Acasă Blog Pagină 239

Cantitatea de deșeuri interzisă la granițele României s-a dublat în 2024

Foto: Poliția de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră au oprit, la intrarea în ţară, o cantitate de aproximativ 7.000 de tone de deşeuri. Interdicțiile au avut loc în primele şapte luni ale acestui an.

Este vorba despre un număr dublu faţă de perioada similară a anului trecut, transmite G4 Media.

În doar 24 de ore, 27 de tone de deșeuri au fost reținute la punctele de trecere Nădlac II și Borș II

Doar în 24 de ore, a fost oprită intrarea în ţară, pe la Nădlac II şi Borş II, a 27 de tone de deşeuri.

Acestea constau în material plastic şi cauciuc, dar şi anvelope second-hand.

În primele şapte luni ale anului 2024, au fost descoperite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 7.000 tone.

Deșeurile au constat în:

  • Metale – 3.376.611 kilograme;
  • Mobilă – 503.800 de kilograme;
  • Textile/îmbrăcăminte – 829.200 kilograme;
  • Plastic – 313.800 kilograme;
  • Cauciuc (anvelope) – 120.000 kilograme;
  • Alte materiale precum deşeuri amestecate, carton, acumulatori, componente auto, electrocasnice – 1.554.200 kilograme.

Potrivit sursei citate, în punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, organele vamale efectuează operaţiunile vamale, respectiv de control al legalităţii importului.

Importul deşeurilor se face doar pe baza licenţei

Totodată, conform legislaţiei în vigoare, importul deşeurilor se face pe baza licenţei de import.

Licența se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Sănătăţii.

Prin urmare, intrarea în ţară a mijloacelor de transport încărcate cu astfel de mărfuri este permisă de organele vamale numai dacă li se prezintă licenţa de import cu acordul scris al Ministerului Mediului şi Ministerului Sănătăţii.

Risc de explozie și poluare: Elveția încearcă să extragă tone de muniție din lacurile montane

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Departamentul elvețian de apărare oferă 50.000 de franci elvețieni pentru cele mai bune idei privind evacuarea muniției din lacurile montane, transmite publicația Descoperă.ro.

Suma va fi împărțită între trei câștigători.

De-a lungul anilor, armata a aruncat cantități semnificative de muniție în lacuri montane celebre precum Brienz, Lucerna, Thun și Neuchatel

Armata din Elveția a considerat că acestea pot fi depozitate în siguranță sub apă.

De exemplu, în Lacul Lucerna se află aproximativ 3.300 de tone de muniție, în timp ce în Lacul Neuchatel, 4.500 de tone.

Această muniție a aparținut forțelor aeriene elvețiene și a expirat în 2021. Potrivit declarațiilor făcute de oficialii din Elveția, operațiunea de recuperare ar putea să coste miliarde de franci elvețieni.

Depozitele se găsesc la adâncimi variind între 150 și 220 de metri

Depozitele se găsesc la adâncimi variind între 150 și 220 de metri, dar unele se află la doar șase metri sub suprafață.

Departamentul elvețian de apărare oferă un premiu în bani și solicită idei sigure și ecologice pentru recuperarea muniției, scrie BBC, potrivit sursei citate.

Răspunsurile sunt așteptate până în februarie, anul viitor. Deși timp de decenii a fost considerată o soluție sigură, aruncarea muniției în lacurile adânci a ridicat întrebări despre posibilele explozii și poluări ale mediului.

Incendiu devastator în Portugalia: Peste 5.000 de hectare de pădure au fost distruse de flăcări

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Un incendiu de pădure a devastat cel puţin 5.000 de hectare de vegetaţie pe Insula portugheză Madeira.

Autoritățile locale au informat că au reușit să controleze două dintre cele trei fronturi în continuare active cu o zi mai înainte, relatează AFP, citat de News.ro.

Autoritățile locale anunță că două dintre cele trei fronturi de incendiu sunt acum sub control, în timp ce flăcările continuă să amenințe localitățile și să mobilizeze forțe suplimentare de urgență

Acest incendiu a izbucnit săptămâna trecută, în Ribeira Brava şi s-a extins apoi în localităţile vecine Camara de Lobos şi Ponta do Sol, situate pe coasta de sud a insulei.

