

Toate produsele studiate au avut următoarele informații: ”Valoarea energetică este cuprinsă între 17 kcal și 285 kcal”.

Mai mult, cantitatea de sare variază între 0.02g și 7.76g raportată la 100 g de produs.

Averitzare InfoCons: ”În cazul în care se consumă 500 grame de ciorbă atunci cantitatea de sare va ajunge la 38.8 grame”

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 2.5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame/zi.

Cantitatea de zahăr variază între 0.33g și 6.49g raportată la 100 g de produs. În cazul în care se consumă 500 grame de ciorbă atunci cantitate de zahăr va ajunge la 32.45 grame de zahăr”, mai reiese din cercetarea InfoCons.

Care sunt pericolele consumului excesiv de sare

Hipertensiune arterială – Consumul excesiv de sare poate duce la creșterea tensiunii arteriale, un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare.

Boli de inimă – O dietă bogată în sare poate contribui la dezvoltarea afecțiunilor cardiace. Printre acestea se numără insuficiența cardiacă și atacurile de cord.

Accidente vasculare cerebrale – Nivelurile ridicate de sare pot crește riscul de accident vascular cerebral, prin afectarea vaselor de sânge.

Probleme renale – Excesul de sare poate suprasolicita rinichii. Astfel, crește riscul de apariție a bolilor renale cronice.

Osteoporoză – Consumul mare de sare poate reduce nivelul de calciu din organism. Acesta poate duce la pierderea densității osoase și creșterea riscului de osteoporoză.

Societatea Erbașu continuă îmbunătățirea infrastructurii medicale, susținând un sistem de sănătate modern

Foto: Construcții Erbașu
Foto: Construcții Erbașu

Compania Construcții Erbașu a precizat că noul corp de clădire al Spitalului de Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” din Călărași rămâne unul dintre proiectele aflate în plină desfășurare, care contribuie la îmbunătățirea infrastructurii medicale și la susținerea unui sistem de sănătate modern.

Noul corp de clădire al Spitalului Județean ”Dr. Pompei Samarian” – un pas înainte pentru un sistem de sănătate modern

Până în prezent, întreaga structură a corpului principal și a anexelor a fost finalizată, alături de corpul care asigură conexiunea dintre spitalul vechi și cel nou.

De asemenea, au fost montate 106 panouri solare, un element important ce urmează să contribuie la creșterea sustenabilității și eficienței energetice a spitalului.

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian” din Călărași  va fi dotat cu 309 paturi

În acest moment, lucrăm intens la finisajele interioare, inclusiv la montarea pardoselilor din covor PVC, iar pe partea de instalații, ne ocupăm de montarea consolelor medicale, tablourilor generale și corpurilor de iluminat”, se arată în comunicatul companiei Construcții Erbașu.

Acest nou corp de spital va avea o capacitate de 309 paturi destinate secțiilor de: pediatrie, neonatologie, bloc nașteri, lehuție, obstetrică-ginecologie, oncologie, geriatrie, neurologie, psihiatrie, și chirurgie plastică.

Grijă pentru mediu – Compania Erbașu a finalizat un nou proiect de infrastructură edilitară

În data de 5 decembrie, societatea Erbașu a anunțat că a finalizat noua stație de epurare din Lorvin, județul Timiș.

Stația dispune de o capacitate de tratare de 6405 L.E. (Locuitori Echivalenți), beneficiind de procese mecanice și biologice avansate.

În egală măsură, membrii companiei au precizat că această stație este capabilă să elimine atât încărcările organice, cât și compușii cu azot și fosfor.

Proiectul include și o unitate de uscare solară a nămolului, care va avea o capacitate anuală de 1850 de tone.

Suntem mândri de impactul ecologic pozitiv pe care această stație îl va avea asupra mediului. Mulțumim întregii echipe și partenerilor pentru efortul și dedicarea lor în realizarea acestui proiect!”, au transmis reprezentanții companiei de construcții.

Construcții Erbașu a obținut premiul ”Firma Anului la Gala Star Construct 2024

O nouă recunoaștere a muncii echipei Erbașu: societatea a obținut premiul ”Firma Anului la Gala Star Construct 2024”, în cadrul unui un eveniment deosebit organizat de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (F.P.S.C.).

