Acasă Blog Pagină 213

Aproape 20% dintre copiii lumii trăiesc în zone de conflict

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Peste 473 de milioane de copii din întreaga lume trăiesc în zone de conflict, suferind cele mai grave forme de violență de la al Doilea Război Mondial, conform datelor ONU citate de The Guardian.

UNICEF, organizația umanitară a ONU pentru copii, subliniază că procentul celor care trăiesc în astfel de zone s-a dublat față de anii 1990, atingând aproape 19%.

Tot mai mulți copii devin victime ale războaielor din întreaga lume

Organizația avertizează că această creștere alarmantă a suferinței copiilor nu ar trebui să devină ”noua normalitate”, scrie G4 Media.

În contextul unui număr record de conflicte în lume, UNICEF atrage atenția asupra faptului că tot mai mulți copii devin victime ale acestor violențe.

Peste 473 de milioane de copii trăiesc în zone de conflict, confruntându-se cu violență extremă și foamete globală

Aproape unul din cinci copii din lume trăieşte în zone afectate de conflicte, peste 473 de milioane de copii suferind cele mai grave niveluri de violenţă de la al Doilea Război Mondial, potrivit cifrelor publicate de ONU.

În Ucraina, ONU a declarat că a înregistrat mai multe victime în rândul copiilor în primele nouă luni din 2024 decât în tot anul 2023 şi a estimat o creştere suplimentară în 2025.

Numărul incidentelor de violenţă sexuală împotriva copiilor raportate a crescut cu 1.000%

UNICEF a atras atenţia în special asupra situaţiei femeilor şi fetelor, pe fondul rapoartelor despre viol şi violenţă sexuală în conflicte, mai transmite sursa citată.

Organizaţia a raportat că, în Haiti, numărul incidentelor de violenţă sexuală împotriva copiilor raportate a crescut cu 1.000% doar în 2024.

UNICEF a subliniat, de asemenea, că malnutriţia afectează în mod special copiii în perioade de război, reprezentând o ameninţare deosebit de letală în Sudan şi Gaza.

Peste o jumătate de milion de oameni din cinci ţări afectate de conflicte se confruntă cu foametea.

Creștere alarmantă a cazurilor de accident vascular cerebral la persoanele de 50 de ani în Marea Britanie

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) atrage atenția că, în rândul persoanelor de 50 de ani, cazurile de accident vascular cerebral au crescut cu 55%, pe parcursul a două decenii, mai rapid decât pentru orice alt grup de vârstă.

Motivele sunt legate de obezitate, alimentație și sedentarism, care alimentează hipertensiunea arterială, iar în acest context medicii avertizează că există riscuri mai mari inclusiv pentru tineri.

Aceștia subliniază, însă că majoritatea cauzelor care provoacă accidentele vasculare cerebrale pot fi prevenite, scrie Radio Eco Natura.

Creșterea cazurilor de AVC la persoanele de 50 de ani riscă să lovească economia Marii Britanii

Totuși, tendința din rândul persoanelor de 50 ani depășește cu mult creșterea de 28% înregistrată în total la nivelul populației, iar această majorare bruscă poate afecta grav economia, întrucât un număr mare de oameni ar fi scos din câmpul muncii la vârsta activă.

Cele mai recente cifre arată că peste 9.4 milioane de persoane din Marea Britanie sunt inactive din punct de vedere economic, un număr record dintre aceste persoane aflându-se în concediu medical de lungă durată.

5 cauze majore ale accidentului vascular cerebral: Factori de risc ce pot fi preveniți

Hipertensiunea arterială: Una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor vasculare cerebrale, hipertensiunea pune presiune pe vasele de sânge, provocând ruperea sau blocarea acestora.

Obezitatea: Obezitatea este un factor major de risc, deoarece poate duce la hipertensiune, diabet și colesterol ridicat, toate acestea crescând riscul de AVC.

Sedentarismul: Lipsa de mișcare duce la creșterea greutății corporale și a riscurilor de boli cardiovasculare, inclusiv accidentul vascular cerebral.

Fumatul: Fumatul dăunează vaselor de sânge și crește riscul de formare a cheagurilor, care pot bloca fluxul sanguin către creier.