Flăcările au avansat în zone izolate, în care accesul este dificil, intensificate de rafale de vânt şi căldură, au ameninţat unele localităţi şi au condus la mobilizarea a aproape 200 de pompieri.

Deși au fost evacuați, mulți locuitori ai insulei portugheze Madeira insistă să se întoarcă acasă

Aproximativ 160 de persoane au fost evacuate din locuinţe duminică, ca măsură de pracuţie, din cauza riscului inhalării de fum.

Cu toate acestea, oamenii au început să se întoarcă acasă.

Guvernul de la Lisabona a trimis întăriri 76 de pompieri şi salvatori, care să lupte împotriva acestui incendiu pe Madeira, o insulă frecventată de turişti străini, situată în largul coastelor marocane.

Aproape 20% dintre şoferii români recunosc că au urcat la volan după ce au consumat alcool

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În urma unui chestionar la care au participat peste o mie de persoane, s-a constatat că aproape 20% dintre şoferii din România au urcat la volan după ce au consumat alcool.

1 din 5 şoferi români recunoaşte că a urcat la volan după ce a consumat alcool

Cercetarea sociologică indică de asemenea că peste 60% dintre respondenţi au spus că printre cunoscuţii lor există persoane care s-au urcat băuţi la volan, se arată într-un comunicat dat publicităţii de ”Spirits România” şi ”Consumă responsabil”, transmite News.ro.

Şoferii care au admis că au urcat băuţi la volan, au vorbit şi despre motivele care i-au determinat să facă acest lucru.

Peste 60% dintre ei au explicat că nu erau beţi ci doar consumaseră puţin alcool, în timp ce o treime (33.77%) au explicat că aveau de parcurs un drum scurt şi care le era familiar.

Pentru 5% dintre respondenţi presiunea anturajului a stat la baza acestei decizii, arată realizatorii sondajului.

Atunci când în calitate de pasager au întâlnit un şofer aflat sub influenţa alcoolului, peste 81% dintre respondenţi spun că au ales să coboare din maşină, în timp ce aproximativ 10% spun că au ignorat acest aspect iar 8% au ales să sesizeze poliţia”, se arată în sondaj.

Alcoolul la volan: viciu sau lipsa aplicării legii?

Cei chestionaţi au vorbit şi despre pericolele la adresa siguranţei rutiere din România, doar 23.89% au indicând lipsa unei legislaţii suficient de dure încât să descurajeze comportamentele necorespunzătoare.

Cei mai mulţi (33.51%) au spus că principalul pericol îl reprezintă lipsa de respect a şoferilor faţă de reguli în timp ce doar 15.89% au spus că principalul pericol este reprezentat de şoferii care se urcă băuţi la volan”, se mai arată în chestionar, potrivit sursei citate.

Sondajul a fost realizat online la solicitarea Asociaţiei Spirits România, organism ce reuneşte principalii actori din industria băuturilor spirtoase

Cercetarea a fost făcută în cadrul campaniei  NOT alCOOL la volan #ConsumaResponsabil şi a analizat opiniile a 1101 respondenţi.

Campania are ca obiectiv prevenirea consumului de alcool la volan.

De asemenea, se desfăşoară în perioada mai-decembrie 2024, în parteneriat cu Brigada Rutieră Bucureşti şi cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Cum ar putea fi folosite dronele în stoparea incendiilor. Conceptul a fost împrumutat din lumea animală

Sursă - Freepik

Zeci de incendii au fost semnalate în ultimele săptămâni în Europa. Din România și până în Grecia și Franța, din Rusia și până în Canada, acestea au mistuit zeci de hectare de pădure. Acum, cercetătorii caută noi soluții pentru a le limita, iar dronele s-ar putea dovedi extrem de eficiente într-o astfel de acțiune, scrie BBC.

O echipă de pompieri, oameni de știință și ingineri lucrează la un proiect despre care se spune că va permite roiurilor de până la 30 de avioane autonome să detecteze și să stingă incendiile. Acestea ar urma să opereze colectiv, folosind inteligența artificială.

Cercetătorii spun că este pentru prima dată când se combină tehnologia dronelor cu ingineria roiului în speța stingerii incendiilor. Dronele avute în vedere sunt avioane autonome cu două motoare și capacitate mare de transport de apă.

