Acasă Blog Pagină 214

Asociaţia Prosumatorilor din România contestă majorarea tarifelor de către Hidroelectrica

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.) îşi exprimă consternarea faţă de declaraţia companiei Hidroelectrica S.A. care a anunţat că, începând cu 1 aprilie 2025, va majora tariful la energia produsă cu 60%, titrează Radio Eco Natura.

A.P.C.E: ”Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preţ mult mai mic şi o revinde aproape dublu altor consumatori”

Hidroelectrica doreşte să plătească un tarif mai mic pentru energia injectată în reţea de prosumatorii care au ales această companie ca furnizor de energie. Astfel, compania stabileşte două tarife pentru energia activă în aceeaşi perioadă de timp: 0,45329 lei/KWh pentru consumatorii de energie; 0.28329 lei/KWh pentru prosumatori. Prin acest artificiu, Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preţ mult mai mic şi o revinde aproape dublu altor consumatori”, precizează sursa citată.

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România: ”Stabilirea a două tarife de achiziție diferite a energiei pentru consumatori este ilegală”

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România atrage atenţia că stabilirea a două tarife de achiziție diferite a energiei pentru consumatori este ilegală.

Prosumatorii sunt consumatori finali conform legii. Conform definiţiei prosumatorului din Legea nr. 123/2012, art. 3, pct. 95, prosumatorul este un client final, la fel ca toţi ceilalţi consumatori finali definiţi de lege.

Cu alte cuvinte, preţul energiei electrice vândute clienţilor finali de către S.C. Hidroelectrica S.A. nu se stabileşte pe baze clare şi transparente, ci într-un mod discriminatoriu, în funcţie de cine o cumpără”, au mai punctat reprezentanții A.P.C.E.

Rețea destructurată: Suspecții erau specializați în obținerea ilegală a indemnizațiilor de creștere a copilului

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

15 persoane au beneficiat în mod ilegal de indemnizație de creștere a copilului după ce și-au falsificat documentele, transmite Radio Europa FM.

Suspecții au reușit să îi păcălească pe angajații Agențiilor pentru Plăți și Inspecție Socială din București, Argeș și Teleorman.

Polițiștii au destructurat o rețea infracțională specializată în falsificarea unor documente după ce 15 persoane au primit, ilegal, indemnizație lunară de creștere a copilului.

Rețea de falsificatori destructurată: Indemnizații ilegale pentru creșterea copilului

În urmă cu doi ani presoanele suspectate au depus cererile pentru indemnizații la Agențiile pentru Plăți și Inspecție Socială, mai punctează sursa citată.

Mai mult, dosarele depuse conțineau documente de angajare, care atestau în mod fictiv locul de muncă.

În acest mod, beneficiarii au păcălit angajații agențiilor. Astfel, primeau indemnizații lunare cuprinse între 4.000 și 6.500 de lei pe lună, chiar dacă nu erau angajați.

Prejudiciul total pentru se ridică la peste un milion de lei

Prejudiciul total pentru cele 15 persoane se ridică la peste un milion de lei de când au depus documentele falsificate.

Persoanele din București și județele Argeș și Teleorman sunt sunt cercetate pentru multiple infracțiuni. Printre acestea se numără înșelăciune, uz de fals și fals în declarații.

Conform sursei citate, suspecții și vor fi duși la sediul Poliției Române.

Cum își mențin urșii sănătatea intactă în timpul hibernării

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Deși pot hiberna luni întregi fără să mănânce sau să bea apă, urșii rămân cu oasele intacte și cu mușchii puternici.

Acest lucru este remarcabil, mai ales dacă îl comparăm cu efectele pe care le resimt astronauții în spațiu.

În absența gravitației, aceștia pot pierde până la 20% din masa musculară și 1-2% din densitatea osoasă în fiecare lună.

Această degradare îngreunează revenirea lor pe Pământ și poate cauza probleme de sănătate grave.

Cercetătorii studiază urșii pentru a înțelege cum reușesc să își păstreze densitatea osoasă în timpul hibernării

Oamenii de știință speră să găsească soluții pentru prevenirea pierderii osoase la astronauți.

Descoperirile ar putea fi utile și în tratarea bolilor osoase precum osteoporoza.

Unul dintre secretele acestor animale este o proteină numită CART, care încetinește procesul de degradare osoasă.