Alimentația nesănătoasă: Consumul excesiv de alimente bogate în grăsimi saturate, sare și zahăr poate contribui la creșterea colesterolului și a tensiunii arteriale, crescând riscul de AVC.

Sute de primării pot solicita finanțare nerambursabilă pentru sisteme moderne de iluminat

Foto: Facebook/Mircea Fechet
Foto: Facebook/Mircea Fechet

România continuă modernizarea infrastructurii de iluminat public stradal, rutier și pietonal, cu sprijinul Ministerului Mediului.

Mircea Fechet: ”Investițiile inteligente dau cel mai mare randament în comunitățile locale”

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Mediului din România, alte 696 primării s-au înscris în cursul săprămânii trecute la ultima sesiune de finanțare din acest an a Programului Iluminat Public.

În egală măsură, instituțiile au depus cereri de finanțare în valoare de 1.000.432.490 lei.

Sumele sunt nerambursabile și vor fi folosite pentru înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele moderne, cu surse LED, cu un consum mai mic de energie și un aport mai mare la protejarea mediului, dar și pentru completarea sau extinderea sistemului de iluminat actual, atât în intravilan, cât și în extravilan.

Administrațiile locale vor putea instala sisteme de telegestiune, care permit monitorizarea în timp real și ajustarea nivelului de iluminat în funcție de nevoile locale

Eficiența Programului este dovedită în comunitățile care au beneficiat de finanțare la edițiile precedente: străzi și spații publice mai bine iluminate, și facturi mai mici cu până la 60% la energia electrică. Dacă adăugăm și grija față de mediu, avem toate motivele să finanțăm și în anii viitori achiziția de astfel de sisteme de iluminat public, până când infrastructura locală de la nivelul întregii țări va fi modernizată”, a precizat ministrul Mircea Fechet.

Prețul uleiului de măsline va fi cu 50% mai mic

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Producătorii de ulei de măsline anticipează o recoltă bună și o înjumătățire a prețului, în perioada următoare, după doi ani în care acesta aproape că s-a triplat, scrie Radio Eco Natura.

Totuși, seceta care se instaurează de la an la an tot mai mult, în sudul Europei, păstrează incertitudini cu privire la perspectiva industriei, mai transmite sursa citată. 

Perspectivele sunt pozitive pentru lunile următoare

Miguel Ángel Guzmán, director de vânzări la Deoleo, a declarat pentru CNBC: “Încă trecem printr-o fază de tensiune a pieței, în special în cazul prețurilor uleiului de măsline de calitate superioară, cum ar fi cel extravirgin. Cu toate acestea, perspectivele sunt pozitive pentru lunile următoare, deoarece piața este de așteptat să înceapă să se stabilizeze și normalitatea este de așteptat să fie restabilită treptat pe măsură ce noua recoltă va crește oferta”.

De la sfârșitul anului 2021 și până acum, cotațiile mondiale ale acestui produs au crescut cu 150%, iar în supermarketurile europene prețurile s-au dublat, până la 10 Euro/litru.

Schimbările climatice continuă să amenințe viitorul industriei uleiului de măsline din Mediterană

Acest lucru a fost cauzat de seceta și fenomenele extreme din țările mediterane, iar faptul că în acest an recolta este mai bună (producția Spaniei va crește la 1.4 milioane de tone, de la doar 850 de mii în 2023) nu garantează totuși că țările din Mediterană, care asigură 80% din producția globală, nu s-ar putea confrunta cu situații similare în anii următori.

Spania și Grecia, cei mai mari producători mondiali de măsline, se confruntă cu temperaturi extreme vara, dar și cu ierni secetoase, iar furtunile bruște și greu de anticipat fac mult mai evidente schimbările climatice.

Criză record a persoanelor fără adăpost în SUA: peste 700.000 de oameni afectați

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Departamentul pentru locuinţe şi dezvoltare urbană (HUD) din SUA a anunţat că 770.000 de persoane sunt considerate fără adăpost în acest an, ceea ce reprezintă o creştere cu 18% faţă de 2023.

Este cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, relatează CNN, citat de Hot News.