Ne bucurăm atât pentru obținerea acestui premiu, cât și pentru privilegiul de a fi fost, din nou, într-un cadru festiv, alături de familia constructorilor – o comunitate unită, puternică și valoroasă, din care suntem mândri să facem parte! Mulțumim ca întotdeauna colegilor noștri pentru implicarea și dedicarea lor neîntreruptă, precum și partenerilor care ne-au fost alături în realizarea proiectelor solide și durabile, de-a lungul celor peste 34 de ani de activitate”, au transmis reprezentanții societății.

România a început monitorizarea poluării din Marea Neagră după avarierea vaselor petroliere din strâmtoarea Kerci

Sursa foto: Facebook/Mircea Fechet
Sursa foto: Facebook/Mircea Fechet

Ministrul Mediului din România a anunțat că a început monitorizarea situației din Marea Neagră, în urma avarierii a două vase petroliere în zona strâmtorii Kerci.

Prin urmare, Mircea Fechat a transmis că ieri, 16 decembrie, a convocat o întâlnire de lucru având ca subiect accidentul din Marea Neagră.

România monitorizează impactul avarierii vaselor petroliere din strâmtoarea Kerci asupra Mării Negre

Ne-am consultat în cadrul acestei întâlniri cu specialiștii din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, INHGA, Poliția Română, Paza de Coastă, Apele Române – ABA Dobrogea-Litoral și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, în ceea ce privește posibilitatea ca unda de poluare să ajungă în apele teritoriale românești ale Mării Negre, sau cum poate afecta unda de poluare  țara noastră”, se arată în comunicatul publicat de ministru pe pagina de Facebook.

În egală măsură, Mircea Fechet a precizat că este în contact, încă de la primele ore ale dimineții, cu ministrul Mediului și Apei din Bulgaria, Petar Dimitrov și cu Svitlana Grynchuk, ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei.

Ministrul Mediului: ”Din informațiile pe care le avem până în acest moment, nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre și să pună în pericol apele teritoriale românești”

Având în vedere că accidentul a avut loc pe culoarul Kerci, spre Marea Azov, specialiștii consideră că pe această zonă nordică a Mării Negre de legătura cu Marea Azov, curenții au direcția principală în sens invers acelor de ceasornic, așa că deplasarea este întârziată, posibilitatea de a ajunge în zona litoralului românesc fiind infimă”, se mai arată în comunicatul publicat de oficial.

Specialiștii de la ABADL monitorizează prin cele 9 stații hidrometrice de coastă și cele 7 profiluri hidrologice de larg, de 3 ori pe zi, direcția și viteza curenților marini.

Este oficial: București a devenit al doilea cel mai aglomerat oraș din Europa

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Bucureștiul a ajuns să fie din ce în ce mai aglomerat la orice oră din zi, traficul fiind infernal, scrie Ziare.com.

În acte, Bucureştiul are 2 milioane de locuitori, însă în realitate aici stau peste 4 milioane de oameni.

Prin urmare, orașul nu este pregătit pentru atât de multe mașini și pentru traficul sufocant în care șoferii sunt nervoși non stop.

București, al doilea cel mai aglomerat oraș din Europa

Bucureștiul ocupă locul doi în topul celor mai aglomerate orașe europene, conform unui studiu realizat de Moneybarn.

Șoferii din Capitală pierd anual aproximativ 106 ore în trafic, cheltuind 123 de euro pe combustibil și generând 181 kg de dioxid de carbon suplimentar.

Specialiștii subliniază necesitatea implementării rapide a unor măsuri pentru reducerea poluării și decongestionarea traficului, prevenind scenarii extreme precum cel din Delhi, considerat cel mai poluat oraș din lume, unde traficul a transformat viața locuitorilor într-un coșmar.

Vorbim de peste 3 milioane de persoane care sunt angrenate în acest trafic. Soluțiile nu sunt simple, deci nu este o singură soluție magică, este o combinație de mai multe măsuri. În primul rând, aș spune de Centura București, despre care se vorbește de foarte mulți ani și care este pe jumătate gata. Zilele trecute s-au mai deschis câțiva kilometri la conexiunea dintre DN2 Afumați și A3, însă e nevoie de întreg cercul de 80 de kilometri în jurul Bucureștiului pentru a degreva orașul de mașini care nu vor neapărat să intre în oraș, dar nu au o altă variantă. Se discută și despre drumuri noi radiale, care să plece din această autostradă de centură a Capitalei și să intre în București”, spune Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru Ziare.com.