De asemenea, urșii au un mecanism special de reciclare a calciului, esențial pentru sănătatea oaselor. În loc să-l piardă, organismul lor îl reutilizează pentru a menține funcțiile vitale.

Mai mult, urșii nu își pierd masa musculară în timpul hibernării, ba chiar pot câștiga mușchi

Acest lucru se datorează unei capacități unice de a descompune și recicla proteinele fără efecte negative asupra organismului.

Oamenii de știință speră ca prin studierea acestor mecanisme să dezvolte tratamente inovatoare atât pentru astronauți, cât și pentru persoanele care suferă de boli musculare degenerative.

Astfel, natura ne oferă încă o dată inspirație pentru soluții medicale care ar putea revoluționa sănătatea umană.

Lipsa somnului, un factor de risc pentru inflamații și boli cronice

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile cardiovasculare, scrie Digi 24.

Există dovezi substanţiale care leagă insomnia şi tulburările de somn de o serie de afecţiuni cronice şi morbidităţi

Publicat în The Journal of Immunology, studiul relevă că, chiar şi o singură noapte de privare de somn de 24 de ore la persoane tinere, slabe şi sănătoase a modificat profilul celulelor imunitare, ce ajută la reglarea sistemului imunitar, care au semănat cu cel al persoanelor cu obezitate – o afecţiune cunoscută pentru faptul că provoacă inflamaţii cronice.

Acest lucru sugerează că sistemul imunitar este foarte sensibil la somn şi se poate adapta rapid la schimbările în tiparele de somn, mai punctează sursa citată.

Potrivit cercetătorilor, dacă aceste schimbări persistă, ele ar putea contribui la stări inflamatorii pe termen lung şi la creşterea riscului de boală.

Există dovezi substanţiale care leagă insomnia şi tulburările de somn de o serie de afecţiuni cronice şi morbidităţi, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2 şi bolile cardiovasculare.

Problemele de somn sunt contagioase, arată un studiu recent

Un studiu al Universității din East Anglia arată că problemele de somn sunt ”contagioase”, stresul de la locul de muncă afectând nu doar persoana stresată, ci și partenerul.

Cercetătorii au analizat angajați și cupluri, descoperind că experiențele negative îngreunează adormirea și provoacă un somn agitat.

Peste o treime dintre britanici dorm mai puțin de șase ore pe noapte, iar 8% dintre decese sunt atribuite somnului deficitar.

Un studiu Harvard din 2023 indică faptul că un somn odihnitor regulat poate prelungi viața cu până la cinci ani.

Ordinul pentru aprobarea Planului de management al Parcului Văcărești, în dezbatere

Foto: Facebook/Mircea Fechet
Foto: Facebook/Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat începerea unei etape esențiale pentru protejarea și dezvoltarea Parcului Natural Văcărești, prima arie naturală protejată urbană din România.

Începem un nou capitol pentru a doua deltă din România și una dintre inimile verzi ale Bucureștiului!”, a declarat ministrul.

Ordinul privind aprobarea Planului de management al Parcului Natural Văcărești a fost lansat recent în consultare publică și vizează conservarea habitatelor și a biodiversității pe o suprafață de 183 de hectare

Noua strategie va ghida administrația Parcului Văcărești în conservarea sau îmbunătățirea stării de conservare a speciilor și habitatelor de pe întreaga suprafață”, a explicat Mircea Fechet.

Planul de Management include obiective clare pentru protecția mediului, evaluări periodice și acțiuni pentru promovarea educației ecologice.

Intenționăm să creștem atractivitatea zonei și să suplimentăm numărul activităților de conștientizare, informare și educație ecologică”, a mai spus ministrul.

Parcul Natural Văcărești găzduiește numeroase specii de floră și faună, incluzând animale rare și păsări precum pescărușul negru, presura de munte și mătăsarul.

Regulamentul parcului permite activități precum mersul pe bicicletă și culesul de plante medicinale, fructe de pădure sau ciuperci

Ariile naturale protejate sunt locuri speciale pe harta României, iar ceea ce mi-am propus, ca ministru al Mediului, este să ne asigurăm că aceste oaze spectaculoase sunt administrate cu angajamentul că păstrăm și respectăm natura”, a subliniat Mircea Fechet.

Consultarea publică este un pas important pentru implicarea comunității în protejarea acestui ecosistem unic.