Dronele care sting incendiile, concept inspirat din lumea animală

Un test al acestor UAV-uri a fost efectuat la scară mică pe un arodrom din Cornwall. A fost aprins un mic foc, iar aeronava a lucrat autonom pentru a-l detecta și a-l stinge. În următoarea etapă se are în vedere combinarea mai multor astfel de avioane care să lucreze împreună.

„Când te uiți la păsări, furnici și albine, ele se pot coordona prin comportamente frumoase și complexe. Așa că ne inspirăm de la ele pentru a coordona un număr mare de roboți”, a spus prof. Sabine Hauert de la Universitatea din Bristol

Dronele AI care vor opera în roiuri deschid posibilitatea de a monitoriza zone uriașe de dimensiunea statului California. Ele vor putea detecta și răspunde la incendii de la distanță mai rapid.

La fel cum un stol de păsări poate zbura coordonat, un roi de drone se poate adapta la schimbări. Astfel, dacă una va trebui să aterizeze pentru a se realimenta, o alta îi va lua locul.

Dronele cu două motoare au fost dezvoltate de compania britanică Windracers, ale cărei aeronave sunt, de asemenea, testate în Antarctica pentru a ajuta experții să prognozeze impactul schimbărilor climatice.

România, pe locul 1 în Europa în ceea ce privește iubitorii de pisici

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Conform unui sondaj recent, România este liderul Europei în ceea ce privește numărul de deținători de pisici. Potrivit chestionarului, 48% dintre români dețin cel puțin un prieten felin acasă.

Datele prezentate în sondaj dezvăluie că România este lider european în privința ”părinților de pisici”, pe locul doi aflându-se Polonia. Aici, 41% dintre cetățeni au o pisică.

Pe locul trei se situează Letonia cu 37%, în timp ce vecinii noștri maghiari se pot lăuda cu un procent de 34%.

Românii sunt cei mai mari iubitori de pisici din Europa

Un alt sondaj, realizat în luna februarie a anului curent, arată că din totalul necuvântătoarelor tratate în cabinetele veterinare, majoritatea sunt feline.

Studiul a fost  efectuat de Federația industriei pentru hrana animalelor.

Fenomenul a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, când tot mai mulți au adoptat pisici devenite acum parte din familie.

Medic veterinar: ”Pisica are avantajul de a fi mai independentă decât cățelul”

Pisicile sunt majoritare. De aceea de când am deschis cabinetul veterinar, am simțit că trendul de pisici este în creștere. Numărul este din ce în ce mai mare, un boom a fost anii trecuți, acum 2-3 ani. Lumea a descoperit pisica, mă gândesc poate și din cauza modului de lucru, joburilor, care sunt consumatoare de timp, și pisica are avantajul acesta de a fi mai independentă decât cățelul”, a declarat medicul veterinar Alex Strîmbeanu.

Turcii consideră că pisicile merg în cer și îi spun lui Allah despre cei care au fost buni cu ele

O altă țară iubitoare de pisici este Turcia, statul având o politică generală de interzicere a uciderii și a capturarii felinelor.

Deși doar 14% dintre turci au acasă o pisică, estimările sunt cuprinse între o sută de mii și peste un milion de pisici fără stăpân.

Practic, mulți cetățeni turci văd animalele străzii ca animale de companie, deținute de comunități.

Legenda spune că, într-o noapte, un șarpe veninos a intrat în odaia lui Mahomed și i s-a urcat pe mână. O pisică vigilentă s-a luptat cu reptila și a ucis-o, salvând astfel viața marelui profet.

Atunci, Mahomed i-a dăruit pisicii nouă vieți.

Începe bananapocalipsa?! Este posibil ca celebrul fruct pe care îl mănânci să dispară de pe Pământ

Sursă - Unsplash

Bananapocalipsa – o apocalipsă a bananelor – ar fi destul de aproape, susțin unii oameni de știință. Celebrul fruct continuă să fie afectat de un patogen fungic, potrivit IFL Science.

Este vorba de o ciupercă numită Fusarium oxysporum f.sp. cubense (Foc) rasa tropicala 4 (TR4). Agentul patogen provoacă boala Fusarium wilt of banana (FWB), care este una dintre cele mai dăunătoare boli ale plantelor. FWB mai este cunoscută și sub denumirea de baola Panama. Ea infectează planta după ce intră prin rădăcini. Se instalează în sistemul vascular al acesteia si blochează fluxul de apă și nutirenți către fucte. În cele din urmă, plante se ofilește și moare.