Trenul metropolitan: o soluție pentru decongestionarea traficului din Capitală

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor a mai transmis că trenul metropolitan este și el o soluție, mai ales dacă s-ar extinde și mai mult.

În acest sens, primarul general a anunțat că reprezentanții Municipalității vor semna un protocol cu Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Scopul este amenajarea a 10 stații pe ruta București Nord – București Obor.

Noi drone plutitoare pot capta microplasticul din apă

Sursă - Unsplash

Microplasticul s-a infiltrat în ultimele decenii în aproape toate mediile de pe planetă. A ajuns în râuri și oceane, în lacuri, pe crestele munților și în peșteri, potrivit TechExplore.

Inclusiv apa de la robinet conține microplastic, iar tehnologiile tradiționale de filtrare sunt ineficiente în a o purifica.

Dr. Seong Jin Kim și Myoung-Woon Moon de la Centrul de Cercetare a Materialelor Extreme de la Institutul Coreean de Știință și Tehnologie (KIST) au dezvoltat un nou mecanism de îndepărtare a microplasticului. Ei oferă o soluție promițătoare pentru această problemă tot mai delicată cu care se confruntă omenirea. Cei doi au dezvoltat o dronă plutitoare echipată cu structuri dentare hidrofile. Apartul este capabil să îndepărteze microplasticul din apă.

Drona plutitoare are un mecanism bazat pe un clichet hidrofil. Design-ul permite îndepărtarea microplasticelor cu dimensiuni între 1 micrometru și 4 milimetri. În plus, drona este extrem de viabilă și nu prezintă risc de înfundare. Eficiența demonstrată în cadrul studiilor a fost de peste 80% pentru diferite tipuri de microplastice. Acestea au inclus polistiren expandat, polipropilenă și polietilenă.

Tehnologia poate fi utilizată pentru îndepărtarea microplasticelor din corpuri mari de apă, precum oceanele, lacurile și râurile. Drona se poate mișca autonom și purifică apa precum un aspirator de uz casnic.

„Această tehnologie poate fi aplicată nu numai dronelor plutitoare, ci și sistemelor staționare precum filtrele de tratare a apei din fermele de acvacultură”, a spus dr. Moon.

„De asemenea, poate fi extinsă într-un dispozitiv de filtru pentru tratarea apei la domiciliu”, a adăugat el.

Cercetarea este publicată în revista Advanced Science.

VIDEO | A23a, cel mai mare și mai vechi aisberg din lume, se îndreaptă către ape mai calde

Sursă - Unsplash

A23a, cel mai mare aibserg din lume, a început să se miște în Oceanul Antarctic. Acesta cântărește aproximativ un trilion de tone și măsoară 3.900 de kilometri pătrați. Este de două ori mai mare decât Londra. Grosimea maximă a aisbergului este de 400 de metri, potrivit IFL Science.

Bucata imensă de gheață s-a rupt în 1986 de platforma Filchner–Ronne din Antarctica. A23a a stat ancorată de fundul Mării Weddell timp de peste 30 de ani. în 2020 a început să se miște ușor. La începutul anului 2024, a intrat în „era de învârtire” și a început să se rotească cu 15° pe zi.

Potrivit unui nou anunț de la British Antarctic Survey, A23a este din nou în mișcare în Oceanul de Sud în jurul Antarcticii. Se așteaptă că aibsergul colosal să își continue călătoria urmând Curentul Circumpolar Antarctic. În final, cel mai probabil va ajunge în apropierea insulei Georgia de Sud. Dar asta înseamnă că va ajunge în apoe mai calde, fapt ce ar putea determina spargerea sa în bucăți mai mici care apoi se vor topi mai ușor.

„Este emoționant să văd din nou A23a în mișcare după perioade de blocaj. Suntem interesați să vedem dacă va urma același traseu pe care l-au parcurs celelalte aisberguri mari. (Vrem să vedem) ce impact va avea acest lucru asupra ecosistemului local”, a declarat Dr. Andrew Meijers, oceanograf la British Antarctic Survey.

Cercetătorii analizează îndeaproape modul în care A23a afectează mediul prin care trece în derivă. La sfârșitul anului trecut, nava RRS Sir David Attenborough a documentat aisbergul și a colectat mostre pentru a înțelege traiectoria sa viitoare și impactul potențial.