Ministerul Energiei a semnat 105 noi contracte pentru parcuri fotovoltaice

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Ministerul Energiei a semnat noi contracte pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice destinate autoconsumului instituțiilor publice, titrează Ziarul Financiar.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat semnarea unui număr record de contracte pentru parcuri fotovoltaice în peste 100 de comunități din întreaga țară.

Ministrul Energiei: ”Ieri am bătut la Ministerul Energiei recordul pentru numărul de contracte semnate pentru parcuri fotovoltaice în peste 100 de comunități din întreaga țară!”

”Alte zeci de milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, merg către comunitățile locale din România. Continuăm finanțarea acelor proiecte care permit instituțiilor publice locale să tindă către autonomie energetică, să își reducă facturile, să economisească resurse importante pentru investiții de interes direct pentru comunitățile locale”, a transmis ministrul Burduja pe contul de Facebook.

Cele 105 contracte au o valoare totală de 167.5 milioane de lei (33.7 milioane euro), din care 143.3 milioane de lei (28.8 milioane euro) sunt fonduri europene nerambursabile.

Noile contracte vor fi implementate în zeci de județe din România

Oficialul a punctat că noile contracte vor fi implementate în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

(VIDEO) Nemurirea ar putea deveni realitate în următorii cinci ani

Foto: Science Nature Page
Foto: Science Nature Page

Într-o lume în care știința avansează rapid, futuristul Ray Kurzweil preconizează că nemurirea ar putea deveni realitate în următorii cinci ani.

Nemurirea ar putea deveni realitate: Cum nanoboții și Inteligența Artificială promit să oprească procesul de îmbătrânire

Expert în domeniul tehnologiei și al inteligenței artificiale, Kurzweil susține că progresele în genetică, nanotehnologie și AI vor opri procesul de îmbătrânire.

Practic, corpul uman va fi transformat la nivel celular.

Conform viziunii sale, nanoboții AI vor fi capabili să repare corpul uman, eliminând bolile și prevenind îmbătrânirea.

Tehnologia viitorului: Kurzweil și viziunea unei vieți nelimitate prin conștiința digitală

Kurzweil crede că în curând vom putea încărca conștiința în formă digitală, iar viața umană ar putea fi extinsă nelimitat.

Deși ideea poate părea de domeniul science-fiction, istoricul său de previziuni precise, precum ascensiunea internetului și succesul AI în șah, intensifică afirmațiilor sale.

În plus, inovațiile recente în biotehnologie, cum ar fi cipul Neuralink al lui Elon Musk, sugerează că umanitatea este aproape de un salt tehnologic semnificativ.

Rămâne de văzut dacă nemurirea va deveni posibilă în 2030. Totuși, viziunea lui Kurzweil continuă să stârnească discuții aprinse despre viitorul vieții umane și al tehnologiei.

Ray Kurzweil este un inventator, autor și futurist american, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul tehnologiei și al inteligenței artificiale

Este un susținător al ideii că tehnologia va avansa suficient pentru a depăși limitările biologice ale umanității. Conceptul este cunoscut sub numele de transumanism.

Kurzweil a fost director tehnic la Google, unde a lucrat la proiecte de inteligență artificială.

A scris mai multe cărți, inclusiv ”The Singularity Is Near”. Aici, autorul explorează ideea unui punct în care tehnologia va depăși inteligența umană.

Hunedoara, primul județ din România cu un uriaș centru UNESCO

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Hunedoara urmează să devină primul judeţ din România care va avea un uriaş centru UNESCO, scrie Radio Eco Natura.

Noul centru se va întinde pe 134.000 de hectare, titrează Observator.

Hunedoara, viitor Centru UNESCO: Geoparcul Dinozaurilor și arii protejate deosebite

Locația va cuprinde mai multe arii protejate, printre care Geoparcul Dinozaurilor, Parcul Naţional Retezat, dar şi cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, locuri în care tradițiile au rămas încă vii.

Fundătura Ponorului sau ”Palma lui Dumnezeu” face parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.

Aceasta este una dintre ariile protejate incluse în viitorul Centru UNESCO. Geoparcul a fost înființat după descoperirea unor fosile de dinozauri pitici.

Turism și conservare: Ariile protejate din Hunedoara atrag tot mai mulți vizitatori

Această îmbinare a comunităților cu ariile protejate vor aduce foarte mulți turiști. Nu aduce decât beneficiu în cadrul comunităților”, a declarat Cristian Ciobanu, coordonator local – Geoparcul Internațional Țara Hațegului, potrivit sursei citate.