„Banana pe care o mâncăm astăzi nu este aceeași pe care au mâncat-o bunicii noștri. Acele vechi bananele Gros Michel sunt dispărute din punct de vedere funcțional. Au fost victime ale primului focar de Fusarium din anii 1950”, a explicat Li-Jun Ma, profesor de biochimie și biologie moleculară la Universitatea din Massachusetts Amherst.

Nu ar fi prima bananapocalipsă

Milioane de banane Gros Michel din America Centrală au fost distruse în prima jumătate a secolului al XX-lea de un tip de Fusarium cunoscut sub numele de Foc race 1 (R1). Acestea au fost apoi înlocuite cu un soi rezistent la R1, banana Cavendish. Apoi, începutul secolului 21, o reapariție a FWB cauzată de o tulpină diferită, Foc tropical race 4 (TR4), a început să amenințe din nou industria bananelor.

Se suspectează că TR4 își are originea în Indonezia și Malaezia. Acum s-a răspândit în toată lumea, inclusiv în Columbia (în 2019) și Peru (în 2021), unde se află cea mai mare regiune Cavendish exportatoare de banane Cavedish din lume.

Agentul patogen infectează și soiurile de banane consumate local. Acestea sunt principalele surse alimentare de carbohidrați pentru populațiile din Africa, Asia de Sud-Est și America tropicală.

„Invazia TR4 prezintă astfel o amenințare majoră atât pentru comerțul global cu banane, cât și pentru securitatea alimentară a oamenilor care trăiesc în aceste zone. Are potențialul de a exacerba sărăcia în țările în curs de dezvoltare și de a crea penurie de alimente. Aceasta va intensifica foamea în lume”, spun cercetătorii.

Bananapocalipsa ar putea fi evitată de data asta

Cercetările lui Ma și ale colegilor săi au oferit o oarecare speranță pentru banane. Se pare că Foc TR4 este diferit din punct de vedere evolutiv de ciuperca care a ucis bananele în anii 50. În plus, oamenii de știință au reușit să identifice unele gene asociate cu virulența sa. Toate acestea deschid ușa unor potențiale tratamente și strategii de temperare a răspândirii sale.

„Ne-am petrecut ultimii 10 ani studiind acest nou focar de ofilire a bananelor”, a spus Ma.

Cercetătorii au multe opțiuni pentru a investiga modul în care pot atenua bananapocalipsa, sau chiar controla, răspândirea Foc TR4. De pildă, cercetătorii au reușit să constate că virulența ciupercii este mult redusă atunci când două gene care controlează producția de oxid nitric sunt eliminate.

De ce s-a rupt, de fapt, drumul către vârful Moldoveanu de pe Valea Rea. Imaginile pe care nu le vei vedea la televizor | VIDEO

Sursă - Salvamont Argeș

O știre a ținut prima pagină a ziarelor în aceste zile. Cea mai ușoară cale de acces către vârful Moldoveanu a devenit impracticabilă. Drumul ce urcă până la Stâna lui Burnei, paralel cu Valea Rea, a fost rupt în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Anunțul a fost făcut pe 18 august de Salvamont Argeș, care i-a îndemnat pe turiști să renunțe la orice planuri de a urca pe cel mai înalt vârf al României dinspre sud. Problema mai mare a fost că zeci de persoane și mașinile acestora au rămas în amonte de locul în care drumul s-a rupt. Drept urmare, autoritățile au desfășurat o intervenție „maraton“ pentru recuperarea turiștilor.

Abia la finalul zilei de duminică, cei 76 de turiști izolați cursul superior al Văii Rele au fost coborâți în siguranță. Intervenția a fost una spectaculoasă și s-a folosit inclusiv eliopterul SMURD.

De ce s-a rupt, de fapt, drumul de pe Valea Rea, care ducea spre vârful Moldoveanu

Drumul s-a rupt la 13 km. în aval de Stâna lui Burnei. Valea Rea are un bazin hidrografic extins și aduce un aport însemnat de apă râulul Râdul Doamnei.

Deși zona pare a fi împădurită și de o frumusețe rară, realitatea este destul de crudă. Pe văile secundare, acolo unde mașinile turiștilor nu au acces, codrii sunt efectiv rași.