În 2023, lipsa locuințelor accesibile și dezastrele naturale au dus la o creștere de 12% a persoanelor fără adăpost

În 2023, numărul persoanelor fără adăpost crescuse deja cu 12%, din cauza majorării chiriilor şi a încetării ajutoarelor financiare în urma pandemiei de Covid.

Creşterea numărului de persoane fără adăpost a fost determinată de lipsa de locuinţe la preţuri accesibile, de creşterea numărului de imigranţi care caută adăpost şi de dezastrele naturale, care au făcut ca unii oameni să fie strămutaţi din casele lor, se arată în raport.

Populaţia totală a Statelor Unite este de 334 de milioane, ceea ce însemnă că 23 din 10.000 de persoane nu au adăpost.

Potrivit autorităţilor americane, persoanele de culoare sunt cele mai afectate de lipsa de adăpost.

Creșterea numărului de persoane fără adăpost în SUA este influențată de mai mulți factori

Lipsa locuințelor accesibile și criza locuințelor

Creșterea costurilor locuințelor și a chiriei depășește adesea creșterea veniturilor, lăsând multe persoane în imposibilitatea de a-și permite o locuință. În special în orașele mari, criza locuințelor accesibile este o problemă acută, iar persoanele cu venituri mici sunt cele mai afectate.

Sărăcia și inegalitatea economică

Mulți oameni trăiesc la limita sărăciei și nu au resurse financiare pentru a face față unor situații neașteptate, cum ar fi pierderea locului de muncă sau o problemă medicală. Inegalitatea economică și accesul limitat la locuri de muncă bine plătite contribuie la vulnerabilitatea lor.

Probleme de sănătate mintală și dependențe

Problemele de sănătate mintală, combinate cu lipsa accesului la tratament adecvat, împing adesea oamenii în situația de a deveni fără adăpost. De asemenea, dependența de substanțe (droguri sau alcool) poate duce la pierderea locuinței și la dificultăți în reintegrarea socială.

VIDEO | S-a terminat cu poluarea la granițe. România și Bulgaria au aderat deplin la Spațiul Schengen, la 1 ianuarie 2025

Sursă - MAI Facebook

România și Bulgaria au aderat la 1 ianuarie 2025, ora 00:00, la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre. Reușita celor două țări se va reflecta inclusiv în poluarea de la granițe.

Dacă până acum autoturismele, în special camioanele, emiteau cantități uriașe de noxe în timp ce așteptau la punctele de trecere a frontierei, începând cu 2025, această poluare va fi istorie. Cetățenii vor putea circula în țările Schengen aproape la fel cum circulă între două județe din România.

Singura mențiune este că vor mai exista controale aleatorii în următoarele șase luni. Acestea vor fi efectuate de echipe mixte, înainte ori după fostele puncte de trecere a frontierei. Controalele nu vor fi făcute la toate mașinile, ci doar acolo unde există anumite suspiciuni ori pe baza unui plan. De exemplu, se va stabili că pentru următoarele 24 de ore se va controla o mașină la 50. Astfel, fiecare al cincizecelea autoturism va fi oprit și verificat. Controalele vor fi însă ușoare, similare cu cele efectuate de Poliție în interiorul țării.

S-a terminat cu poluarea la granițe. România și Bulgaria au intrat în Schengen

Reamintim că, un raport din martie 2023 al companiei al de consultanță KPMG, invocat în cererea Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice către Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, prin care se cerea reexaminarea deciziei Austriei din 8 decembrie 2022, arăta că volumul total estimat de emisii de CO2 al vehiculelor care așteaptau la frontieră era de peste 46 de mii de tone, ca urmare a amânării integrării depline în Schengen a celor două state sud-est europene.

În plus de beneficiul uriaș pentru mediu, cetățenii români și bulgari simt acum și o imensă mândrie și simt că li s-a făcut dreptate. După 14 ani de așteptări, cele două state sunt, în sfârșit, integrate complet în Spațiul Schengen.

La cumpăna dintre ani, evenimentul a fost celebrat, la fostul punct de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse, de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, și de omologul său bulgar, dar și de numeroși cetățeni au celor două țări și de reprezentanți mass media.