Retezatul este renumit pentru multitudinea de lacuri, în jur de 80 de lacuri glaciare, 66 permanente.

Dosarul cu documentația va fi prezentat și supus aprobării la Congresul Mondial UNESCO din China, în toamnă.

Zona de nord-est a Dobrogei ar putea deveni geoparc UNESCO

În luna septembrie 2024, autoritățile din România au propus ca zona de nord-est a Dobrogei să devină geoparc UNESCO, datorită valorii geologice unice a regiunii.

Demersurile sunt susținute de Comisia Națională pentru UNESCO, iar secretarul general, Madlen Șerban, a subliniat importanța acestui teritoriu, considerat mai vechi decât Munții Carpați.

Obținerea statutului va implica elaborarea unui dosar care să îndeplinească toate cerințele naționale, proces ce poate dura câțiva ani. Statutul de geoparc nu va aduce restricții pentru comunitățile locale.

România are deja două geoparcuri, Ţara Haţegului și Ţinutul Buzăului.

Taxe turistice mai mari în Catalonia: sejururile devin mai scumpe

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Vizitatorii care aleg destinaţiile turistice din Catalonia de pe Costa Brava şi populara sa capitală Barcelona vor trebui să plătească mai mult pentru sejururile lor, informează Europa FM.

Decizia vine după ce guvernul regional a decis să dubleze taxa turistică. Majorarea este aşteptată să fie implementată anul acesta, însă nu a fost încă stabilită o dată exactă.

Taxa va fi diferită în funcţie de loc, categorie şi tip de cazare

În plus, faţă de taxa regională, toate primăriile din Catalonia vor putea percepe o suprataxă municipală de până la 4 euro, care până acum putea fi colectată doar de capitala regiunii, Barcelona.

Dacă s-ar pune cap la cap diferitelor taxe statale şi locale, turiştii din Barcelona ar putea plăti până la 15 euro pe noapte în taxe turistice, mai transmite sursa citată.

Cel puţin 25% din încasări vor fi folosite pentru a combate lipsa de locuinţe, considerată una dintre cele mai grave consecinţe ale turismului de masă.

Taxe suplimentare pentru vizitatorii care fac escală pe insulele Santorini și Mykonos din Grecia

În luna septembrie a anului trecut, Grecia a introdus noi taxe pentru turiștii de pe navele de croazieră care fac escală pe două insule vor plăti o taxă de 20 de euro.

La acel moment, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat și intenția de a limita numărul navelor de croazieră care pot ajunge simultan într-o destinație, pentru a reduce aglomerația.

Peste 302 milioane de ambalaje au fost returnate în luna februarie

Foto: Facebook/Mircea Fechet
Foto: Facebook/Mircea Fechet

Ministrul Mediului a transmis că peste 302 milioane de ambalaje au fost returnate în februarie, dintre care 165.7 milioane PET-uri, 60.2 milioane sticle şi 76 milioane doze de aluminiu.

Mircea Fechet: ”SGR păstrează viteza de creştere”

Sistemul Garanţie – Returnare (SGR) păstrează viteza de creştere, adaugă în portofoliu rezultate excelente în ceea ce priveşte cantităţile trimise spre reciclare şi avansează către comunităţile locale”, scrie Mircea Fechet pe Facebook.

În egală măsură, ministrul a precizat că industria reciclării a primit o infuzie de 18.260 tone de ambalaje  și anume 4.524 tone PET-uri, 795 tone aluminiu şi 12.941 tone sticlă, care au ajuns în fabrici specializate, unde sunt transformate în materie primă.

Ministrul Mediului: ”Soluţiile locale trebuie să inspire şi alte administraţii”

Avem și un plus de 180 noi puncte de colectare automată a ambalajelor înființate în februarie, ceea ce înseamnă că rețeaua națională crește în continuare, susținută de magazine, autorități locale, operatori de RVM-uri, toți actorii. Este unul dintre obiectivele pe care le am în vedere în acest an, SGR să devină ‘unul de-al casei’ în mediul rural, şi aici orice mână de ajutor e binevenită”, a declarat ministrul Mediului.

Fechet a adăugat că soluţiile locale trebuie să inspire şi alte administraţii, deoarece ”transformarea SGR într-un sistem matur, pe deplin funcţional, depinde de cum ne mobilizăm cu toţii să avem comunităţi mai curate, o industrie orizontală la potenţial maxim şi generaţii mai responsabile faţă de natură”.