VIDEO | Faceți cunoștință cu SwagBot, vaca inteligentă care păstorește vite și previne degradarea solului

Sursă - Unsplash

O mașinărie pe nume SwagBot este pe cale să devină prima „vacă inteligentă” din lume. Ea este capabilă să facă păstoritul mai eficient și mai ecologic, potrivit Reuters.

Robotul a fost lansat inițial în 2016, dar aptitudinile sale erau limitate la acea vreme. Acum însă, SwagBot a primit senzori, intelingeți artificială și sisteme de învățare automată.

SwagBot funcționează cu baterii și poate să investigheze mai multe lucruri legate de păstorit. Robotul determină sănătate, tipul și densitatea pășunilor și poate monitoriza starea de sănătate a animalelor. Pe baza acestor informații robotul poate direcționa vitele către cele mai bune pășuni.

Astfel se previne suprapășunatul și degradarea solului. În plus, toate datele sunt transmise în timp real fermierilor.

„Odată ce vitele sunt obișnuite cu robotul, vor urma robotul”, a spus profesorul de robotică și sisteme inteligente Salah Sukkarieh, de la Universitatea din Sydney.

A apărut „vaca-robot” cu inteligență artificială

Australia este unul dintre cei mai mari exportatori de carne de vită din lume. Aproximativ 30 de milioane de vite sunt răspândite într-un vast teritoriu, care este adesea uscat și ale cărui pășuni pot fi sărace. Din această cauză, fermierii evaluează în mod constant câte vite poate susține terenul de care dispun. Pășunatul excesiv poate degrada solurile și pe termen lung pot să apară probleme de pășlunat.

„Acesta (SwagBot) ne permite să ne evaluăm terenurile în timp real într-un mod mult mai detaliat”, a spus fermiera Erin O’Neill.

„Robotul ne permite să știm ce zone de pășune sunt cele mai hrănitoare, în special dacă aveți bovine, ca noi, care sunt gestante și, prin urmare, au nevoie de o pășune de calitate superioară”, a adăugat ea.

SwagBot este încă în dezvoltare. Vaca bazată pe AI face parte dintr-o tendință de creștere în agricultură către robotică, care poate face producția mai eficientă și poate reduce dependența de lucrători în locuri precum Australia, unde angajarea de oameni în locații îndepărtate poate fi dificilă.

De ce te doare capul după ce bei vin roșu?

Sursă - Freepik

Încă din epoca romană, oamenii s-au plâns de dureri de cap după ce au băut vin roșu. Experiența este mai mult ca sigur la fel de veche precum vinul, adică de vreo 10.000 de ani, potrivit Science Alert.

Chimiștii specializați în vinificație au vrut să afle care e cauza acestor dureri. Până acum, ele au fost puse pe seama mai multor substanțe, precum sulfiții, aminele biogene și taninul. Totuși, se pare că de vină nu este niciuna dintre acestea.

Multor oameni li se înroșește pielea atunci când beau alcool. Înroșirea feței este asociată de cele mai multe ori cu durerea de cap. Această durere este cauzată de o etapă metabolică întârziată în timp ce alcoolul este descompus de organism. Metabolizarea se face în 2 etape. În prima, etanolul este transformat în acetaldehidă. Apoi, enzima ALDH transformă acetaldehida în acetat. Aceasta din urmă este o substanță total inofensivă.

În cazul unor persoane, acest al doilea pas este mai lent. ALDH-ul lor nu este foarte eficient. Acetaldehida se acumulează și le provoacă dureri de cap. Compusul oarecum toxic este legat și de mahmureală.

De ce te doare capul după ce bei vin roșu?

Specialiștii au vrut să vadă dacă ceva din vinul roșu ar putea inhiba ALDH. Ei au investigat lista de fenoli din vinul roșu. Anterior s-a descoperit că quercetina este un bun inhibator al ALDH. Aceasta este un compus fenolic ce se găsește în cojile strugurilor. Prin urmare, este mai abundentă la strugurii roșii decât la cei albi.

Apoi, cercetătorii au testat cât de repede ALDH descompune acetaldehida și au adăugat quercetina și alți fenoli, pentru a vedea dacă procesul a fost încetinit. Testele au confirmat că quercetina este un bun inhibator. Totuși, când corpul absoarbe quercetina din alimente sau vin, cea mai mare parte e transformată în glucuronid de către ficat și apoi e eliminată din organism.

Glucuronida la rândul ei perturbă metabolismul alcoolului în organism. Această problemă face ca acetaldehida suplimentară să circule, provocând inflamații și dureri de cap.