Timișoara caută soluții pentru prevenirea abandonului câinilor

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

La aproape trei luni de la startul recensământului câinilor cu stăpân din Timişoara, organizat de Primăria Timişoara împreună cu asociaţiile Micaela şi Banat IT, voluntarii au adunat informaţii din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi.

Datele centralizate arată că, din totalul de 610 câini recenzaţi, 477 sunt de rasă comună, dintre care 266 sunt sterilizaţi şi 211 nesterilizaţi, scrie News.ro.

În ceea ce priveşte identificarea, 227 sunt microcipaţi, iar 250 nu au microcip.

Ceilalţi 133 de câini recenzaţi sunt de rasă cu pedigree, aceştia fiind, în general, în conformitate cu cerinţele legale privind microciparea şi înregistrarea.

Recensământul câinilor din Timișoara se desfăşoară până în luna iulie 2025

Acțiunea vizează zonele Blaşcovici, Ronaţ, Lipovei, Ghiroda Nouă, Kuncz, Girocului, Soarelui şi Ciarda Roşie.

Echipele de recenzori voluntari, implicate activ în această iniţiativă, colectează date despre câinii fără certificat pedigree şi care nu sunt sterilizaţi, microcipaţi sau înregistraţi în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS). Pe lângă colectarea informaţiilor, voluntarii informează proprietarii despre campania gratuită de sterilizare, singura soluţie eficientă pentru controlul populaţiei canine şi prevenirea abandonului animalelor. Sterilizarea este gratuită pentru proprietarii de câini care au domiciliul sau reşedinţa în Timişoara şi care realizează un venit sub salariul mediu brut. Costurile intervenţiilor sunt acoperite din bugetul local”, menţionează instituţia, potrivit sursei citate.

Obiectivul programului iniţiat de municipalitate este prevenirea înmulţirii necontrolate a câinilor, combaterea fenomenului de abandon şi optimizarea cheltuielilor alocate serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân.

Cluj-Napoca e primul și probabil singurul mare oraș care nu va organiza foc de artificii în noaptea de Revelion, pentru a proteja mediul și animalele: Bubuiturile clasice vor merge în istorie

foc de artificii la cluj napoca
Sursă - Unsplash

Cluj-Napoca este primul și probabil singurul oraș care nu va organiza un foc de artificii în noaptea de Revelion. Edilul Emil Boc a făcut anunțul pe Facebook.

„Primăria Cluj-Napoca a pregătit de Revelion un eveniment special în Piața Unirii, cu concerte, spectacol de drone și lumini, confetti și șampanie (…). În Piața Unirii va avea loc un spectacol de drone și lumini creat special pentru acest moment de celebrare”, a scris Emil Boc.

Fără foc de artificii la Cluj-Napoca

Într-un interviu pentru Cluj24, Emil Boc preciza acum ceva timp că „bubuiturile clasice vor merge în istorie”.

„După cum vedeți, nu scrie nici un bănuț acolo pentru focuri de artificii. Nu este. E decizia pe care am luat-o strategic, de a merge spre eliminarea focurilor de artificii din oraș. Am anunțat și public asta, de multă vreme. În consecință, viziunea noastră este să păstrăm artificiile de zi de la 1 Decembrie, la ceremonia militară, în culorile tricolore. Bubuiturile clasice vor merge în istorie”, declara, acum câteva luni, Emil Boc.

Potrivit primarului, decizia este în beneficiul mediului, animalelor și comunității.

Cluj-Napoca a dat dovadă în ultimii ani de o abordare extrem de prietenoasă cu mediul în ceea ce privește politicile publice. Paradoxal însă, orașul încă se confruntă cu factori poluatori, cauza fiind în special deja „celebra“ groapă de gunoi Pata-Rât.

Pericolul uriaș din plicurile de ceai. La ce te expui când folosești aceste materiale din comerț

Sursă - Unsplash

Plicurile de ceai pe care le folosești cu regularitate îți pot pune sănătatea în pericol. În spatele potențialelor beneficii ale infuziilor se află microplastice care pot ajunge în corpul tău, scrie Daily Mail.

Specialiștii de la Universitat Autònoma de Barcelona au avertizat că un singur plic de ceai poate elibera miliarde de microplastice periculoase. Ei au descoperit că majoritatea dintre acestea sunt absorbite de celulele intestinale producătoare de mucus. O parte însă ajungă în nucleul celulelor, adică în acea parte care găzduiește materialul genetic.