Sursă – Google Maps / Prelucrare – Știrea Verde

După cum se poate vedea, există defrișări (de la stânga la dreapta) pe Muntele Nisipuri, pe valea Bândei și pe valea Zârnei. Ca o aducere aminte, în pădurea din Muntele Nisipuri și-au avut refugiul, în anii 1950, haiducii Muscelului, conduși de Toma Arnăuțoiu.

Având în vedere imaginea de mai sus, cauzele viiturii sunt destul de clare. Acestea au fost întărite, într-o postare pe Facebook, și de către Gabriel Păun, președintele Agent Green. El a publicat imagini din dronă cu munții rămași golași.

„Viitură în Făgăraș pe Valea Rea și turiști blocați? De ce? Pentru că pădurea arată bine când ești la sol și dispare din altă perspectivă. De exemplu când te uiți la ea dinspre cer“, a scris Gabriel Păun.

Descoperire promițătoare: A apărut tratamentul care ameliorează afecțiunea Alzheimer

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Tratamentul cu dopamină ameliorează simptomele bolii Alzheimer, sugerează un studiu realizat de cercetătorii din Japonia, titrează News.ro.

O echipă de la Centrul Riken pentru Ştiinţele Creierului (CBS) a descoperit, folosind şoareci bolnavi, că tratamentul cu dopamină ar putea atenua simptomele fizice din creier şi îmbunătăţi memoria.

În cazul în care se obţin rezultate similare în studiile clinice pe oameni, acest lucru ar putea conduce la o modalitate fundamental nouă de tratare a bolii.

Formarea de plăci întărite în jurul neuronilor este unul dintre primele semne ale bolii Alzheimer

Această afecțiune începe adesea cu zeci de ani înainte de detectarea simptomelor comportamentale, cum ar fi pierderea memoriei. Aceste plăci sunt formate din bucăţi ale peptidei beta-amiloide care se acumulează în timp.

În noul studiu, cercetătorii se concentrează pe enzima neprilizină, deoarece experimentele anterioare au arătat că manipularea genetică care produce un exces de neprilizină în creier – un proces numit suprareglare – a dus la reducerea numărului de plăci beta-amiloide şi la îmbunătăţirea memoriei la şoareci.

Deşi manipularea genetică a şoarecilor pentru a produce neprilizină este utilă din punct de vedere experimental, pentru a trata persoanele care suferă de această boală este nevoie de o modalitate de a reuşi acest lucru folosind medicamente.

Testele au arătat că nivelurile de neprilizină au scăzut în mod natural cu vârsta la şoarecii normali, în special în partea frontală a creierului, ceea ce poate face din aceasta un biomarker bun pentru diagnosticarea bolii Alzheimer preclinice sau cu risc.

Modul în care dopamină determină creşterea nivelului de neprilizină rămâne necunoscut şi este următorul subiect de cercetare pentru laboratorul japonez.

A apărut ”insulina inteligentă”, ce răspunde în timp real la fluctuația nivelului de zahăr din sânge

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Oamenii de știință au creat un tip de “insulină inteligentă”, ce răspunde în timp real la fluctuația nivelului de zahăr din sânge, transmite Biziday.

Insulina sensibilă la glucoză (GRI), creată de cercetători din SUA, Australia și China, devine activă numai atunci când există o anumită cantitate de zahăr în sânge, aceasta având rolul de preveni hiperglicemia (glicemia ridicată).

Imediat după, devine inactivă atunci când nivelurile de glucoză scad sub un anumit punct, evitând hipoglicemia (glicemia scăzută).

Insulina inteligentă imită răspunsul natural al organismului la modificarea nivelului de zahăr

Practic, imită răspunsul natural al organismului la modificarea nivelului de zahăr din sânge și răspunde extrem de rapid în acest sens.

Aceasta este parte dintr-un amplu program de aproape 60 de milioane de euro, realizat la nivel mondial și care urmărește dezvoltarea de noi tratamente pentru diabetul de tip 1.

Pacienții vor avea nevoie de insulină doar o dată pe săptămână

Astfel, experții susțin că pacienții vor avea nevoie de insulină doar o dată pe săptămână. În prezent, pacienții cu forme severe de diabet trebuie să își administreze insulină și de 10 ori pe zi pentru a supraviețui.

Alte șase proiecte de acest fel se află în dezvoltare și beneficiază de o finanțare de 3.5 milioane de euro, pentru crearea mai multor tipuri de insulină inteligentă, în universități din USA, Australia și China.