„Implicațiile potențiale asupra sănătății ale micro/nanoplasticelor de mediu (MNPL) sunt din ce în ce mai îngrijorătoare”, au spus cercetătorii.

„Dincolo de expunerea la mediu, alte surse, cum ar fi ambalajele alimentare, inclusiv pe bază de plante/pliculețe de ceai, pot fi, de asemenea, semnificative”, au mai precizat ei.

Pericolul uriaș din plicurile de ceai

Cercetătorii au investigat microplasticele eliberate din 3 tipuri de plicuri de ceai. Primul tip a fost un pliculeț de ceai din nailon, pe care cercetătorii l-au comandat de la Amazon. Al doilea a fost un timp de pliculeț din polipropilenă luat de pe AliExpress, iar al treilea a fost cumpărat dintr-un supermarket și avea un polimer filtrant necunoscut.

Pentru fiecare tip, cercetătorii au pus 300 de pliculețe într-un pahar de 1 litru care conținea 600 ml apă la 95°C. Ei au descoperit că, pentru toate cele trei tipuri, cantități uriașe de particule de dimensiuni nanometrice au fost eliberate în apă. Plicurile de ceai de polipropilenă au eliberat cel mai mult microplastic – 1,2 miliarde de particule pe mililitru. Dimensiunea medie a fost de 136,7 nenomtri. Plicurile de ceai de nailon au eliberat 8,18 milioane de particule pe mililitru. Dimensiunea medie a fost de 138,4 nanometri.

Plicurile de ceai au afectat organismul uman

Pentru a vedea cum au impactat organismul uman, cercetătorii au colorat microplasticele, după care le-au expus la diferite celule intestinale. Așa au descoperit că celulele producătoare de mucus au avut cea mai mare absorbție a materialelor plastice. Unele dintre acestea chiar au intrat în nucleul celulelor.

La începutul acestui an, un studiu a constatat că celulele canceroase din intestin se răspândesc într-un ritm accelerat după contactul cu microplasticele. De asemenea, experții au tras un semnal de alarmă cu privire la potențialul dintre microplastice și sănătatea reproducerii.

Știi care e cel mai rapid animal din lume? Nu, nu e vorba de ghepard | VIDEO

cel mai rapid animal din lume
Sursă - Unsplash

Ghepardul are reputația că e cel mai rapid animale din lume. Viteza sa de alergare poate atinge pe anumite distanțe 120 de kilometri pe oră. Sigur că există un sâmbure de adevăr în acest lucru, deoarece felina chiar este cel mai rapid animal de pe uscat. Dar viteza ghepardului este foarte mică în comparație viteza de cădere a șoimului călător. Potrivit Societății Naționale Audubon, pasărea atinge viteze de 300 de kilometri pe oră, scrie IFL Science.

Unii specialiști cred chiar că șoimul poate depăși viteza de 300 de kilometri pe oră.

De precizat însă că viteza aceasta impresionantă poate fi atinsă decât în cădere. Cel mai rapid animal zburător este liliacul brazilian cu coadă liberă. Această mamiferă poate atinge viteze de aproape 160 km/h. Nici între păsări, șoimul călător nu este cel mai rapid în zbor normal. Drepneaua neagră este cea mai rapidă pasăre din lume.

Șoimul călător, cel mai rapid animal din lume

Viteza impresionantă a șoimului călător face parte din strategia sa de vânătoare. Aceste păsări pur și simplu cad la viteze extrem de mari pentru a-și ucide prada în aer. Șoimii călători se hrănesc în special cu alte păsări, pe care le ucid în zbor.

La fel ca în cazul altor specii de șoimi, și șoimul călător a fost afectat negativ de oameni. Încă din secolul al XX-lea, specia a fost listată ca fiind pe cale de dispariție. Principalele cauze au fost reprezentate de pesticide, inclusiv DDT, care au declanșat declinul populației. Ca prin minune însă, șoimul călător a reușit să scape de dispariție, în urma reducerii utilizării acestor substanțe și eforturilor de conservare.